Norvegia nu crede în lacrimi. Punct și de la capăt

Domnul Lazăr Comănescu, Ministrul de Externe al României, a răspuns la solicitarea scrisă a pastorului Moise Ardelean, președintele Cultului Creștin Penticostal din România.

Documentul, provenit de la Ministerul de Externe, are data eliberării 23 decembrie 2015 și a putut fi citit pe net abia pe 4 ianuarie 2016.

De ce a apărut atât de târziu în mediul virtual, nu știu. Poate că domnul Ionescu nu l-a citit sau nu a considerat oportun să-l dea publicității.

Oricum, e cu atât mai obraznică și lipsită de sens scrisoarea lui Samy Tuțac, vicepreședintele baptiștilor români, din 27 decembrie 2015, în care îl beștelea pe președintele Iohannis că nu-l trimite pe ministrul de externe pe coclauri, pentru că așa voia el, Samy lui Tuțac:

”Trimiteți-l pe domnul ministru de externe la Oslo, să transmită direct guvernului norvegian că ne vrem înapoi copiii ținuți departe de părinții lor.” ,

scria vicele cu pastorala.

Iată, în rezumat, care sunt punctele principale ale răspunsului Ministrului de Externe al României în legătură cu cazul familiei Bodnariu.

Ce a făcut Ministerul de Exterene:

-a întreprins demersuri politico-diplomatice;

-a sezizat MAE și Ministerul Copiilor din Norvegia;

-a dat asistență consulară în limitele permise de competențe și de legile norvegiene;

-a pus la dispoziția părinților o listă a avocaților și traducătorilor de limbă română cu care pot să ia contact;

-a înscris, gratuit și în regim de urgență, în registrele de stare civilă românești, certificatele de naștere ale celor 5 copii ai familiei Bodnariu, la cererea acestora și la sugestia Ambasadei;

-a organizat consultări interinstituționale cu  Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din România (ANPDCA), pentru a evalua posibilitățile de sprijin ulterioare.

La propunerea Ministerului de Externe român, ANPDCA a acționat, astfel:

-a dispus efectuarea unei anchete sociale;

-a decis să propună părții norvegiene ”integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România”;

-a constatat că unchiul patern al copiilor domiciliat în România prezintă garanțiile morale și are condiții materiale pentru a primi în plasament cei 5 copii din Norvegia.

Unchiul din România și-a exprimat intenția de a crește și îngriji copiii.

Ministerul de Externe, prin intermediul Ambasadei României de la Oslo, a trimis, în regim de urgență, întreaga documentație tuturor autorităților norvegiene relevante, precum și avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflată pe rolul instanțelor locale.

Din tot ce am văzut până acum, constat că MAE a făcut tot ce era omenește posibil pentru a rezolva cazul.

Domnul Ionescu spunea că știe toate astea. Mă întreb, dacă e așa, de ce n-a spus nimic? De ce a lăsat să se înțeleagă că el și credincioșii săi fac totul pentru cauză?

Revenind la răspunsul Ministrului român de Externe, acesta precizează câteva lucruri importante:

  1. Afirmațiile vehiculate în media și rețelele de socializare din România nu corespund cu cele de la fața locului, inclusiv în urma întrevederii cu soții Bodnariu.

Cu alte cuvinte, găselnița cu persecuția religioasă cade, iar războiul sfânt împotriva Norvegiei naziste și a statului asistențial ar putea să ia o pauză, deși, după cum îi văd pe liderii mișcării, acțiunea lor va continua pe aceleași coordonate demagogice și populiste.

  1. Despre sistemul instituțional de protecție a copiilor din Norvegia, excelența sa, domnul Lazăr Comănescu, face următoarele precizări (rezumat):

-legislația națională norvegiană este drastică în acest domeniu;

-permite autorităților locale să intervină prin măsuri de separare a copiilor înclusiv pe baza unor simple suspiciuni legate de rele tratamente aplicate minorilor sau de carențe ori excese în educația lor;

-sistemul este complet descentralizat;

-nu sunt admise imixtiuni din partea autorităților guvernamentale centrale în deciziile luate de protecția locală;

-instituțiile locale sunt refractare față de intervențiile externe, exercitate pe cale diplomatică și consulară;

-autoritățile norvegiene respectă legislația locală, indiferent de cetățenia copiilor, respingând cererea altor state de a prelua minorii;

-cetățenia norvegiană a copiilor prevalează în fața altor cetățenii (în cazul Bodnariu, celei românești);

-statul norvegian este suveran în asigurarea protecției copiilor.

Concluzia ministrului de externe este tristă: posibilitățile de intervenție la nivel bilateral rămân limitate.

 

 

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Norvegia nu crede în lacrimi. Punct și de la capăt&8221;

  1. Răsvan, nu vreau să fiu considerat răutăcios, sunt chiar foarte serios, dar mă frământă o întrebare: dacă, Doamne fereşte, se va schimba legislaţia SUA şi pastorii vor fi obligaţi să oficieze căsătorii unisex, iar cineva îi va cere oficial pastorului Ionescu să facă acest lucru, ce va face acesta? Va alege să facă închisoare? Va demisiona şi îşi va căuta de lucru? Va declanşa un război? Se va întoarce în România?

