Norul de martori

Eu sunt creștin. Nu sunt teolog. Un ziarist român, genial în felul său, a afirmat, într-un articol recent, publicat în ziarul ”Gândul”, că, din moment ce a citit Biblia în română, franceză și engleză, este tobă de teologie. Că se poate lua la trântă gândiristo-voinicească cu oricine s-ar încumeta să-i conteste cunoștințele pe ramură.

Nu vreau să comentez ideile din pomenitul material. Ceea ce e important, e că un ziarist (și scriitor, pe deasupra), a cunoscut voia Domnului și a răspuns la ea după cum am citit.

Nu pot să-l acuz pe Cristian Tudor Popescu pentru simplul motiv că nici eu nu sunt mai breaz.

Specialiștii spun că un teolog trebuie să cunoască, în afară de limbile numite vii, și câteva limbi moarte: greaca și latina, pentru Noul Testament, ebraica, pentru Vechiul. E condiția esențială (și obligatorie) ca să te dai mare în fața poporului.

Un lucru pentru care am ajuns creștin este promisiunea lui Dumnezeu că mă va mântui prin credință și că voi fi judecat pentru ceea ce știu, nu pentru ce nu știu. 

Îmi spunea un prieten drag inimii mele că în fața unui dezastru vascular petrecut în cap, bolnavul uită știința și cultura lumii. În schimb, în el mai pâlpâie doar șoapta pe care i-a spus-o Dumnezeu, la ureche, în cămăruța lui.

Andrei Scrima, un mare teolog, a suferit un AVC. Mare cunoscător de limbă arabă, a uitat-o cu totul, ca și cum n-ar fi știut-o niciodată. Dar, cuvintele lui Dumnezeu au rămas la locul lor, mai strălucitoare ca oricând.

Credința nu este un atribut câștigat prin forțe proprii. Dumnezeu te caută, îți vorbește, îți face minuni, dar te lasă pe tine să iei hotărârea.

Dumnezeul meu este bătrân de ani, înțelept și răbdător. Mă cheamă să vin la El, tot mai mult, pe zi ce trece.

Locul unde ne întâlnim este țărâna în care, metaforic, mă aruncă. Chiar dacă cerul se ia cu năvală, ușa e strâmtă și mereu mă lovesc cu capul de ea.

Dumnezeu alege martori din toate profesiile. Nimeni să nu spună, la Judecată, că nu l-au lăsat alții să vină la El.

Biblia ne vorbește de norul de martori, nu de covorul de teologi pe care pășește, triumfătoare, instituția bisericii, indiferent care.

Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost o mare personalitate. Femeie deșteaptă, cultivată, estetician desăvârșit, academician și membră de frunte în Partid.

Când s-a călugărit, numele ei a fost schimbat în maica Benedicta. Acolo, la Văratic, și-a amintit de vremea tinereții. Cum a recomandat Biblia studenților, ca pe o operă de artă.

Andrei Pleșu a scris, recent, o carte despre Parabolele lui Isus. Spre deosebire de Cristian Tudor Popescu, el spune, de la început, că e un ”intrus prezumțios” în lumea teologilor, riscând, de altfel, să pară, laicilor, reacționar sensibil la creștinismul revolut.

Un ziarist (și scriitor) pe nume Paul Johnson a scris un volum despre Isus: ”Viața lui Isus povestită de un credincios”. Iată ce scria el:

Viața lui Isus și religia pe care ea a generat-o sunt în multe privințe evenimentele centrale în istoria umanității, în jurul cărora gravitează totul, și prevăd că așa va fi și în viitor… Ne-am referit mai sus la influența lui Isus ca om. Dar, motivul importanței Lui nu rezidă doar în natura Sa umană și în personalitatea Sa, sau în acțiunile Sale, ci în faptul- de care toți creștinii sunt convinși ca și mine- că Isus era și este în același timp și Dumnezeu.”

