La plimbare prin curtea Fundațiilor Regale (4) Mareșalul și Plugarul

Nu a trecut bine anul și optica s-a schimbat radical. Carol al II-lea a fost considerat o calamitate, așa încît a apărut un alt salvator pentru țară.

Iată ce scria Rădulescu-Motru în aceeași Revistă a Fundațiilor Regale, pe 1 septembrie 1941:

Omul chemat să salveze România de la pieirea ce o aștepta, în urma dezastrelor din cursul anului 1940, a fost Mareșalul Ion Antonescu. Cu această frază, în mod obișnuit, vor începe istoricii din viitor povestirea anilor din a doua domnie a regelui Mihai I.” (1)

Că nu a fost deloc așa, e altă poveste. După fatidica zi de 23 august 1944, lucrurile și optica s-au schimbat radical.

Mihail Sadoveanu scria, în numărul din aprilie 1945:

Constituția Uniunii Sovietice este o altă evanghelie a lumii nouă ce se pregătește și mai ales a lumii întîrziate din care facem parte și noi.”

Mare Mason, Sadoveanu primise, în 1935, titlul de ”garant de amiciție” pentru România, emis de Marele Orient al Franței și de Marea Lojă a Statului New York. O ”amiciție” care s-a stins treptat.

Într-o altă revistă, ”Veac Nou”, Sadoveanu publicase, în martie 1945, renumitul articol ”Lumina vine de la Răsărit”.

Nefiind încă suficient prelucrat de emisarii trimiși de la Moscova, (Mihai Ralea, însărcinat cu racolarea, și Ion Vitner- alias Iakob Wittner-, responsabil cu reeducarea marelui prozator), el punea plugarul cu fața la Apus, pentru a admira ”asfințitul de toamnă” și ”orizontul purpuriu”, ”venind spre mine dinspre soarele ce se scufundă”. (2)

După ce s-a înțeles bine ”din prima” cu Ion Vitner, care a fost uimit să vadă că Sadoveanu cunoștea ebraica, plugarul din articol nu avea poziția corectă, ceea ce a determinat pe Păstorel Teodoreanu, finul lui Sadoveanu, să-l taxeze cu un catren celebru în epocă:

Nașu sfătuit de-un rus

Întoarse curu la Apus

Și arătă Apusului

Care-i fața rusului.”

E inutil să mai spunem cît l-a costat pe Păstorel chestia asta (și altele de același gen). A fost întemnițat de comuniști și eliberat din închisoare cînd era pe moarte.

(1) C. Rădulescu-Motru, ”Mareșalul Ion Antonescu”, în Revista Fundațiilor Regale, Anul VIII, 1 septembrie, nr. 8-9.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;La plimbare prin curtea Fundațiilor Regale (4) Mareșalul și Plugarul&8221;

  1. Habar nu am cum vă simţiţi dvs. ca baptst, dar ştiu cum mă simt eu ca ortodox. Adică, simt că tot aceiaşi securişti au rămas la putere şi după ’89.

    „Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă si laşă, o bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile, dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.
    Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alţii, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg la cişmea. De nu, se numeşte că sunt fudul şi că nu-mi iubesc aproapele.
    Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în ajutor dacă se întâmplă să fie atacat. (Eisenhower si Foster Dulles în toamna lui ’56.)
    Una e să te răscoli, alta e să aprobi. Când a căzut Iacob al II-lea, s-au găsit episcopi anglicani care să-l urmeze în exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru că era suveranul legitim şi, orice s-ar fi întâmplat, nu putea fi înlocuit.
    Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1, 8: „să fie… treaz la minte” si mai îndeosebi I Cor. 14, 20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).
    Nicăieri si niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice şi Leon Daudet,
    dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti.
    Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune si de lene, de nefolosire a talentului. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns.)”
    (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1991, pag. 18-19)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s