Învățături pascale (2) Mănăstirea noastră cea de toate zilele

Veniți la sfântul Onufrie! Așa suna invitația pe care o făcea un călugăr durduliu, miop, cu ochelari cu rame groase, negre, de baga sau din altceva, unui grup de creștini veniți la schit.  

Onufrie nu se mai afla de multișor printre cei vii. Nevoise într-o gaură făcută în stâncă, la trei kilometri de schitul Vorona. Acum, tot ce mai rămăsese din el zăcea într-o raclă din sticlă, pusă în pronaos. Din cutie, se zărea o tigva maronie, ce părea făcută din carton presat.

Călugării nevoiau în clădiri noi, cu lac în curte, sere, stupi și gard din lemn de mii de metri.

De la mănăstirea de maici de la Vorona, aflată cu patru kilometri mai jos, un călugăr, care părea desprins din filmul lui Tarkovski, făcea reclamă lui Onufrie, bisericii inexistente din lemn și altor lucruri demodate.

Cu mătreața cernută pe umeri, cu barba hirsută și ochii vicleni, omul părea scăpat de undeva. Mirenii căscau gura la bancurile lui. Avea din belșug o vorbă pentru fiecare. Mie mi-a spus-o pe aia cu pușcăriașii care cântau, pe vremea răposatului, noi suntem mândria țării.

Era a doua zi de Paște și distracția sfântă în toi. Pământul era îngrijit, trei biserici stăteau cuminți una lângă alta, deschise pe rând, poporul era credincios și copacii în floare.

Alături, un lac plin de broaște, stupi, livadă, un izvor cu troiță și gardul din lemn, forfotă și corul măicuțelor cântând cu spor Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând,  în timp ce altele, mai vioaie, erau la un pas să calce oamenii pe alee, cu mașina, ca în filmele de demult, cu Louis de Funes. 1 2 3 4

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Învățături pascale (2) Mănăstirea noastră cea de toate zilele&8221;

  1. Parcă ai fi relatat vizita pe care am făcut-o acum doi ani cu copiii noştri la mănăstirea Prislop. Acelaşi decor, aceleaşi personaje, obiceiuri şi… impresii. Am plecat de acolo cu senzaţia unui soi de spirală în timp…

Comentariile nu sunt permise.