KLAUS ridicând moralul trupei

Dacă stai mulți ani între munți și dealuri și ajungi brusc la câmpie, ai senzația că-ți lipsește ceva. Așa am  pățit eu, cu ani în urmă,  când eram la o răscruce de drumuri, pe șosea: unul ducea la Brăila,  altul la Galați.  Aveam impresia că văd două orașe deodată,  atât de plat era terenul.

La fel e și cu Klaus.

Eram militar în termen. E adevărat,  din cel redus. Toți eram viitori studenți la medicină.  Oricum, armata părea lungă.  Pentru orice eventualitate, ne puneau în ceai bromura. Așa mergea vorba. Până ne-am prins și,  din acel moment, toată lumea freca ness-ul. Nu puteai să otrăvește apa unui oraș întreg,  ca să stăpânești o grupă de bărbați adevărați.  Nu pentru că am fi avut neapărat nevoie de ceva, dar faptul în sine, nădejdea,  cu alte cuvinte, ne întărea moralul zilnic.

La fel a fost cu Klaus.

Omul a făcut o vizită la baza de antrenament a trupelor noastre care vor pleca în împuțitul ăla de Afganistan. Prilej cu care neamțul le-a turnat bromura. E adevărat,  nu in ceai, ci în urechi.

„După o masă ostășească, la care am mâncat alături de militari, le-am urat succes în Kandahar și să slujească sub drapelul României și al aliaților cu aceeași demnitate de până acum.” 

Președintele, precaut, a mâncat,  dar n-a bătut cu militarii.  Măcar la noi era o vorbă: Hai liberare! Dar astia, bietii, ce să frece? 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s