Jurnal de campanie (1) LUNI. Din nou, plecăm de la Emanuel…

La sfîrșitul săptămînii trecute am avut un schimb de replici pe facebook cu dl. Ciprian Simuț, fratele rectorului Universității Emanuel din Oradea.

Au fost fraze interpolate printre multe altele, formulate de oameni care voiau să afle diverse lucruri de la fratele rectorului.

În ceea ce mă privește, contribuția la dezbatere a fost extrem de subțire și, pentru a risipi orice îndoială, am desprins-o din context, fără să alterez, sper, înțelesul.

Menționez că o bună parte din zicerile dlui Simuț erau adresate tuturor, iar intervențiile mele s-au potrivit uneori cu răspunsurile domniei sale.

Așadar…

Ciprian Simut ca sa intreb pana la capat: pentru ce mai predicam din Scriptura, cand, la momente de rastriste, actionam fara sa dovedim ca indemnurile si invataturile nu s-au lipit de noi

Rasvan Cristian Stoica Pentru că în momentele de restrişte, cum numiţi cele în care a venit Ponta la Emanuel, dvs şi ceilalţi din conducere nu sunteţi suficient de transparenţi cu noi, cei din afară, care v-am acordat credit moral atîţia ani. Chestia vine dintr-o mare dezamăgire pe care aţi produs-o. Părerea mea e că limbajul apocaliptic nu e cel mai nimerit, mai ales cînd aici e vorba de partidul bolşevicilor (mă refer la PSD). Cum adică n-are importanţă unde e comunicatul?

Ciprian Simut nimic nu e potrivit pentru nimeni niciodata.

Rasvan Cristian Stoica Am impresia că vă e teamă să puneţi degetul pe rană, adică să spuneţi lumii clar: nu vă sfătuim să votaţi cu dl. Ponta. Votaţi cu cine vreţi, numai votaţi! Sau ceva de genul…

Rasvan Cristian Stoica Sau să faceţi ca în filme: noi spunem si dvs. daţi din cap dacă e bine sau rău. De exemplu: e adevărat că ministrul învăţămîntului v-a forţat mîna şi aţi fost nevoiţi să-l primiţi pe dl. Ponta?

Ciprian Simut se vede daca dau din cap? nu? of, trist. i guess we will never know. oh, the agony!

Rasvan Cristian Stoica Nu, există echivalente: Hmmda, Hmmnu 

Rasvan Cristian Stoica Şi tăcerea e un răspuns! Vedeţi ce bine ne înţelegem, dle Simuţ? 

Ciprian Simut nu stiu daca e relevant, dar daca tot vorbim de batalii epice: in the end, there shall be only one! … whatever.

Rasvan Cristian Stoica Dialogul nu e o bătălie, mai ales că pornim de la o bază comună.

Ciprian Simut banuiala, mama tuturor adevarurilor ferme si transante. cu banuiala inainte spre elucidarea marilor taine.

Rasvan Cristian Stoica Nu bănuiala, e vorba de certitudine aici, numai că nu e aia de care vă e teamă. Eu sunt convins că Ponta v-a forţat mîna. Tocmai agresiunea aceasta m-a determinat să mă hotărăsc să mă duc la vot. Nu trebuie să-mi confirmaţi, nu tot ce spun e o capcană.

Ciprian Simut Rasvan Stoica, eu nu cred ca a fortat nimic.

Rasvan Cristian Stoica Atunci sunteţi culpabili!

Claudia Clipa Ne.nvartim in jurul cozii… Acum, orice comunicat poate fi scris ca sa împace pe toti…

Rasvan Cristian Stoica Da, s-au făcut progrese însemnate… Parcă negociem cu palestinienii în Gaza. 

Ciprian Simut …Imi ingadui sa fac o prorocie (o scriu litere mari): ORICE COMUNICAT, ORICAT AR FI DE DETALIAT, COMPLET, ADEVARAT SI SINCER, NU VA PUTEA EVITA NOUA O TURA DE CONTRE CA CELE DE PANA ACUM. Ma veti cunoaste dupa roade. Sa vedem ce ne aduce viitorul.

Rasvan Cristian Stoica Ciprian Simuţ, vă scriu eu comunicatul. 

Rasvan Cristian Stoica Vă amintesc catrenul lui Păstorel, cînd a fost chemat să justifice nişte bani la ăia cu impozitele: N-am venit că am venit, am venit că n-am venit. Cam aşa e şi cu Ponta la UEO. 

Ciprian Simut nah, gata ca trebuie sa traduc din maghiara o carte despre viata si teologia parintilor bisericii, pana in 381.

