La plimbare prin curtea Fundaţiilor Regale (2) O fîntînă argheziană

Am avut menestreli de clasă şi de mare rasă, poetic vorbind.

Cînd apar tipii care se scurg, efectiv, prin media, numai la posibila revenire a monarhiei, nu pot să nu mă gîndesc la înaintaşii noştri de ginte latină care s-au topit la fel, în alte vremuri, după capete încoronate.

Căutăm spre rege, pentru că am scrîntit-o cu o gaşcă de preşedinţi de nimic. Asta nu înseamnă că basmul monarhic va fi cu Feţi Frumoşi şi cu Ilene Cosînzene. 

Despre Tudor Arghezi poţi spune că a fost un mare poet şi un pamfletar notoriu.

Dar a avut şi alte “calităţi”, pe care le-a folosit cu prisosinţă de cîte ori a fost nevoie.

 “Si tot ce fuse vis şi razvratire

Si l-a ‘nsusit el siesi mostenire :

Ce-au nazuit plugarul, carturarul,

Răbdarea, suferintele si harul.

Fusese scris sà prigoneasca somnul

Şi sa-i alunge bezna însuşi Domnul.”

Aici nu  e vorba de Domnul nostru Isus Hristos! Ne lămureşte poetul mai departe:

„Noi stim, din cazna Ta, muncita de mai bine,

Ca numai osteneala-i pentru Tine ;

Caci slava Ta, Marite Doamne, ‘ncepe

De dincolo de unde se pricepe.

Dar sufletele, inimile toate

Bat langa Tine, Doamne. Sanatate!” (1)

Domnul era nimeni altul decît controversatul Carol al II-lea. Nu ştiu ce mă face să cred că istoria se poate repeta. Poeţi avem, ne mai lipseşte regele. 

(1) Tudor Arghezi, „Carol II Rege”, în Revista Fundaţiilor Regale, Anul VII, 1 iunie 1940, nr. 6. 

Anunțuri