Urare de an nou

Când eram mic, mama mă urca in tren, mă dădea in grija unui om din compartiment și,  după trei ore de mers prin mijlocul câmpului,  după ce ne opream în două sau trei gări,  mă trezeam în mijlocul peronului, căutând-o din ochi pe bunica.

Știam că e acolo. Niciodată nu mi-a fost teamă că s-ar putea să nu fie. Aveam un consemn: nu trebuia să plec din gara fără ea.  Dar o găseam mereu, zâmbindu-mi lângă poartă.

„Aș vrea un tren care să nu se oprească nicăieri, un tren al unui drum fără sfârșit”, scria, în Jurnalul ei, Jeni Acterian.

Timpul călătoriei nu e mereu același. Când s-a dus prima dată spre „Muntele vrajit”, lui Hans Castorp i s-a părut că  drumul nu se mai sfârșește niciodată.  Trenul pleca de la câmpie și ajungea, gâfâind, in vârful unui munte. Era plin de viață și, aparent, sănătos.  Al doilea drum, deși la fel de lung,  i s-a părut mai scurt: nu mai avea întoarcere.

Când au inventat cinematograful, frații Lumiere au proiectat un film de treizei de secunde, în care un tren intra, vijelios, într-o gară. Oamenii s-au speriat atât de rău,  încât s-au repezit să iasă din sala.

„O, gările astea, le-aș distruge pe toate”, scria Jeni Acterian în jurnal, intuind că viața ei va fi amară.

Tarkovski spunea că filmul a  răspuns unei nevoi ascunse a omului contemporan. Supraspecializat și adâncit în munca lui, omul nu mai are timp. Opririle,  gările au devenit pentru el o necesitate spirituală. Timpul  memoriei, așa cum l-a resimțit Marcel Proust în numeroasele sale volume din   „A la recherche du temps perdu”, a fost incapsulat în film, o iluzie a timpului prizonier în veșnicie.

Acolo unde nu mai există timp,   unde se sfârșește călătoria,  ne așteaptă Cineva să ne treacă dincolo de poartă,  în orașul pe care îl știm, deși nu l-am văzut niciodată.

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Urare de an nou&8221;

  1. Trenul vietii creat de Dumnezeu,are un traseu infinit,spatio-temporal,gen (perpetuum mobile),iar pasagerul,omul rational (inteligent) creat de Dumnezeu,(Proprietarul trenului,al pasagerului,si al tuturor lucrurilor ce le transporta),a pornit din gara Eden,printr-o calatorie milenara,generatii la rand,coborand si urcand,in statiile si garile timpului,parcurgand un traseu al timpului,intr-o continua lupta cu sinele,o lupta interioara intre bine si rau,ce are originea in neascultarea de Dumnezeu,cand el,omul,ascultand soapta unui ‘strain’,care i-a oferit acest bagaj atragator,tentant, in gara de plecare ,Eden,si-a asumat aceasta responsabilitate,pentru acest bagaj,producator de suferinta,boli si moarte,ce apasa si domina asupra omului din tren.
    In mila si dragostea Sa,vazand suferinta si disperarea omului,creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu,a hotarat sa schimbe macazul trenului,dindu-I o noua directie,pe Calea Adevarului,spre Viata,ce trece prin gara Golgota,unde,de acest bagaj al suferintei,Fiul Sau,Hristos Isus,ne elibereaza pe toti cei ce dorim sa fim eliberati,continuand calatoria vesnica spre gara initiala Eden,si mai departe cu Hristos in Dumnezeu prin Canaanul ceresc intr-o fericire si viata eterna,intr-o perceptie noua,care depaseste simturile actuale limitate,o dimensiune perceputa doar de „ungerea” Duhului Sfant.
    Sa aveti o calatorie adevarata,eliberati de bagajul suferintei si a mortii.(Bon voyage dans le temps…2016).
    Fiti binecuvantati.

  2. LA MULTI ANI ! .Aici in „pustusag”, cu ani si ani in urma a fost o gara micutza cu un peron din grinzi de lemn ,pe lungimea a trei vagoane.El (peronul ) a fost mutat intr-un parculetz, impreuna cu un vagon de pasageri, devenind loc de artactie pentru copii si „nostalgia island” pentru geriatrici. Odata cu invazia automobilelor ,dupa 1929 ,dupa timpul prohibitiei alcoholului ,dupa anii de depresie, transportul feroviar de pasageri a devenit nerentabil , aboslit pentru garile mici de pe axa din Mid-West America : New York -San Farancisco .Acum aici, trenurile nu opresc deloc ;sunt nesfarsit de lungi ,(unele militare), incarcate pana la refuz cu marfa si armament pentru export . . . . . si inca odata : La multi ani ,tutror cititorilor pacifisti, ai acestui blog !
    sincerely, Walden

    P.S. „Luptam pentru pace !”

  3. Draga Iosif, LA MULTI ANI cu binecuvantari ceresti.
    Timpul este in mintea noastră. Există atâta timp cât ne gandim la el. E timpul linear, al existenței noastre, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să crestem spiritual, nu de el vorbesc, ci de timpul memoriei, pe care îl putem readuce in minte de cate ori vrem. Tu nu ai imagini din copilarie? Din tinerețe? Unele revin, obsedant, nu-i asa?
    Tu scrii impersonal, ca un automat, e adevărat, sfânt. Tu nu ai avut niciodată frustrari? Să vrei să atingi o stare și să nu reușești?

  4. Da ,asa este.Trecutul revine involuntar in memorie,in functie de imprejurarile prezentului,insa,aici intervine dorinta eliberarii constiintei,de amintirile neplacute ale trecutului.
    Acest lucru este aproape imposibil sa-l realizam,fara „inoirea mintii”ce se realizeaza doar prin „nastere din nou”,din „apa si Duh”,apoi,printr-o alimentatie sanatoasa,zilnica,din Cuvantul lui Dumnezeu,se va dezvolta o noua faptura,cu o viziune si perceptie noua, elevata,de „ungerea” celor cinci simturi,de Adevar,Cuvantul lui Dumnezeu,care Este Duh si Viata,si care ne va indrepta privirea,prin credinta din inima,inainte,spre viitor,spre jertfa Lui Hristos de pe Golgota,singurul pasaj „poarta” spre Canaanul ceresc.
    (1Ioan 2:20) (Ioan 8:31)
    Un an plin de binecuvantari ceresti tuturor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s