Jurnal de campanie (3) MIERCURI. Toamna se numără escrocii

Îmi amintesc… Era prin anul 1995, poate ceva mai înainte… Se apropiau alegerile, ca și acum, dar societatea civilă era mult mai vioaie și plină de speranțe.

Blandiana alesese între Emil Constantinescu și Nicolae Manolescu pe țapone, deși se știa că fusese secretar de partid înainte de 1989. Despre Nicolae Manolescu ziarele pline de lături mîrîiau că era din familie de legionari.

Vorba Monicăi Lovinescu (pe vremea aia n-o știam): în loc să facem curățenie după cei 50 de ani de comunism, vînam umbre de legionari, în frunte cu Eliade și Cioran. Avem o minte kitsch la nivel global și asta se poate vedea cu ușurință și astăzi. Cazul de la Emanuel e tipic pentru amestecul de prostie, fudulie și oportunism.

Din vîrful dealului parlamentului, se vedea o bună parte din București. Era o masă de întuneric, punctată, ici și colo, de luminițe pîlpîitoare. În masa aceea de disperare (cînd n-a fost românul disperat?) lucea, cumva, speranța.

În tot acest timp, balurile de cristal, de diamant, de perlă și de nu-mai-știu-ce se țineau lanț. Pe parchetul de lux alunecau aceleași perechi ca și astăzi, sigure de ele că viitorul va fi numai al lor. Evident, se fura în draci, dar cine le ținea contul? Avea țara de unde să facă averi pentru toți cei pe care acum îi culege DNA-ul!

Nebunia aceea îmi amitea de bogatul din Evanghelie, care după o viață de pus deoparte, se pregătea să trăiască ultimii ani din plin. În noaptea aceea a murit și s-a ales praful de planurile sale.

Au venit alegerile și a cîștigat noul Cuzache, alias Emil Constantinescu, unul din personajele cele mai impotente din punct de vedere politic din cîte a dat România în perioadele sale de democrație, așa șchioape cum au fost.

Și el s-a bucurat de agoniseală, de triumf. Se trezea tîrziu, iar nopțile le petrecea cu Ciorbea, punînd prost țara la cale. Și-a adunat familiile în jurul său, și aia de trup și aia politică. Pe prima a căpătuit-o, pe a doua a înmormîntat-o. Coposu era dus, iar Diaconescu era mai zaharisit decît chiseaua de dulceață a lui coana mare. Era și plin de nepoți, gată să tragă și ei ce se mai putea din turta puterii.

I-a suportat țara și pe ăștia, apoi s-a ales praful de tot. A revenit Ilici, alias Ion Iliescu, cu camarila lui de escroci, moara bunicului meu a rămas dusă pe vecie, cei din fostul FSN s-au răspîndit pe toată scena politică, pe care îi vedem și astăzi benchetuind de bucurie că le vine Ponta la președinție. Și va veni, din păcate va veni!…

Acum, la țară, toți PSD-iștii din jurul meu se bucură. A venit și vremea noastră! zic ei, că a plecat Băsescu, obsesia tuturor proștilor de pe planetă. Ăsta e mesajul politic al stîngii de azi, același cu cel de ieri și de alaltăieri: dă-i la gioale, venim noi!

Golanii au rămas aceiași, în schimb, oamenii de caracter s-au dus. Pînă și în mărul copt de la Emanuel a intrat viermele bucuriei de sine. Cine ”consumă” din Negruț, azi ”mușcă” și din Ponta.

E o poftă nebună, nebună, nebună de legat…

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Jurnal de campanie (3) MIERCURI. Toamna se numără escrocii&8221;

  1. Dragul meu, din punctul meu de vedere, după 89 a existat UN SINGUR moment când lucrurile o puteau lua într-o direcţie bună. Primele aşa zise alegeri! Din momentul ratării acelei ocazii totul n-a mai fost altceva decât o (iertaţi fie-mi termenii!) scremătură de defecare a unei „democraţii”!
    Iartă-mă, sunt un pachet de nervi doar când aud cuvinte de genul „democraţie”, „alegeri”, „preşedinte”, „libertate”, „progres”. Răul care mă apucă e unul de proporţii…cosmice! :mrgreen:

  2. Marinel, uite ca mi-ai luat idea din gura 🙂 . Nu se putea exprima mai bine in cuvinte, actuala democratie, campanie de alegeri, candidati, etc. In prezent toata procedura de alegeri este facatura. Candidati pre-selectati, pre-facuti. Nici unui om „ca-lumea” nu i s-a permis sa intre in cursa electorala. Totul e un joc cu usile inchise, cu cartile sub masa si in maneca, dar un peisaj vandut poporului ca marfa de prima calitate. Corect „scremătură de defecare a unei “democraţii”.

