Klaus. Și protestanții au un Dumnezeu

Nu știu dacă mutarea lui Klaus a fost cea potrivită. Cum tot atât de bine, nu știu dacă a făcut-o din capul lui sau a primit-o în plic de la alții.

Priviți cu atenție lucrurile care vă înconjoară. E imposibil să nu observați cât de urâte sunt toate. Și locurile, și oamenii.

Ce mai contează că a ales Klaus o femeie în fruntea unui partid istoric? Se răsucește Brătianu în mormânt? O să-i treacă.

Trăiesc de parcă mi-ar fi teamă să privesc în jur. O lume pocită și pe dinăuntru și pe dinafară.

Cristoiu a spus că Iohannis ar trebui să se teamă de Dumnezeul protestanților, pentru că:

… și protestanții au un Dumnezeu deasupra lor, care-i vede cînd calcă strîmb…”

și a asemănat-o pe Alina Gorghiu cu Elena Udrea:

Spre deosebire de Traian Băsescu, care s-a prostit la bătrînețea mandatului de președinte, Klaus Iohannis a făcut asta în debutul mandatului… Mult mai important și-a tras și o Elena Udrea.

Tot  minte de activist împuțit ai rămas, nene Cristoiule!.

Eram doctor la țară. Erau vremuri grele. M-a vizitat un prieten din copilărie, jurnalist la Viața Studențească. Cristoiu devenise șeful lui.

E unul nou, prieten cu prințișorul, nu-l știi”, mi-a spus amicul meu, nepot al unui mare actor de comedie român, mort tânăr și demult uitat.

Nu e băiat rău” a continuat el, ”dacă știi cum să-l iei. E foarte schimbător. E mare la partid.” Prințișorul era Nicu Ceaușescu.

Prietenul meu a oftat.

Am să fac facultatea de istorie. M-am săturat să fiu ziarist! M-am săturat să fiu slugă la ăștia.”

Scria un articol despre eroii căzuți la Oarba de Mureș.

Și se ridica un abur cald din pământ și din cănile noastre de lut. Ne-am aprins o țigară ”Carpați”. Erau din cele bune, fără bețe, de la Sfântul Gheorghe. Orașul, nu sfântul. 

Stăteam în cerdac, era iarnă, și beam un vin fiert de buturugă, dres cu mult zahăr și cu scorțișoară.

La nici doi ani după aceea, începea revoluția în direct. Prietenul meu a terminat istoria, Cristoiu și-a făcut un ziar democrat. Au venit minerii. Când am vrut să plec la capătul lumii, afară se făcuse devreme, iar în mine devenise târziu. 

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Klaus. Și protestanții au un Dumnezeu&8221;

  1. @Rasvan,

    Am remarcat dintotdeauna la Cristoiu ”arta” sa de a mai livra un ”sofism” la care, pana la el, nu s-a mai gandit nimerea! – Vezi aia cu Base care incepe ceva la sfarsit de mandat si cealalta cu Klaus care incepe… la inceput de mandat, ceva… nu conteaza ce anume! La prima vedere, se pare totusi ca Cristoiu e in contratimp si nu Klaus, in chestiunea aceasta, anume: Neamtul incepe totul prin începuturi! 🙂 Nu e normal asta? fie si ca o cugetare, macar, pentru cei care vor a se spoi in straiele unei oaresce elite intru intelighenta suprema?
    Ce are daca a numit o femeie? Bravo lui! Contrar zvonurilor de la bursa vulgaritatii, femeile sunt mai greu de calarit decat multi dintre barbatii neamului nost! Sunt si mai dulci dar si mai acre! 🙂 Siunt si mai slabe dar si mai tari! 🙂 Si apoi, chiar Biblia ne spune ca in vremile din urma, lucrurile slable le vor face de rusine pe cele tari!

    Acum, sa vedem ce e cu ”si protestantii au un Dumnezeu deasupra lor!”… Aici, Cristoiu mai ca a vorbit ca un martor al lui Iehova – vezi traducerea Bibliei, contrafacuta, din 1961 in care se zice, in capitolul 1 vers 1 al evangheliei dupa Ioan: ”Si cuvântul era Dumnezeu” care la iehovisti, a devenit ”cuvântul era un Dumnezeu”… Adica Cristoiu, de la polipartidism trecu si dansul la politeism, si asta culmea in numele credintei dumisale ”crestine”, precum aceea a ”martorilor”…
    Ion Cristoiu da marturie, prin exemplu personal, ca este un om pe care Panait Istrati l-ar fi numit, un ”militant secătură”… Interesele sale, din pacate, au prevalat întotdeauna inaintea artei jurnalistice si a tinutei morale, atat de stravezii! Insa nu este timpul pierdut, pentru el, cat mai are in nari suflare de viata, poate veni si el la Dumnezeul despre care a scris Luther, singurul Dumnezeu de altfel!

    In alta ordine de gânduri, bre, e timpul ca Klaus sa promoveze interesul ”vital” al poporului roman! Baga motorina Klaus!

  2. ,,vezi traducerea Bibliei, contrafacuta, din 1961 in care se zice, in capitolul 1 vers 1 al evangheliei dupa Ioan: ”Si cuvântul era Dumnezeu” care la iehovisti, a devenit ”cuvântul era un Dumnezeu”…”
    Daniel, sa nute superi….fac si eu aici o corectura necesara.
    Martorii lui Iehova au modificat nepermis acel verset …ei spun ;
    ,,si Cuvantul era un dumnezeu.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s