Cronici mondene (180) Pe ce lume suntem

S-au strâns aproape treizeci de mii de semnături ale unor oameni care se simt solidari cu familia Bodnariu, în tragedia prin care trec, în aceste zile, într-o localitate din Norvegia, după ce serviciul de protecție a copilului, împreună cu poliția, le-au răpit cei cinci copii, pe motiv de îndoctrinare religioasă și radicalism creștin.

Eliberați în aceeași zi, soții Bodnariu au sperat ca lucurile să se rezolve și să nu fie nevoie de proces.

Din păcate, recursul lor a fost respins și decizia tribunalului regional a sunat sinistru:  soții îl pot vedea pe bebele Ezekiel de două ori pe săptămână, câte două ore, Ruth (mama) poate să-i vadă pe cei doi băieți, Ioan și Matei, o dată pe săptămână, iar pe fetițe nu le mai pot vedea niciodată.

Una din cele mai celebre fraze din literatura engleză sună cam așa: ”Niciodată să nu crezi că știi pentru cine bat clopotele; ele bat chiar pentru tine”.

Valul de empatie trezit de tragedia acestei familii mixte (el român, ea norvegiană) arată cât de apți suntem ca să împărtășim suferința altora.

La originea acestei mișcări emoționale nu se află mai știu eu care pastor (co)rupt de realitate, care bate câmpii despre teoria conspirației, vehiculând tot soiul de idei expirate și îndemnuri belicoase, ci gradul înalt de moralitate pe care, mulțumim lui Dumnezeu, îl mai avem încă.

Martin Hoffman, un cercetător american care s-a ocupat de empatie, a observat că între aceasta și altruism există o legătură imediată.

A se pune în locul altora, spunea el, îi face pe oameni să respecte anumite principii morale.

Goleman, principalul artizan al conceptului de inteligență emoțională, foarte la modă în zilele noastre, scria că ”există dovezi conform cărora nivelul de empatie al oamenilor ar corespunde cu judecățile lor morale”. (1)

Dar, să nu ne facem iluzii, chiar dacă știința descoperă ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu i-a învățat pe creștini de două mii de ani, psihologia contemporană a ajuns o armă cu două tăișuri, iar cel mai ascuțit din ele e de-a dreptul ucigător pentru creștini.

Tot Daniel Goleman, într-o carte de dialoguri cu Dalai Lama, pe teme de ”Emoții vindecătoare”, scria ”despre un sistem etic care să poată atrage miliarde de oameni fără o credință religioasă anume. (2)

Încă din anii ’80 se vorbea în spațiul nordic de abuzul emoțional, prefigurând conceptul de inteligență emoțională, desăvârșit, ulterior, de Goleman. Evaluările psihologice din țările nordice sunt foarte precise, tocmai pentru că există atâtea controverse iscate de abuzurile comise acolo de serviciile de protecția copilului.

S-a trecut demult de la agresiunea fizică, la relații mult mai subtile, care să permită copilului să aleagă în ceea ce crede și ce nu. Abuzul emoțional este la fel de aspru pedepsit în Norvegia ca și bătaia cruntă.  A speria copilul, în mod repetat, cu  păcatul, e considerat o traumă.

Evident, la baza tuturor acestora stă o ipocrizie fără margini. Nu trebuia să fii foarte inteligent ca să faci o legătură logică între liberalizarea căsătoriilor homosexuale  și dreptul acestor perechi de a adopta copii. Iar de copii se ocupă…  barnevernet.

”Vorbele nu ajută pentru a exprima profunzimea cruzimii diavolești. Se poate exprima oare în cuvinte ce a simțit un om când a fost aruncat în cuptor de naziști sau când și-a văzut copilul aruncat în acel cuptor?”, se întreba, cu mulți ani în urmă, Richard Wurmbrand. (3)

Am crezut că democrația nu e de la diavol. Se pare că m-am înșelat… Înlocuiți cuvântul ”comunism” cu ”democrație”, în fraza de mai jos, aparținând aceluiași autor și, gândindu-vă la familia Bodnariu, hotărâți voi dacă sună adevărat sau fals:

”De aceea este inutilă încercarea de a descrie ce au suferit și încă mai suferă creștinii sub comunism.”

NOTE

  1. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, ed. Curtea Veche, 2008, pag. 147-148.
  2. Daniel Goleman & Dalai Lama, Emoții vindecătoare, ed. Curtea Veche, 2008, pag 21.
  3. Richard Wurmbrand, Strigătul bisericii prigonite, ed. Stephanus, 1993, pag. 64-65.