  3. Văd, Marinel, că ai pus emoticonul ăla verde. Eşti ca un marţian. 🙂
    Răul cel mai mare este Ponta. După el vin toate celelalte.
    Să-ţi spun o chestie: eu aia cu balurile am văzut-o cu ochii mei. Doamna Năstase, fosta doamnă Roman…, astea nici vals nu cunoşteau. În Primăverii se jucaseră de-a căluşarii… 🙂

  4. Dragă Romulus, ce să faci dacă masoneria nu a avut altceva mai bun de ales? A zis-o Ponta: că Johannis e fabricat în laborator. Pipiţa aia de Udrea a vorbit şi ea de masoni, cînd a fost cu alegerile pentru UE. A citat-o Marinel-cel-Verde, pe blogul lui. 🙂
    O poşetă de-a ăleia face cît bursa pe trei ani a unei grupe de studenţi pontişti de la Emanuel. 🙂

  5. Răsvan, de la balurile acelea a rămas şi Filarmonica din Arad fără scaunele clasice, de stăm acum la concerte mai rău ca pe terase la o bere!
    Te corectez: Ponta nu e răul cel mai mare; e chintesenţa relelor mai mici care se adună în toată campania asta electorală (nu că celelalte ar fi fost mai de soi!).

  6. Hotărât lucru, dar politica nu e tărâmul forte al unui creștin… Sau nu e așa? Uneori am impresia că politiicenii noști învață multe de la mulțimea de partide, de grupuri și de indivizi individuali 🙂 ce pasc pajiștea lui Hristos, ca niște capre purtând blănuri de oi… Poate că dacă creștinii și/sau politicienii ar avea milă față de semeni, poate că dacă nu s-ar mai gândi atât la pîntecele lor egolatru, în formă de pară, poate că atunci ar fi mai bine pentru țara noastră… Știi nene, eu l-aș fi votat pe Ponta indiferent de plaga plagiatului ce se năzări așa de-asupra lui… Dar m-am răzgândit după ce l-am auzit spunând ceva despre Dumnezeu, în aceeași manieră în care o fac cei care visează de zor la o nouă religie a păcii… și care musai ptr asta, îl distrug pe Isus cel istoric, pe Hristos Domnul! Vezi, eu am criteriile mele, uneori total diferite de ale mulțimii, căreia de multe ori îi produc scârba, fie ea creștină au politică! Dar d-aia nu mai pot eu, n-am leac: am să mor prost în deșteptăciunea nației ăsteia și singur… Uneori îi spun lui fimiu așa: tată, pe mine să mă dai la vulturi 🙂 să fac și eu o ultimă faptă bună, după ce n-oi mai fi… Lumea oricum merge unde știe și slujește unul ca Țon, dar problema este cu păstorii, că dau fuga când vin lupii să prade! Să votăm… mereu același lucru… la un nr de ani… și după aia să ne conducă acea voință generală (neființă) din contractul social al lui Rousseau… Ai grijă de tine doctore, dta ești o piesă rară… pentru unii ca tine nu încetez a-mi iubi eu țara, dar ce e trist e că vă număr pe dește, așa rău am ajuns! Uneori mai mă gândesc și la Ionatan Piroșca – trebuie că l-am mirat foarte fiindcă i-am fost un ”frate” tare ciudat! Avea ochii ca două stele slave… străluceau ca blondul pal, dar viu, într-o mare murdară… Pe când, revenind la Ponta, de-abia de curând am băgat de seamă niște lumini de rechin la dânsul, adică niște ochi din aceia care absorb lumina, fără vreo reflecție! Asta fu deci reflecția mea despre politică, la ora asta și concluzia e că, cei mai vinovați sunt liderii creștini, învățații creștini, fiindcă trădarea lor e mereu cea mai mirositoare, cea mai sulfuroasă, Iuda n-a avut niciodată rival, fiul pierzării… Noapte bună nene.

  7. Dragă Daniel, sunt răcit cobză, am trei zile de concediu medical şi mă simt ca pe vremea cînd eram elev şi adoram să fug de la ore. 🙂
    Ce spui tu despre Ionatan e impresionant, mai ales că eu îl ştiam de pe vremea cînd era elev prin clasa a VIII-a.
    Şi eu îi acuz pe liderii creştini de trădare. De ce n-ar face-o, cînd trecutul dovedeşte că au mai făcut-o?
    Ponta a zis bine cînd era la Emanuel, în discurs: militarii şi creştinii sunt cei mai disciplinaţi.
    O armată uşor de manipulat. Asta n-a mai spus-o. 🙂
    E dezgustător că se foloseşte de Hristos ca să prostească lumea. Chestia asta m-a scos pe mine la vot. Votez în semn e protest. Cred că pe Johannis, deşi în primul tur parcă aş vota-o pe urîta, pe antipatica, „farmazoanca” aia de Monica Macovei, ca să o depăşească pe pipiţa de la Pleşcoi, Udrea, pupila lui Băsescu.
    Ponta o să dispară din istorie la fel cum a intrat: pe uşa din dos a lui socru-său, masonul lui peşte.
    Nu face el jocurile, el e cu maşinuţele, cu basketul, cu nevasta şi Băsescu. Cînd n-o mai fi Băsescu, se dezumflă şi Ponta. Ai să vezi.
    Te îmbrăţişez şi beau un ceai ruseşte, în cinstea ta: cu cubul de zahăr în gură. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s