Povestea unei femei singure

Mi-au adus-o într-o gardă: udă,  vânătă de frig, plină de noroi și duhnind a alcool. A doua zi am reușit să înțelegem câteva cuvinte, greu bolborosite. Fără acte, fără nume, chioară și fără dinți, avea o boală despre care învățasem în facultate, dar n-o văzusem decât în poze. Femeia suferea de pelagră. Încet, încet,  cu fiecare zi care trecea, se simțea din ce în ce mai bine: cadavrul prindea viață.  După cinci zile, si-a trecut mâna făcută pieptene prin păr. Redevenea femeie. Treptat, s-au lămurit și lucrurile. A căpătat nume, nu și acte. Oficialitățile au  început să se intereseze de ea și să încerce să-i găsească un rost.  Au luat-o și au dus-o într-o comună dintr-un alt județ,  de unde se părea că provine. Nu apucasem să stau de vorbă cu ea, deși am promis prietenilor că voi încerca să aflu frânturi din viața ei. După trei zile, într-o dimineață,  când am ajuns la servici, am găsit-o instalată în patul și salonul de unde plecase. S-a întors cu două boccele mari în mâna,  pline de boarfe, pe care le așezase lângă ea. Avea tot ce-și dorea un om:  un pat cu așternutul primenit, căldură și mâncare.  A vrut să plece în ograda primarului, să-i facă omul acte. De-abia am oprit-o. O las să-și spună povestea pe care v-am promis-o, omițând întrebările mele, care, oricum, mai mult au încurcat-o. Dacă nu veți înțelege mare lucru, nu e nicio problemă: nu sunteți singurii.

„Dacă sunt născută în 56 câți ani să am? Șaizeci! M-am născut în satul Opinci, că atunci nu era… Era Opinci. Dacă era comuna Opinci? Poate era comuna Buleni, dar acuma e comuna Opinci. Primăria e Opinci.

Am fost cinci: trei fete și doi băieți.  Două fete eu trăiesc și una a plecat în lume. Băieții au murit. Când erau mari, așa… Unul era bolnav de boli. Când a murit ultimul? Dar eu mai țin minte!? Am fost măritată.  Da’ n-am fost? Am făcut patru clase. Patru am făcut.  Da’ n-am putut să fac mai mult, că din cauză la boala de mamă.  De stomac, de toate… Am stat acasă,  să am grijă de ea. Avea animale multe. Să am grijă,  să stau cu dânsa…

Am avut trei fete. Locuiesc la Nătângi. Una e la Spania. Două sunt la Coțofeni. La Coțofeni,  unde am fost. Am locuit unde am făcut treabă.  Unde m-au luat femeile la treabă.  Astă iarnă am stat aproape de Purcica. S-a îmbolnăvit femeia și au dus-o la spital. Și au zis că o aduc în octombrie, când m-a prins ploaia aia mare, atuncea eu veneam de acolo, veneam de la ea. Mai bine stăteam la nepoatele alea. M-am pornit… De ce? M-am pornit… Încă nu ploua…

Barbatul trăiește, dar a plecat fata de acolo la cuscra, când au sunat de la primărie.  Bărbatul e acolo… Nu se poate apropia de dânsele. În satul Coțofeni.  Toți sunt acolo. Cuscra și-a luat băiatul cu o fată de-a mea, toți nepoții,  de-asta n-am putut să stau și am venit înapoi.  Mai e o fată  care trăiește cu el, dar o să plece repede de acolo. A născut,  a făcut copilul cum era când am venit încoace… Eu am avut trei fete cu el…

Concobin? Nu am concobin! Îl chema Mălăieși.  Era om în etate, cuminte. Am stat așa.  Când m-a luat, avea 76. Am trăit la el 12 ani. Are cinci ani de când a murit. De cinci ani am stat pe la femei. Am făcut treabă pe unde am stat. Iarna am dormit acolo, pe la lume. Stăteam acolo, la femei cuminți.  Am dormit în casă,  aveam și televizor, făceam și mâncare.  Aveam grijă de casă, aduceam lemne.

