Klaus. Ce-i trebuie românului să devină neamț

Un lucru este cert: Klaus nu le are cu vorbitul. Dar spune, uneori, niște chestii care-mi merg la inimă.

La 1 Decembrie, Klaus a zis: „Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

Or, asta nu e lozinca, mai ales ca vine din gura președintelui protestant. Sa nu se supere ortodocșii,  dar la noi, la eretici, e o vorbă: să nu iei numele Domnului în deșert.

La Iohannis fraza a ieșit excelent. Nu mai contează că a citit, în loc să vorbească liber. Scrise sau orale, vorbele lui Klaus mustesc de plictiseală.

Una din platitudinile sale a fost îndemnul la încredere.  În forțele proprii (vai mama noastră de sărăntoci și de flămânzi! ), în ale vecinului, mereu și de tot plecat peste graniță,  în viitor, care e mai SF decât oricând  (SF nu vine de la sfânt), și în instituții.

Asta cu instituțiile a fost zdrobitoare. Cu care să incep? Cu BOR-ul, care mă face eretic la fiecare alegere și se pupă cu puterea, oricare ar fi ea? Cu parlamentul, care trebuia reformat de la ultimul referendum pe temă dată?  În armată?  unde au devenit generali mingicarii Iordanescu și Nastase? În președinție?  Unde de 10 ani miroase a spirt ca la distilerie? În învățământ?  În medicină?

Numai așa,  a mai zis Klaus, națiunea va fi mai puternică.  Asta poate doar la nemți…

Klaus a mai spus câteva cuvinte frumoase despre rugăciune: „Să ne rugăm pentru acest pământ…”.

Un lucru este cert: Klaus este credincios.

În ceea ce privește alegerile din Basarabia, Klaus are motive de satisfacție.  În primul rând,  pentru că nu e ieșit cu scandal, că nu s-a furat la vot și că nu si-au băgat ăia picioarele în ea de diasporă, precum golanii Ponta și cu Dragnea.  În al doilea rând,  pentru că,  una peste alta, există o majoritate pro-europeană.

Klaus n-a zis nimic de Dodon, monstruletul socialist cu discursul stalinist, nici de majoritatea extrem de fragilă din viitorul parlament basarabean.

Vorba lui: nesiguranța,  teama, îndoiala și suspiciunea trebuie să dispară.

Cum? Asta numai Klaus știe și de-aia l-am votat: să aflu după.

Într-un interviu ceva mai vechi, dna Carmen Iohannis, adică prima noastră doamnă,  a afirmat că o admiră pe Michelle Obama. Între timp, presa de peste ocean a scris despre legatura lui Michelle cu unul din gărzile de corp. Doamne , apară!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Klaus. Ce-i trebuie românului să devină neamț&8221;

  1. Ah, şi dacă titlul tău ar fi întrebare, atunci răspunsul corect este… un tratament injectabil cu doze foarte mari de Arbeit şi Ernsthaftigkeit în suspensie de Sorgfalt şi Ehrlichkeit. Asta la început. 😀 Sub supraveghere medicală strictă, căci la unii poate interveni decesul ! 😀

  2. Eu cred ca neamtul trebuie sa ramana neamt iar romanul sa fie roman.
    Lumea ar fi mai saraca fara romani; altfel Dumnezeu cel Bun ne-ar fi sters de pe lista.

Comentariile nu sunt permise.