Cronici mondene (161) Armata lui papuc

Prezența lui Victor Ponta la Universitatea Emanuel din Oradea ar fi fost motivată așa: ei așteptau vizita ministrului educației, aflat în zonă. Acesta le-a spus că i se va alătura primul ministru și a întrebat dacă cei de la Emanuel au ceva împotrivă să-i primească pe amîndoi, dacă tot sunt acolo.

Conducerea Universității a fost pusă în fața unei alegeri imposibile: să refuze, cunoscînd faptul că Victor Ponta se află în campanie electorală sau să accepte, din cîteva motive clare ca lumina zilei.

În primul rînd, nu e bine să te pui cu puternicii zilei, mai ales cînd e vorba de un partid de stînga de tipul PSD-ului, plin de corupți, tîrîți zilnic pe la DNA, cu un peședinte fără caracter, care și-a pătat numele, dînd copy-paste la o treime din teza de doctorat și nu a recunoscut furtul nici după ce a fost confruntat, public, cu dovada.

În al doilea rînd, în societatea românească, putred de coruptă cum o știm, e riscant să te joci cu focul acreditărilor, mai ales cînd te-ai zbătut ani de zile să fabrici cutia.

Cu atît mai puțin sunt de condamnat studenții care au primit delegația guvernamentală sau cei care au asistat, în sală, la discursul lui Victor Ponta, care a putut fi vizionat, ulterior, pe situl guvernului și pe cel al PSD-ului, semn că a fost un moment cheie în campania pentru prezidențiale.

Nu știu să fi apărut o comunicare oficială din partea conducerii Universității, care să explice clar că instituția nu-l susține pe Ponta în alegeri. Nu cred să apară vreun oficial, în viitorul apropiat, care să spună cum a ajuns Ponta acolo.

Dominați de logică, frică sau oportunism, singurele piese grele de la Emanuel care au articulat, cît de cît, un răspuns, au fost dnii Ciprian Simuț și Dan Botică. Pentru asta s-au folosit de facebook. Am comentat, în mare, reacția lor.

La cîteva zile după controversata vizită, dl. Simuț ținea să precizeze:

V-ati coalizat involuntar intr-o gasca ce pretinde ca apara niste principii morale inalte, ba chiar spirituale, ati dat inutil cu piciorul in oameni care nu au gresit nici pe de parte atat de mult cat credeti sau insinuati voi. dar daca primiti o explicatie o bagati la gunoi. Splendid.”

Ideea de gașcă ce trebuie eliminată apare și în comentariul unui susținător al conducerii:

Știu ca aveti alaturi de dumneavoastra zeci sau sute de tineri care va sprijina si apreciaza fr. Dan. Deci nu va fie frica. Cat depinde de noi suntem alaturi de dumneavoastra cand va ataca cineva”. (E vorba de Dan Botică, profesor la Emanuel.).

Dan Botică, omul în jurul căruia se formase garda pretoriană gata să calce totul în picioare, s-a văzut dator să le domolească avîntul:

Fierul ascute fierul, dar am sentimentul ca am trecut usor de la ascutire la taiere”.

Curajul și spiritul de sacrificu, care le-au lipsit cu desăvîrșire în fața puterii, au renăscut în bătălia cu opozanții de pe internet.

Trebuia apărat nu atît renumele cam șifonat al instituției, cît statuia de carne din amfiteatrul ei:

Dupa ce veti fi petrecut ceva ani din viata efectiv luptand pentru drepturile si libertatile religioase, asa cum a facut Paul Negrut, ati avea macar piedestalul de pe care sa vorbiti, dar ati criticat in vant un eveniment care nu merita o asemenea atentie”., scria dl. Simuț. 

Cine a văzut cîteva secvențe din filmul primirii, l-a putut admira pe Paul Negruț în carne și oase, rostogolindu-se de pe piedestal, alături de Victor Ponta. E poate greșit să afirm că președintele universității părea mai degrabă holograma eroului din timpul comunismului, devenit un personaj care trăiește din imagine, din glorie și nu din substanță. Un om care se lasă pipăit cu privirile, nu și cu inima.

La urmă, vin oamenii care fac curat în sală, care adună florile, dinții și pumnii în gură. Citez un comentariu care întrunește toate condițiile stupidității, devenită o a doua natură la români:

Eu nu inteleg agitatia. Prim ministrul unui stat a vizitat o universitate acreditata de stat. In mod normal, asta ar trebui sa fie o onoare. Faptul ca functia de Prim ministru e ocupata de un om ca Ponta, nu e vina univ Emanuel si nici a lui Paul Negrut. E vina celor care au votat”.

Vedeți ce simplu a fost totul? 

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Cronici mondene (161) Armata lui papuc&8221;

  1. E interesant cum oamenii se aduna in jurul unor persoane si nu a unor principii. Sunt gata sa fie sacrificati pe campul de lupta de dragul acestora… Unii dintre noi trecem prin viata si nu invatam nimic. Ne este asa greu sa ne recunoastem greselile, mai ales public… Iar in tot acest timp sunt unii care vor exploata la maxim momentul:

    „Eşti interesat de modelul Harvest – weekendul acesta este pentru tine!
    Unii dintre cei ce citiţi acest anunţ sunteţi frustraţi de lipsa de viaţă din bisericile voastre şi căutaţi soluţii, alţii v-aţi dat seama că nu se mai poate face nimic ci trebuie început ceva nou. Indiferent că eşti pastor sau lider, student în seminar sau om cu experienţă în lucrare, fie că vii singur sau cu un grup, eşti binevenit la weekendul porţilor deschise în biserica Harvest Metanoia din Arad. Noi îţi asigurăm masa şi casa dacă poţi ajunge de vineri seara ora 17 până duminică la ora 13. În acest timp avem un program de prezentare a lucrării, cuplat cu interacţiuni şi întrebări pe strategie, filozofie, plantare de biserici, etc. Indiferent că eşti din ţară sau străinătate eşti binevenit. Singura condiţie – să ne anunţi şi să vii cu inima deschisă.”