  2. Dragă Marinel, în vară Ionescu a afirmat că va alege închisoarea.
    Mai în glumă, mai în serios, așa fatalitate să cadă pe capul bietului om, încât să aibă doi homosexuali în biserica din Elim și să vină la el să-i cunune? Exclus! 🙂
    Doar dacă nu se supără serviciile și îi construiesc un caz gen Monica Lewinsky, adică îl lucrează pe la spate: iau două tipe tinerele și lucrătoare, cu țâțele mari și buze ca bidonul, le trimit la Ionescu să le boteze și a doua zi, vin alea și-i zic: nene Cristinele, am venit la tine ca la tata nostru! Căsătorește-ne! Ionescu se sperie, le spune că are un atac de gută și de guturai, că e râios și contagios, și le trimite la Barzilai, în California.
    În California, Barzilai se împiedică de ele și de emoție, alunecă și le rupe mâinile, el fiind antrenat în incidente de acest gen. 🙂
    În timp ce serviciile le pun pe fete la punct și în ghips, le scot silicoanele și le extrag microfoanele, cei doi fug în Norvegia, deghizați în suricate gigante, și cer azil politic, Norvegia fiind țară neutră la ciudați.
    Acolo se întâlnesc cu soții Bodnariu, care și-au primit copiii înapoi și au făcut înainte alți cinci, și trăiesc fericiți cu toții până la proba contrarie, pescuind cod argintiu în fiordurile de la Polul Nord, în arca lui Samy Tuțac, care își făcea acolo cura anuală de încălzire globală la rame de ochelari, patru plus cârmaci. 🙂
    Asta că m-ai întrebat!

  3. Foarte clarificator raspunsul ministrului. Era usor anticipabila o astfel de situatie, pentru ca de-a lungul procesului de formare a CPS-ului norvegian si-au fortificat pozitia si au anticipat diverse scenarii care se pot ivi. Scenariul actual cred ca nu era ceva ce le-ar fi scapat, astfel ca erau pregatiti sa contracareze. Barnevernetul sa cedeze la astfel de presiuni ar lasa de inteles ca sunt o organizatie subreda, care cedeaza unor evenimente de strada in care este invocat persecutia religioasa sau alte motive.
    Din capitolul prostia saptamanii, ca sa invoci existenta unei persecutii religioase trebuie sa surprinzi un numar semnificativ(destul de mare) de cazuri care sa sustina idea. Barnevernetul nu s-a luat de baptistii, de penticostalii din Norvegia sa duca o campanie larga de persecutie. Cazul unui roman care se expune prin incalcarea legilor tarii(nu discut justetea acelor legi) in repetate randuri nu ai cum sa il incadrezi la capitolul persecutie. Este posibil sa existe antipatii fata de evenghelici in randul angajatilor de la Barnevernet, dar sa declari se duce o campanie clara de persecutie trebuie sa vii cu un numar mare de cazuri. Faptul ca se sustine o astfel de prostie nu face decat sa subrezeasca pozitia celor care se solidarizeaza cu cauza pro-Bodnariu. Isi submineaza pozitia sustinand situatii si idei care nu pot fi demonstrate, astfel ca miscarea incepe sa povesti de Ion Creanga.

  4. Pai nu e de ajuns! Trebuie musai declarat razboi Norvegiei, ca sa i se faca pe plac domnului vicepresedinte cu „pastoralele”. Din cate stiu, Norvegia a rezistat doua luni Germaniei lui Hitler, deci cred ca noi am avea mari probleme cu ei. Dar, cu acesti popi baptisiti si penticostali in frunte pe schiuri, birui-vom!
    Sunt tare curios sa stiu ce ar trebui sa faca presedintele si guvernul ca sa rezolve situatia? Sa-l expulzeze pe ambasadorul Norvegiei? Sa retraga ambasada romana de la Oslo? Ar trebui sa facem toti greva foamei (desi, dupa ce scrie Knut Hamsun in ‘Foamea’, norvegienii nu sunt sensibili nici la asa ceva)? Cum poate o tara ca Romania sa indrepte un abuz al unui serviciu social din alta tara?
    Imi pun si eu aceste intrebari, ca simplu gugustiuc ce sunt.

  5. Daca nu e cu „banat”,vin si eu cel „cu doua fet(z)e”,oferindu-va un mic indiciu,care probabil este cheia acest acestui caz. (Daniel 11;14)
    Ma intreb daca nu aceasta este „ceata de derbedei”…?!

  6. Dragă Adrian, mi-ați amintit de un alt scriitor norvegian, care m-a fascinat pe vremea când îl citeam în primul an de facultate: Johan Bojer. Foamea cea mare, Fascinația minciunii și, mai ales, Ultimul viking. De câte ori am fiert o bucată de cod, mi-am amintit de Ultimul viking.
    Alături de Knut Hamsun am descoperit Norvegia, așa cum, călare pe un gânsac, am cunoscut Suedia Selmei Lagerlöf.
    E greu să explici acestor oameni care știu totul dinainte, cât de complicate sunt mințile omenești și cum s-au format caracterele nordicilor.
    Edvard Grieg a compus poate cel mai frumos cântec simfonic, cel mai duios, ascuns, ca un giuvaer, în Suita Peer Gynt, Cântecul lui Solveig.

Comentariile nu sunt permise.