Rasvan Cristian Stoica Dle Simuţ, mai bine din maghiară, pentru că din română în română e greu să fii mereu politic corect. 

Ciprian Simut of, conceptul de corectitudine politica.

Ciprian Simut ar mai fi o chestie: de cat timp ma urmariti de ma vedeti de mana? de ce nu ati sarit inainte in ajutorul sufletului meu? m-ati lasat sa ma duc in pierzare? sunteti vinovat ca ati lasat lucrurile sa degenereze pana la pierderea sufletului! nici macar nu v-ati asumat riscul de a ma ajuta sa vad lucrurile? poate sunt nebun si imi trebuie un sfat sau o mustrare tare si ferma? dar nu, ati ales sa trageti concluzii ca sa aveti ce raspandi pe ulita satului!

Rasvan Cristian Stoica Dle. Simuţ, problema nu e că v-au văzut cu o femeie uşoară de mînă, ci cu femeia altuia… 

Ciprian Simut de unde stiti ca e femeia altuia?  daca stiti ca e femeia altuia, eu poate nu stiu. deci, intrebarea ramane: cine e mai vinovat? sau cine procedeaza gresit? eu ca sunt nebun e clar, nici nu trebuie interpretari. dar cel care nu intervine cand stie care e situatia?

Rasvan Cristian Stoica Păi era vopsită în roşu! Blaga are o piesă de teatru, în care personajul principal, o femeie care tulbura apele, era toată ca steagul PSD-ului. Şi unde mai pui că îl tenta pe un preot din Ardeal. 

Rasvan Cristian Stoica Dintre două rezistenţe, aia prin cultură şi cea prin religie, ultima a crăpat prima… 

Ciprian Simut Nici eu nu vorbesc ca din partea UEO, deci nu e o pozitie oficiala a institutie, dar vorbesc ca unul care SPRE DEOSEBIRE DE CEI MAI MULTI, he he, am fost PREZENT la eveniment.

Rasvan Cristian Stoica Da, dar e genul de eveniment la care absenţa e notabilă… 

Ciprian Simut Consecventa e fundamentala!

Rasvan Cristian Stoica Ne pregătiţi pentru o nouă vizită a primului ministru?

Ciprian Simut exercitiul e bun la ceva. nu stiu daca mai vine. veti afla din presa… presa frățească…

Rasvan Cristian Stoica Prefer „pe surse” 

În mare, despre asta a fost vorba… Nici pînă astăzi, cînd am intrat în săptămîna alegerilor, conducerea Universității Emanuel din Oradea nu a considerat necesar să formuleze o explicație oficială a vizitei PSD-istului Ponta la ei, cu doar două săptămîni înainte de alegeri.

Pentru mine, evenimentul a avut o importanță deosebită, din motive asupra cărora vom avea, poate, timp să vorbim în zilele care ne-au mai rămas pînă la vot.

Anunțuri

19 gânduri despre &8222;Jurnal de campanie (1) LUNI. Din nou, plecăm de la Emanuel…&8221;

  1. Este mereu un prilej de a invata de la tine, e drept ca nu asimilez decat greu, atunci cand te citesc, urs moldav! Dar tu ai mereu rabdare, cu corigentii, crestine. Domnul sa vegheze asupra sufletului tău.

  2. Dragă Mihai, da, pentru că e rupt din viață! 🙂
    Pînă și japonezul Haruki Murakami, în celebra sa ”Pădure norvegiană”, pune personajul principal, student la istoria teatrului, să amintească de trei autori: Racine, Shakespeare și Ionesco al nostru. 🙂

  3. Un dialog frumos, lin, mladios, plin de pace apostolica si de belsug de informatie. Este foarte bine venita deschiderea domnului Simut. Am citit cu multa satisfactie bogatia de informatie pe care ne-a oferit-o, prin ingaduinta onoratei sale domnii 🙂

  4. Sunt convins 😀 . Cred ca fara o analiza exegetica e greu de decodificat bogatia de informatie, cat si precizia cu care am fost binecuvantati. Tot ce spune domnia sa, domnul Simut, in competenta sa neegalata doar de marii scribi de la Vatican, merita analizat, retinut si lipit pe usa frigiderului 😀

  5. Simuții, Simpluții… nu-i frumos, după părerea mea, să lucrați cu astfel de ecuații. Ați avut și domnia voastră o discuție cu Ciprian Simuț și aveți impresia că-l cunoașteți. Vă referiți cu foarte mare ușurință și la Corneliu Simuț care – din câte văd – nu s-a lăsat atras în discuțiile de pe net. Îl cunoașteți cumva pe Corneliu Simuț de-l catalogați cu atâta ușurință drept Simpluț? Ați stat vreodată de vorbă cu el ca să vă puteți da cu părerea în privința sa? Știți cumva ce-i poate capul de vreme ce n-ați avut vreo interacțiune cu el? Sau ați avut și nu știe lumea… Oricum, algebra asta nu vă face cinste – din nou spun, e părerea mea.

