Sfântul Petru și Pavel

Bunica avea ochii verzi. Un verde inchis, ca frunzele de vie, toamna, după ce cade prima brumă.  Ochii bunicului meu nu știu să fi avut vreo culoare anume. Era mereu plecat.

După naționalizare,  unii au intrat in pușcărie.  El a avut noroc. Era om credincios. Și-a amintit de el Dumnezeu și l-au uitat oamenii.

Nu a devenit nici membru de partid, nici n-a turnat la securitate. A ales să muncească.  La asta se pricepea cel mai bine. Genele sale germane s-au pus în mișcare.  A ridicat multe fabrici și uzine. Era maistru. Avea toate categoriile.

Moara o preluase din familie. O modernizase, instalase motoare noi, germane. Devenise rentabilă,  iar bunicul a devenit exploatator. Oamenii muncii de la orașe și sate nu se inventasera, inca.  Era un om cuminte și respectabil. Traia pe malul Dunării,  la Isaccea.

Nu-mi amintesc ce glas avea. Dacă l-aș auzi, nu l-aș recunoaște.  Pe al bunicii, da. O tin minte și azi. Ochii bunicii mele erau ca oțelul.  Ochii bunicului meu erau blânzi.  Plângea cu ușurință.

De toate uzinele și fabricile construite de el s-a ales praful. A rezistat doar moara, care a mai fost naționalizată o dată,  de Ion Iliescu. Apoi a preluat-o un individ de la partidul liberal. Un partid al oamenilor de afaceri. Motoarele bunicului meu funcționează și astăzi.  Așa am auzit.

Am trecut cu frică pe lângă moară,  așa cum a trecut bunicul meu pe lângă istorie. Patronul care a furat-o de la stat pusese oameni să mă ia la bătaie.

Intr-o bună zi, bunicul meu s-a îmbolnăvit.  A venit acasă și nu a mai vorbit pana la moarte. Scria rudelor de pretutindeni, in germană, rusă și română,  dupa caz. Ca orice bun român,  a așteptat să vină americanii.

Când aproape a ieșit la pensie, statul i-a scuipat o medalie. Medalia muncii clasa a-III-a. Bunicul devenise erou al muncii socialiste. Ne-am uitat toți la medalia lui și de atunci nimeni n-a mai stiut ce s-a ales de ea. Arăta ca o medalie de bronz de la Jocurile Olimpice.

Pe 23 august era sărbătoare.  Noi nu mergeam la adunare.  Vopseam ferestrele, sub ochii verzi-ruginii ai bunicii mele. Paul, să nu lași băiatul să muncească prea mult.  Pe bunicul meu îl chema Pavel..

Pe  23 august, ultimul împărat roman predase cheile Romei unui comandant german. Asta o stiam numai eu și el. Poporul defila, dar nu stia de ce.

Anunțuri