Etnia noastră cea de toate zilele

Nu pot să judec lucrurile la nivel global. Măcar că e vorba de lipsa unei minime perspective istorice, și tot ar fi ceva.

Nu mai vorbesc de limitele geografice, care, în ceea ce mă privește, sunt cu desăvîrșire îngustate. Se spune că de la firul ierbii sau de la călcâiul broaștei nu poți să faci predicții.

Cu alte cuvinte, nu știu cum se simt alții, dar, în ceea ce mă privește pot spune că alegerea lui Iohannis în fruntea țării m-a bucurat și, într-un fel, m-a ajutat.

Gașca locală (asta ca să subliniez, încă o dată, implicarea sentimentală strict delimitată) a căzut într-un soi de stupoare, benefică, de altfel, pentru sănătate, mai ales că ea coincidea cu postul Crăciunului.

După un lanț de beții care păreau fără sfârșit, a urmat mahmureala. Chestia nu va dura mult. Am observat-o și după primele zile de la revoluție. Greii recuperează repede. Se adaptează noilor cerințe. În fond, nu s-a schimbat, încă, nimic.

Deja sătul până în gât de citit ziare, revenirea mea la normal, la cărțile care se tot adună și pe care le tot amân, pierzând vremea cu prostii, este un lucru de mare ajutor pentru un iohannizat ca mine.

Pentru pasionații de istorie, cred că nu mai e nevoie să insist: Lucian Boia merită citit.

Cei care s-au familiarizat, deja, cu scrisul lui Neagu Djuvara, trec de la șampania franțuzească la cognac-ul bun, de la mama lui. De la jocurile de artificii ale unuia, la rigoarea caldă, relaxată, a celuilalt. După istoria mincinoasă de pe vremuri, avem de unde alege, mulțumim lui Dumnezeu.

Dacă-mi permiteți: o singură remarcă. Comparându-i pe cei doi, Neagu Djuvara aduce vorba, acolo unde este cazul, de masonerie și de rolul Lojelor în marile evenimente prin care a trecut țara, în timp ce Lucian Boia nu suflă o vorbă despre asta. Oare de ce?

Și pentru că n-am scăpat, încă, de ecourile neplăcute ale campaniei comunist-naționaliste dusă de psd-iști, citez un mic fragment din cartea lui Lucian Boia despre ”Suveranii României”, ca să ne scoatem tâmpeniile din cap.

E vorba despre ce înseamnă a fi sau a nu fi român:

Ciudat cum judecă unii români apartenența cuiva la un grup etnic sau național, punând accentul- complet fals- pe origine, și prea puțin pe identitatea culturală… Trebuie înțeles că etnia ține de cultură, și nu de biologie. O persoană care, de la naștere, ar fi deplasată în cu totul alt mediu cultural decât cel de origine va aprține cu desăvârșire mediului respectiv.”

Ce frumos spune Boia, nu-i așa? Mărturisesc că m-a uns la inimă, știind ce amestecătură genetică imposibilă zace în mine.   🙂

Este un adevăr pe care bețivanii lui Ponta și de pretutindeni nu-l vor pricepe niciodată. Dar, din fericire, istoria n-a fost scrisă cu alcool.

Îmi amintesc ce-mi scria, cândva, prietena mea de departe, Mia Ursan: pentru generația de tineri care s-au născut și au fost educați în America, toate scandalurile legate de lichelele noastre înduhovnicite, de Țonii și Parațonii istoriei noastre comuniste, nu reprezintă nimic.

Deși români, ei au devenit, prin educație, americani. Au altă perspectivă istorică, în mare parte culturală, care i-a salvat de trecut.

De trecutul ăla urât, de care generația mea nu va scăpa, probabil, toată viața. Vorbesc de viața de aici, nu de aia viitoare.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Etnia noastră cea de toate zilele&8221;

  1. Draga Rasvan, foarte frumos citatul din Boia si foarte real totodata. Desi incerc sa fiu obiectiv, totusi nu pot sa afirm ca PSD-istii lui Ponta sunt romani. Daca ar fi romani ar fi dorit binele natiunii, ar fi calcat pe urmele predecesorilor nostri care s-au luptat pana la ultima picatura pentru integritatea Romaniei. Nu poti profita intr-un mod barbar de resursele unei tari, daca te consideri un membru al acestei tari, ori pontistii si predecesorii lui nu au facut altceva decat au folosit Romania ca pe un obiect care trebuie stors de orice resursa.
    Nici eu nu am origini biologice romanesti pure, dar simt ca un roman, dau din maini si din picioare ca tara asta sa se trezeasca la realitate, imi doresc sa fiu mandru de Romania, a carei cetatenie o port. Desi, cu regret spun, pana nu demult era o rusine, in Europa, sa spui ca esti roman. A spune ca esti roman, semana cu a sustine ca esti un infractor tolerat, erai pus intr-o categorie comuna cu Bulgaria, aveai drepturi speciale, adica defavorizate. Am pierdut locuri de munca foarte bune in Marea Britanie, nu pentru ca sunt incompetent, ci pentru ca sunt roman. Sa fiu considerat ca si om de speta inferioara, doar pentru ca port in buzunar un pasaport pe care scrie Romania, este sub demnitatea acestui popor. Imi iubesc tara, dar mi-e rusine de acesti straini, pontisti, care au stors tara de orice resursa doar pentru a trai regeste, desi sunt niste straini. Nu ii pot numi romani, pentru ca fi roman, inseamna a avea demnitate, inseamna sa dai legi bune, nu porcarii pe care orice avocat amator iti poate spune ca sunt anti-nationale.