În primăvară,  când e de legat la vie, îmi dădeau și bani. Altfel, era bine așa,  că stăteam.  De țuică nici să n-aud! Nu-mi place.

M-a prins o ploaie, așa… Am urcat sus, ca să stau la adăpost.  La magazin. Acolo… că acolo nu ploua. Erau trei. Au ajuns și se uitau la mine. Unul în albastru, ce s-a gândit? O să vină o salvare,  a zis, ca să mergi. Eu știu? Cum vreți!  Treaba dumneavoastră.  I-au spus lui dom’ primar și dom’ primar a zis să o trimiteți la pediatrie… nu, nu la pediatrie, la interne.

Primarul nu mă prea știa.  Eu, dacă așa,  cu Mălăieși,  acolo… Eu vedeam de grădină… Mălăieși nu avea copii, avea nepoți.  Au vândut pământul mai din timp și… salut!  I-au făcut vânt și la casă,  că o fac ei… Au dat pământul la altcineva, să-și facă ei adăpost.

În primăvară mă duc la treabă.  La azil nu, că n-am bani. Am să-mi fac acte aici…, dacă vin la treabă aici. Aici, la comuna Opinci.

Acuma cum să fac?”

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Povestea unei femei singure&8221;

  1. Dragă Cella, și pentru femeia asta a murit Hristos. N-am vorbit despre religie cu ea, dar sunt convins că e ortodoxă. E încă la mine, in secție. Nu are acte. Practic, nu există. Pentru oameni, pentru Dumnezeu, însă, e la fel de prețioasă ca și regina Elisabeta a Marii Britanii. Dacă n-as fi convins de asta, n-as mai fi creștin. Oamenii cu care lucrez, asistentele si infirmierele noastre, au un suflet de aur. Nu e singurul caz în care se implică.
    Numele localităților le-am inventat, ca și numele concubinului ei. Restul, însă, e reproducerea exactă a cuvintelor ei. N-am pus de la mine nicio vorbă. Am inregistrarea pe reportofon.
    Trebuie să-ți spun că stiu povești cu mult mai triste. În fiecare zi, apare un necajit care are o istorie, o dramă care il macină și îl ucide, până la urmă.
    Îți mulțumesc ca ai avut răbdarea să citești postarea mea. Te îmbrățișez.

  2. ma cutremur…m-am nascut in 55 …sintem de-un leat. Puteam sa fiu eu – necazuri am avut destule. Ce am avut eu si n-a avut ea este Christos…MARREEEE DIFERENTA.

  3. Și înainte de a-L avea pe Hristos? Ai avut o familie, ai avut o biserică, ai avut o școală… Mulți oameni nu au cunoscut, de mici, decât lipsuri și suferință. Bătăi în familie, beție, prostituție…

  4. Dincolo de aparențe…
    Da, în spatele unei bărbății bătăioase, iată că am avut prilejul (cu acest articol) să descopăr o sensibilitate aparte a Vindecătorului. Cea pe care sigur AC-ul nu vrea s-o recunoască. 😦
    Acum că frigul bate la uși, o scîteie de compasiune e mai mult decît bine venită! 🙂
    Mulțumim Cristian!

  5. Stimate Vindecator, sunt sigura ca pe baza juramantului lui Hypocrat te straduiesti suta la suta sa vindeci tot ce iti sta in putinta; iar pentru ce nu-ti sta, sa te rogi Marelui Vindecator sa o faca in locul dumitale. Dar vad ca ai darul vindecarii si cu vorba, dar de nepretuit in zilele noastre… Sunt sigura ca esti constient de acest dar cu care ne vindeci pe cei `mai putin bolnavi`, de spleen-ul si de uratul vietii. Si ne tii, fara morala, o oglinda in fata… Multumesc.

  6. ttps://www.youtube.com/watch?v=pEsh1nwoZC
    De doua milenii El… cauta…oameni autentici.
    Fiti binecuvantati

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s