  6. Imi pare rau, dar nu mai am loc pe usa frigiderului. 😀 Iar daca editorul UEO este atit de talentat in ale meseriei, imi imaginezi cum sint cei ce l-au pus in post. 😦

  7. Cu Lidie, da! așa a fost. După ce l-a tocat mărunt pe Simuț Societatea Misionară Coresi (doar de-aia e misionară, să facă misiuni 🙂 ), a apărut Lidie, care l-a lucrat ideologic. Bietul Simuț n-a mai răbdat, Lidie a fost picătura (sau pretextul, depinde cum privești problema) care a umplut facebook-ul, așa încît am crezut că o bate. 🙂
    Nu după mult timp, a apărut Marius (Cruceru) de la maternitate și și-a pus mîna la gură cum fac babele știrbe la țară și a zis că ce era de dovedit, s-a dovedit. Cred că și la Lidie, și la Coresi și la toți cei care nu vor să înțeleagă să fie fete și băieți cuminți și buni la suflet se referea Marius Cruceru.
    În fond, era facebook-ul lui… 🙂

  8. Inca nu au aparut Simuții magnetici pe linie de productie, ci am realizat doar ca prototip. Am printat in mai multe culori (ca sa nu fie nici alb-negru si nici color) o poza a onoratei sale domnii si am lipit-o de frigider cu un magnet sacrficat de la o boxa profesionala dintr-un set 2x750W Seeburg Acoustic Line GL24.

  9. Dragă Remus, a fost o glumă, un joc de cuvinte. 🙂
    Cum să spun că-i cunosc? Păi am și zis în postarea anterioară că nu-i știu!
    Despre Corneliu Simuț (să trăiască domnul rector! că era să-i iau funcția și să i-o dau lui frate-său 🙂 ) cum să spun că e… Simpluț? Simpluț e Ciprian și spun asta după felul cum pune problema cu Emanuel. Nu fac caracterizări pe toată viața, ce spun e strict legat de ce vorbim acum.
    Tipul ăsta de victimizare colectivă a celor de la Emanuel e de-a dreptul hilar.
    Sus fruntea, fraților, dați și voi dovadă de același curaj ca în ziua în care v-a vizitat Ponta! 🙂
    Ce vă pasă vouă de ce zice lumea? Adică noi, prostimea…
    Dragă Remus, cît despre faza aia cu algebra (”Sau ați avut și nu știe lumea… Oricum, algebra asta nu vă face cinste – din nou spun, e părerea mea.”), află, tată, că eu am, probabil, mai mulți ani de studii decît ai tu anii de viață- vreo 24. Lasă-mă să hotărăsc ce-mi face cinste și ce nu, mai ales dacă vrei să-ți mai postez comentariile.

  10. Ulterior, Remus a recidivat, dovedind ca e un golan ca toti golanii. Amintesc noului meu „prieten” ca blogul nu e forum si ca s-a ales cu spam.
    Pt. LIDIE, cu tot respectul: v-am trecut la moderare, iar comentariul dvs. referitor la Marius Cruceru l-am scos. Din pacate, fiind dupa garda, a trecut ceva timp pina sa-l vad.

  11. Dragă Răsvan, prieten bun al meu… deși de atâtea ori eu fusei mai golan decât golanii, că trecură apele murdare peste mine până aproape să nu mă mai ridic… Știi la ce mă gândesc când te citesc? Dacă Kafka a avut tupeul să scrie un Jurnal, în care bunăoară povestea dânsul cum recomanda antropozoful Rudolf Steiner ca muierea să nu mânce ouă că se tâmpește, au că vorbea dezlânat (sic!) și purta un frac strălucitor de jegos :), apoi dta de ce nu ne-ai cadorisi cu o carte, doctore, vorbesc serios! Nu te lăsa nene, și când îți greșim p-aici, în tinda dtale curată și omenoasă, bagă-ne nene, fără deosebire, la ”izolare” 🙂 ! Te pup pe obrazul ăla de rus și mă cam duc pentru o vreme cu altili bre, că necazurili mele au mușchi tari, fibre oțelite, iar eu dau semne că rămân leu fără colți, dar încă cu coada tare! 🙂

  12. Baietii astia de la UEO au ratat-o. Au dat cu linguseala cu cine nu trebuie. Se pare ca calculul lor statistico-contabil a fost mai amator. Sunt curios cum o vor scoate la capat….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s