  2. Păi, dacă vorbiţi despre etnii, să vă zic şi eu…
    Ei, uite, eu cred că sunt 100% român de vreme ce port numele de Blaj, oraşul Marii Uniri, nu? 😀 Oraşul unde a apărut a doua traducere a Bibliei în română, unde a publicat Cipariu prima gramatică română, aici a apărut prima şcoală cu predare în limba română… Sau nu se pune? Acum, istoricii zic că numele ar veni de la Blasius, fiul contelui Herbord, primul proprietar al domeniului. Ori, Herbord pare a fi nume nemţesc, nu? Aşa că… sunt pe val prin origini! 😀
    Chiar dacă pe mama o chema… Edidia 😀 (vezi 2 Samuel 12:25 !)
    Singura mea problemă e că dacă Blajul e denumit „mica Romă”, să nu fiu şi eu considerat un „mic rom”! 😀

  3. Dragă Romulus, condiția asta de oameni de categoria a doua am mai auzit-o spusă și de alți oameni de valoare, care, plecați din România, unde aveau grade universitare (asistenți), au fost puși în situația de a fi simpli executanți. Orice inițiativă trebuia să aparțină britanicilor. Dacă nu respectai asta, te dădeau afară. Românul e pus să-și cunoască lungul nasului. Ei așa spuneau. Au venit în vizită, în țară, și nu mai aveau veselia de la început. Se comportau ca niște oameni înfrânți. Or, ce mai contează banul, pe care și aici, oricum, îl aveau, chiar dacă mult subțiat față de suma cu care sunt plătiți dincolo, în fața degradării zilnice, treptate?
    Europa se va federaliza. Există niște inele concentrice, care trăiesc după un ritm al timpului diferit unele de altele. Noi facem parte din cel exterior, cu viteză de dezvoltare lentă și consum de subproduse, cu sănătate precară și analfabetism în creștere.
    Trăim la periferia lumii civilizate. Într-un fel civilizate… dacă rătăcirea de Dumnezeu se mai poate numi civilizație…

  4. Exista o paleta foarte larga de experiente, depinde si de potential, domeniul profesional, ambitie, imagine de sine. Pot multumi lui Dumnezeu ca nu am fost pus in situatia de a profesa altceva decat domeniul in care sunt calificat. Asta mi-am propus, asta am realizat, dar nici nu am incercat sa aplic pentru un job dintr-o alta categorie. Am considerat ca pot face foarte bine, domeniul in care sunt pregatit.
    Imaginea cercurilor concentrice este foarte sugestiva, vesticii s-au organizat si si-au atribuit pozitii in functie de relatiile dintre state. Ceea ce este interesant si m-a surprins este faptul ca o tara cu valori si potential similar cu noi, Ungaria, se afla intr-unul din acele cercuri concentrice, dar cu o pozitie diferita de Romania. Romanii care si-au facut pasaport de Ungaria sunt priviti diferit in tarile dezvoltate Europene. Dincolo de ocean nu se face o astfel de diferenta intre tarile est Europene. Singurul element care genereaza o imagine externa diferita, a celor doua tari, este politica externa. In timp ce unii se lupta pentru o imagine foarte buna, altii sunt complet indiferenti si dezinteresati, nu vorbesc de cetateanul de rand, ci de politica externa a tarii. Practic s-a dorit o stagnare si o pastrare a unei ingradiri fata de lumea vestica. Nu cred ca se poate discuta de o eroare perpetuata un sfert de secol, o stare de inconstienta, ci una bine planificata, dar cu aparente de stangacie, de incompetenta. De fapt toate erorile comunismului au fost mascate sub tabloul stangaciei, al lipsei de calificare, dar asta era doar un camuflaj. Exact ca si cu votarea proiectului legii amnistiei, lucrurile au fost intentionat puse sub aspectul unor factori dficili care nu permit aprobarea sau respingerea ei. In fond totul era legat de o anume intentie mascata. Comunismul si-a dezvoltat planurile foarte bine sub umbrela unor factori obiectivi care impiedeca dezvoltarea armonioasa, in schimb asta era doar acoperirea. Este sugestiva imaginea lunetistului care stie exact ce face, dar care se protejeaza cu un camuflaj care sa nu ii divulge prezenta si intentiile.

  5. Deoarece am rămas fără material noi, la anul sper sa am timp să recites Filocalia. Poate cu mintea de acum înţeleg mai bine ca prin 2008 c’nd am citit-o prima data.

    Ascultam un articol de Andrei Pleşu. Are dreptate cînd spune că a fi roman nu e o alegere, e o responsabilitate, trebuie să reprezentăm cît mai bine, mai util, acest statut. Mai zicea că nu regret faptul că e roman, dar nici nu e ceva de pus la butonieră.

Comentariile nu sunt permise.