    Prin urmare toti frustratii sunt asteptati la Harvest Arad…
    Cat mai costa azi sufletul unui om frustrat? O ciorba calda?

  2. Sa fiti atenti ca s-ar putea ca in aceasta miscare sa se uneasca si alte grupari crestine sau misiuni crestine (P. RA, MS, C, S, Etc.).

  3. Eu cred in „ascunzis” e vorba de ceva mult mai profund. 🙂 Intră in scenă, amu, ăl care poate face distinctiunea între „ACeLa” si cela „CARE UNEŞTE”. Adică, dacă n-aţi înţeles deja, e vorba de Eroul Sectant in efemera să trăire si ca Votant.”Sectantul” se împacă cu nevoia sa de putere, de recunoastere si anume ca prin numărul sau câştigător, el poate decide care să fie învinsul si care învingătorul. Sectantul, adica neoprotestantul, trece peste epitetele satanoide cu care fu catalogat si de către sfinţi naţionali precum Cleopa, si uitând de toate ocarile unei biserici surori cu curva de la Vatican, se avanta in luptă. Iar in luptă asta, necrestineasca ca denominatiune, eroul sectar daca manifestă coeziune poate să ofere o surpriză de proporţii alături de cea populatiune orbita de politica autonomiei teritoriale. Aşadar, fraţi socialişti ortodocşi, e vremea ptr „reformă” sau nu? Unii vor fi înţeles deja ca in aceste zile se impune reforma bunului simţ, adicătelea măcar până la alegeri, să fim doar crestini, „uniţi”…

  4. Daniel, a propos de unirea forțelor, doar știi că moș Ion Roată a fost un personaj real, atîta doar că Ion Creangă și urmașii săi au uitat să spună că Ion Roată a fost mason, că a fost uitat și a murit în mizerie, de inimă rea. Și Creangă a fost, de altfel, mason. Acela care unește, adică… 🙂

  5. Am citit dialogul cu Ciprian Simut de pe postare lui Marius Cruceru de pe FB. Replicile lui Simut aduc pe scena relativismul – fiecare intelege ce vrea, lucrurile pot fi si roze si negre, totul depinde ce paradigma celui care interpreteaza, etc. Nu exista fermitate si coloana vertebrala intr-un astfel de discurs. De cand cu teoria relativitatii lui Einstein, toti invoca principiul relativitatii, indiferent de situatie, scop, punct de plecare si destinatie. Consider ca relativitatea invocata intr-o situatie, extrem de clara, ascunde niste tipare de gandire culpabile, care desi sunt evidente, nu pot fi spuse direct, ca doar nimeni nu se autoinvinovateste. Ma rog, era in comunismul pre decembrist moda sa ne facem autocritica in sedintele de partid. Totusi era un act fals, in schimb invocarea relativitatii este si mai fals decat autocritica in plen 🙂 . Nu suport dialogurile relativiste ale oamenilor aflati pe pozitii atat de strategice ca domnul Simut. Invocarea relativismului ma determina sa cred ca fie nu stie ce face, fie este cel mai igienic sa ascunda adevarul.

  6. Uneori stau pe ganduri(ca sa nu stau sub ganduri) si ma intreb – cum in Romania asta, pe posturile de conducere, sunt alesti tot astfel de oameni fara coloana vertebrala? Ei sunt relativi, relativisti, sunt ca trestia, adica vantul le da directia, sensul si intrepretarea. Li se scoate coloana inainte de selectia pe post, sau sunt alesi cei fara coloana?

  7. Am probleme de exegeza biblica sau mi se pare mie ca marii oameni ai Bibliei erau oameni fermi, hotarati, plini de curaj, responsabili de ceea ce faceau? Relativistii astia parca sunt scosi din opera desenata a lui Walt Disney. Ei nu stiu ce fac, dar fac, nu pot da un raspuns ferm, dar vantul e devina, eclipsa de soare, politica externa, bombele de la Hiroshima si multe altele lucruri care in fond nu au nici o legatura cu increngatura si cu mutatiile genetice.

  8. Rasvan, nu ştiam fiindcă nu sunt aşa despre atoate nevinovăţiile unora informat. Dacă-i pe-aşa, apoi Moş Ion Roată, moş adevarat nu ca cRăciun, el habar n-avea in ce-a intrat. A fost doar masa de manevră ptr silnicii propagandisti si solipsisti din umbră; prin urmare d-aia şi muri, cum bine spui dta. Câspre mine, eu d oar am observat o. stare de lucruri: de pildă, derbedeul mocofan şi mitoman, veşnic capsat pe neicul Gigi Becali, anume gargara ecrivanul care tot curtează de la o vreme, ptr cauza nobilă a dreptei traficante de copii, singura biserică „creştină” din univers, cea adventista intru ziua de 7 ori câte 7.

  9. Da, Marinel, am intrat foarte rar pe aici si pe la tine sa vad ce mai faceti dar nu am putut scrie . Ma bucur ca inca nu ati pus armele jos!

Comentariile nu sunt permise.