Un scriitor, un ziarist, o academiciană comunistă au înțeles mesajul prin credință. Aici, teologia nu ajută la nimic. Cel mult să te împovăreze, să-ți dea fiori la Judecată.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Norul de martori&8221;

  1. Draga Rasvan,
    Iti multumesc pentru acest articol, unul dintre motive fiind ca mi-ai dat ocazia sa-mi revizuiesc sentimentele fata de Andrei Plesu! Ce sa zic, daca n-o va lua pe aratura lui Mary Baker Eddy, il voi iubi de-acum incolo, fara ironie si fara bascalie spun asta!
    Acum sa vedem despre Tudor Popescu – asta nu e terenul pe care el sa zica ”As!”, ci poate ca doar un golash ”Ei ash”…
    Ai vazut cum ”decripteaza” domnia sa episodul cu femeia din prățile Tirului și Sidonului: ”Numai în aceste condiţii, de convertire forţată şi umilinţă, Iisus îi eliberează fata de diavol.”?
    Iata cum se vede treaba ca Dumnezeu nu a mintit cand a spus ca va orbi mintile cartuarilor, ale celor trufasi! Te rog sa ma crezi ca niciodata nu m-am gandit la asta… Ba da, pe la vreo 20 de ani… Am zis, oare de ce i-o fi vorbit astfel Isus samaritencei? Dar am trecut mai departe, fiindca nu puteam intelege si de aceea nu m-am caznit! Am avut mereu un principiu – are sa-mi dezlege Dumnezeu mintea cand va crede El, eu doar sa am rabdare! Acum, cand am inteles, am urmatorul raspuns/intrebare: Care dintre oameni va fi cunoscut vreodata umilinta mai mult decat Hristos? Nimeni! Domnul Hristos o incerca pe femeia aceea, de aceea ii vorbea astfel!
    Prima data el i-a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 15:24) oare de ce? Oare nu tot in aceeasi Evanghelie, dupa Matei, dar cu 10 capitole mai inainte le-a zis el ucenicilor: ”Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:14)? Așadar lumina lumii și nu lumina ”oilor pierdute ale casei lui Israel”! Inseamna ca Isus ii incerca acelei femei credinta! Poate ca samariteanca, resimtind rasismul religioas al iudeilor acelei vremi, avea unele momente in care rabufnea impotriva lor, vorbindu-i de rau? Asta e doar o supozitie! Si nici nu trebuie considerata!
    A doua oara, în capitolul 15:26, Isus îi răsunde: ” „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”… Este evident că aici Isus folosește o metaforă! Dumnezeu Creatorul nu și-a batjocorit niciodată creația! Batjocura este atributul Satanei, al răului! Dar poate că femeia aceia, care credea în Dumnezeu și dorea ajutorul Lui, în neputința și disperarea ei, neavând intrare la Templul din Ierusalim, neavând acces la o discuție cu vreunul dintre farisei, va fi strigat ea vreodată cu glas tare, la Dumnezeu, „Doamne, ia-mă mai bine pe mine și vindecă-mi fiica! Doamne, eu sunt ca un câine pentru tine, nu ca neamul lui Israel, pe care Tu îl iubești! Dar ce vină am eu Doamne, că nu sunt evreică? Eu sunt câinele tău, primește credința mea, de câine Doamne! Auzi-mi glasul!” sau poate că altă dată cârtea supărată împotriva lui Dumnezeu… Nu avem de unde ști! Eu știu însă că așa m-am rugat eu de multe ori! Dar cred totuși că Isus o încerca pentru un anume motiv!
    A treia oară însă, atunci când ea chiar se compară cu ”cățeii” El îi zice:
    „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” (Matei 15:28)

    Jurnalistul despre care spui dta, trage o concluzie bolnavă/îmbolnăvitoare, iată de ce:
    Cu patru capitole mai înainte, de acest moment, adică la capitolul 11 vs 21,22 citim felul în care Isus li se adresează evreilor:
    „Vai de tine, Horazine!”, a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.”

    Iată așadar că Isus laudă Tirul și Sidonul și mustră poporul ales! Ce înseamnă asta? Isus era oare părtinitor? Isus era rasist, asa cum sustinea unul, P.C., de fu injurat mai an de Gigi Becali pentru asta? Cei mai bolnavi și păcătoși oameni ai timpului erau tocmai printre aceia care se lăudau cu moștenirea lor spirituală și nu printre cei care nu avuseseră parte de acele minuni! Oamenii aceștia sufereau de mândrie, erau plini de ei și îi disprețuiau pe ceilalți! În numele lui Yahweh ei practicau ura și nu dragostea! Nu știau ce este mila! Nu știau ce este recunoștința! Suntem poporul ales și cu asta basta! Suntem făcuți să stăpânim peste neamuri! Noi suntem sângele prețios… Atât de scârbos gândeau! Iar pentru asta au plătit cu vârf și îndesat de-a lungul secolelor! Au fost risipiți și umiliți! Asta nu înseamnă că Dumnezeu i-a părăsit! Isus, cred eu, a vrut să vadă dacă și femeia aceea cananeeancă se face cumva vinovată de pacatul mândriei! Și de ce nu ar fi încercat-o El, Dumnezeu, care s-a întrupat și s-a lasat batut si scuipat si ucis, pe cruce, la un rand cu talharii?

