Doi magnaţi ai necredinţei

În ultima săptămână, doi oameni celebri au vorbit despre necredința lor. Unul este artist, Woody Allen, celălat e om de știință, Stephen Hawking. 

Necredincioșii au ceva comun cu homosexualii: aduc mereu vorba despre viciul lor. Pentru că, după opinia mea, dincolo de a fi o tară, lipsa de credință a devenit un viciu.

Se pare că cei doi sunt mândri să-şi râcâie rana. Exhibiționiști, evident, la un nivel înalt. Pentru că e la fel de rușinos să-ți expui goliciunea sufletească, ca și pe cea trupească. Mai ales în public. Exemplar.

Lipsa de pudoare a celor doi nu cunoaște limite. Nu e de mirare că au mereu succes. Mulți gândesc ca ei sau găsesc justificare să o facă. Maimuțăreala e un cuvânt care li se potrivește, în context.

Interesant e că cineastul a făcut un film recent, bine primit de critică, pe tema confruntării dintre o tipă credicioasă în ceva și un tip care nu credea în nimic.

Woody Allen este poate cel mai inteligent om din cinematografie. A recunoscut-o, într-o carte de interviuri, însuși Al Pacino. Multe din filmele lui sunt geniale. Woody Allen e unul din favoriții mei. Atunci, cum se împacă asta cu necredința lui? E greu de explicat.

La 79 de ani, Woody e în plină formă. Nu crede în viața de apoi, nu-i pasă de ce lasă în urmă și își trăiește fiecare clipă cu intensitate. Evident, se teme de moarte, pentru că, după ea,  el crede că va urma neantul.

Nu e politicos când vorbește despre credincioși, indiferent dacă e vorba de creștini, musulmani sau budiști. Îi consideră un soi de lași, care se mint singuri, ca să nu se gândească la moarte. Sau, să o nege pur și simplu.

Asta nu înseamnă că Woody Allen s-ar simți bine în pielea lui, știind ce urmează. Ce poate să fie mai nasol decât să crezi că nu mai vine nimic după aia? Nici măcare iadul…

Noaptea, se trezește plin de angoase și aprinde televizorul, ascultă muzică sau citește o carte. Apare teama de necunoscut. Fuga de sine.

Spre deosebire de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, de exemplu, care erau agnostici, dar regretau din tot sufletul că nu pot să creadă în Hristos, Woody Allen nu are astfel de păreri de rău. La capitolul regrete, un lider a fost Octavian Paler, agnostic și el.

Woody e vesel, prolific și cu gena tare: părinții săi au atins aproape suta. El are și un zeu: norocul. Lui îi datorează totul: faptul că a făcut arta pe care a iubit-o și că a avut succes.

Filmele sale au ecou în orașele mari și, mai ales, în Europa. În cele mici și în America patriarhal-rurală, mai puțin sau deloc.

Stephen Hawking, astrofizicianul, om cu o inteligență de vârf, e necredincios. Anunță ”decesul” supremației inteligenței umane, care se va înclina, în curând, în fața celei artificiale.

Complet imobilizat, suferind de scleroză laterală amiotrofică, vorbește prin intermediul unui calculator. Vocea sa este sintetică. Spunea, zilele trecute, într-un jurnal parizian, că mulți tineri din viitor îl vor imita, preferînd vocea robotului în locul celei proprii. Anul 2015 va fi unul important în lumea inteligenței artificiale.

El spunea că evoluția biologică, rămasă de căruță, a fost înlocuită de cea a informatică, că s-a mutat de la genă, la ordinator.

În toamna aceasta a aspărut un film artistic despre viața lui. Nu l-am văzut. Nu ştiu dacă merită.

O lume. O lume cu de toate. Moda toamnei: artă şi ştiinţă multă, dar credință ioc. 

 

Anunțuri