(va urma)

 

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Cronici mondene (180) Pe ce lume suntem&8221;

  1. Răsvan dragă, în problema de fond ai perfectă dreptate. Mai pe scurt, „lumea zace în cel rău”. În cazul în speţă însă există detalii care ar trebuie să pună pe gânduri pe oricine care doreşte o analiză „la rece”. Există standarde absolut diferite în ce priveşte educaţia copiilor între culturile din lume. Dar când un copil declară aiureli de care „monstrul” numit Barnevernet poate profita, atunci onestă ar fi o analiză mai profundă a celor petrecute acolo. Este, evident, vorba despre un abuz (şi nu e singurul!), dar… Am câţiva prieteni în Norvegia de la care am aflat mai în detaliu ce se întâmpla acolo cu copiii. Din nefericire, iată, sunt lucruri cam ciudate la mijloc. Citeşte aici: http://adevarul.ro/locale/timisoara/acuzatiile-aduse-romanului-norvegia-ramas-copiii-luati-autoritati-politia-i-a-batut-pumnul-picioarele-bebelus-l-a-scuturat-carpa-1_5660cdb37d919ed50ede57cf/index.html… sine ira et studio. Nu cred acuzaţiile care i s-au adus familiei, dar nu pot să nu mă întreb, ce anume i-a determinat pe copiii aceia să declare ce şi cum au declarat. Crede-mă, de când am aflat despre caz mă rog pentru familia aceasta. Acum însă o fac mult mai în… detaliu. Şi, ca să mă înţelegi mai bine, am să-ţi spun că am avut în familia lărgită un caz (poate doar întâmplător tot penticostali) care şi-au crescut cei cinci copii într-un soi de „cazarmă creştină”. Rezultatul? Toţi au ieşit legal de sub tutela părinţilor şi sunt pierduţi în lume… Tu eşti doctor. Îţi dă de gândit asta? Cum am spus, sine ira et studio!

  2. Dragă Marinel, tu faci trimitere la un articol care interpretează un comunicat dat de fratele lui Marius Bodnariu, pe care l-am citit pe blogul lui Cristian Ionescu de mi s-a urât. Aș putea spune că îl știu deja pe de rost.
    Eu îi cred pe ai noștri, nu tâmpeniile pe care le spun norvegienii sau ăla care scrie articolul. Norvegienii nu sunt întregi cu capul și în postarea viitoare am să demonstrez cu fapte de ce afirm asta.
    Poate că penticostalii sunt mai rigizi cu educația, dar de aici și până la bănuiala că Marius Bodnariu și-a terorizat copiii e cale lungă. Mie sufletul îmi spune că oamenii ăștia nu au nicio vină.
    Dar trăiesc în Norvegia și asta schimbă datele problemei. Aici îți dau dreptate.
    Mă întreb dacă acolo există biserică penticostală și cum se numește. Cristian Ionescu nu suflă o vorbă despre asta. El bate câmpii cu teoria conspirației. Lumea a trecut demult de etapa asta, acum se pregătesc să pună cipuri românilor din Italia. O să apară un alt pastor care să cadă în cur de uimire pe chestia asta și să protesteze, să se arate el cât e de credincios și de deștept.
    Cum de nu s-au adaptat Marius și Ruth Bodnariu cerințelor unei societăți rigide și pline de imbecilisme, nu știu.
    Marinel, norvegienii de la barnevernet sunt niște cretini.

  3. Răsvan, exact ce am vrut să-ţi arăt! Evident, nici eu nu cred în aberaţiile acelea. Sunt sigur că barnervernet e o instituţie diabolică de-a dreptul. Dar la ce voiam eu să atrag atenţia e dincolo de evenimente în sine… De aceea am şi scris acel articol (https://cetateadepiatra.wordpress.com/2015/11/24/sine-ira-et-studio-pericolul-din-noi/). Aş putea simplifica şi mai mult toată treaba asta întrebând ceva de genul: dacă lumea s-a tâmpit de-a dreptul, de ce nu suntem noi, creştinii, cu mintea la cap? Ce zici, dacă ne-am hotărî noi doi să mergem să facem evanghelizare în cartierul general al ISIS am avea succes? Asta ca să fiu şi mai clar…
    P.S. Cred că îţi imaginez că starea mea vizavi de familia Bodnariu trece dincolo de o simplă empatie. Mă cunoşti. Dar învăţăm şi noi ceva din trecerea timpului, sau, vorba ta, doar ne străduim să ne arătăm neprihănirea constatând ce rea e lumea?

  4. Draga Marinel, sunt de acord cu ce spui tu. Cât despre ISIS, dacă mi-ar trece prin cap să plecăm la abatorul ăla, ar veni și Carmen după mine și ea n-are nicio vină. 🙂
    Din pacate, ISIS vine după noi, nu invers.

  5. Răsvan dragă, întâi de toate o corectură: „Cred că îţi imaginezi…” (asta ca să nu intru la categoria „bă, pocăiţilor…” 😀
    Apoi, iacă, am fi patru care am merge acolo, dacă ne-ar trece prin cap. Da* aşa suntem noi românii, preferăm să vină muntele la Mahomed (că tot suntem în temă islamică 😀 )

Comentariile nu sunt permise.