  2. Dragă Daniel, patriotul apreciază instituțiile și tradițiile unei țări. Naționaliștii, în schimb, au un discurs diferit. Ei vorbesc despre sânge și rasă.
    Cristian Tudor Popescu tratează cuvintele lui Isus din optica naționalistului antisemit. Citez:
    ”Când o femeie canaaneancă, adică feniciană, de altă rasă şi religie decât evreii, Îl roagă să-i exorcizeze fiica ţinută de diavol, Iisus, iniţial, refuză… Când femeia insistă, Hristos îi dă o pildă jignitoare… Carevasăzică, copiii lui Iisus sunt evreii, iar căţeii, alte neamuri.”
    Hitler a fost austriac. El s-a simțit mereu exclus dintre germanii ”pur-sânge”. A dat vina pe evrei. Ei au devenit germani de frunte, i-au luat locul lui printre germani.
    De aici, ura pentru evrei (poporul ales) și pentru creștini (poporul ales). A inventat o religie pre-creștină, ca să ia totul de la început.
    Cristian Tudor Popescu nu e un nou Hitler, dar judecă exact ca el. Cum, mie, românul de bine, să-mi ia locul creștinul și evreul, acolo, în cer? El pune accentele greșit, atâta tot.

  3. Cand ai timp, sa te uiti aici:
    http://www.telegraph.co.uk/history/world-war-two/7961211/Hitler-had-Jewish-and-African-roots-DNA-tests-show.html

    Da-mi voie acum sa-ti spun parerea mea despre CTP. Eu cred ca tipul e un satanist soft, ceva de genul! De abia dupa ce am citit articolul asta, am inceput sa inteleg incrancenarea sa intestina! Cred ca daca ar fi avut de-a face cu mine, m-ar fi urat mai tare decat pe evrei, fiindca este evidenta ura lui, prin atacul la cel mai mare evreu care a existat vreodata si EXISTA, YEHOSHUA MASHIAH!

    Cat despre mine, n-am sa crut nemernicii oricare ar fi, dar n-am sa-i confund niciodata cu poporul din care se trag! Am sa scriu despre ei fara mila!

  4. Dragă Daniel, eu cred că tot ceea ce nu e de la Dumnezeu, e de la diavol. Asta fără să sperii pe cineva.
    Mă hrănesc cu multă literatură care nu e scrisă de oameni credincioși, de creștini. Mă hrănesc e un fel de-a spune. O gust și o scuip, o metabolizez și iau din ea cuvintele care-mi lipsesc, aminoacizii limbii, pentru a construi, din ei, din ele, o laudă lui Dumnezeu.
    Cristian Tudor Popescu e un om de iubit, în sens creștinesc al cuvântului, pentru că e singur, pentru că e la vârsta mea (cu doi ani mai mic) și pentru că e în fața veșniciei, care îl găsește nepregătit în momentele grele în care, așa cum îi mărturisea Eugeniei Vodă, într-un interviu, se îmbracă frumos, în pijama curată, în fiecare seară, pentru că nu știe dacă a doua zi va mai fi și, cînd îl vor găsi, să nu arate penibil, dezgolit sau murdar.
    Ava Arsenie, despre care a scris foarte frumos, în introducerile de la Pateric, Cristian Bădiliță, ocolea oamenii, chiar și pe cei cu funcții înalte în ierarhia creștină a timpului. Noi nu putem face așa. Ar însemna să ne asumăm tot ce este scris în primele trei secole și să punem în practică. Un lucru, în schimb, putem face: să iubim oamenii în mod necondiționat, așa cum ne-a iubit Hristos pe noi.
    Cazul lui Cristian Tudor Popescu este o dovadă clară că adevărul Bibliei rămâne la fel de actual și azi, ca și în urmă cu 2000 de ani. Că un om nu poate pătrunde învățătura lui Isus, rămânând afară (cu câinii, cu porcii, cu neamurile, etc.), ci numai privind totul dinăuntru. Indiferent cât de inteligent și de dăruit cu talent este omul acela.
    Dar, el caută, se frământă și poate că din lupta asta a lui cu Dumnezeu, Domnul se va îndura să i se descopere, așa cum a făcut cu noi, dragă Daniel. Și cum o face în fiecare zi…

Comentariile nu sunt permise.