Walden (2) Circul și calvarul

Când a venit Circul de Stat în Hunedoara, aveam unsprezece ani. Prețul unui bilet era 10 lei. Se însera. Nu aveam bani. Nu am intrat pe porțile unde trebuia să prezinți biletul.
Ne-am strecurat pe sub garduri, când păzitorii și veghetorii erau ocupați cu alți „infractori”, în partea opusă a gardului ce înconjura imensul cort și manejul.
Ne-am strecurat pe sub vagoanele cu marfuri, garderobe de acrobați și saltimbanci, cuști cu animale dresate. Ca o binecuvântare de pauper, am ajuns sub scaunele în trepte de amfiteatru, „gratis „.
Ne-am strecurat prin mulțime și ne-am găsit un loc, stând turcește, foarte aproape de circumferința manejului. Loc super, first class. Era un „succes” dobândit și recompensat doar prin curaj, ce mi-a stimulat, câțiva ani mai târziu, dorința, intenția arzătoare de a părăsi, clandestin, Lagărul Socialist pentru totdeauna!.
Acasă, la domiciliu, regulamentul de ordine interioară, stabilit de cei doi unchi ai mei, era strict: să fiu acasă nu mai târziu de ora 10 p.m.; să mănânc ceva, să mă spăl pe picioare în lighean și să-mi spun rugăciunea, îngenunchiat lângă pat.
Mama lucra în Combinatul Siderurgic Hunedoara pe trei schimburi. Un salariu de mizerie, un serviciu prost plătit de comuniști, la Oțelaria Veche. Mama era cantaragist. Cântarea vagoanele cu fier vechi, ce urmau să intre în cuptoarele electrice, la topit. Avea salariul de bază 780 de lei. Fiind în schimbul doi, a ajuns acasă la 11:30 p.m., cu jumătate de oră înaintea mea. Eu nu ajunsesem încă. Spectacolul s-a terminat, cu câteva minute înainte de miezul nopții.
Camaradul meu de aventură era un prieten și vecin, Deny Major, ce locuiește acum în Vencouver, Canada. Tatăl lui era oțelar, în aceeași secție cu mama. El era un om deosebit de blajin, iubitor și bun. Un ungur cu suflet nobil. Deny nu lua bătăi niciodată.
Cu pupile dilatate, fascinat, cu răsuflarea tăiată, alături de Deny, am urmărit întreg specatacolul: acrobați la trapez, clowni hilari, făcând piruete pe biciclete cu o singură roată, lei și elefanți ce ascultau „creștinește” toate comenzile, doar la pocnete de bici. Docili, evoluau și executau în grup, se sincronizau perfect, impecabil, în cercul atât de limitat și de restrâns al manejului. Priveam și-mi comparam copilăria cu viața acestor sărmane animale. Interesant, biciul pocnea fără să-i plesnească, să-i atingă.
Dresorul zâmbea, mereu  jovial, cu fața deosebit de luminoasă și de bună. Ce mult doream să fug atunci, cu acel circ, și să nu mă mai întorc în Hunedoara niciodată!.
Știam că sunt încă prea tânăr ca să fiu angajat de administrația circului.
A doua zi, mă aștepta pedeapsa.
Legat de mâini, aplecat peste scaun, știam că trebue să fiu și să rămân tare. Să-mi primesc și să-mi beau paharul, așa cum și mântuitorul meu l-a acceptat. Știam că va trece, eram, pe undeva, resemnat, iar eu sunt și rămân spartan, gladiator, Avram Iancu, Nitu Partizanul, Vasile Roaită, Filimon Sârbu.
Călăul meu mă lovea, numărând, ascendent, cele douăzeci și cinci de lovituri. Eu, făcându-mi curaj, cu spirit optimist, începeam numărătoarea inversă, în descreștere, știind, de acum, avantajul moral: douăzeci și cinci, douăzeci și patru, douăzeci și trei, douăzeci și doi, douăzeci și unu, douăzeci, nouăsprezece, optsprezece, șaptesprezece, șaisprezece, cincisprezece, paisprezece, treisprezece, doisprezece, unsprezece, zece, nouă, opt, șapte, șase, cinci, patru, trei, doi, unu.
Cunoșteam bine, în detalii, întreg programul de calvar. Primele șase-opt lovituri erau mai vii, mai usturătoare. Dacă ele se nimereu suprapuse, căzând în același loc, pe pielea feselor ori a picioarelor, suportam mai usor. Pielea îmi amorțea și ăsta era un avantaj. Dar, sadismul vizual al torționarului căuta, înadins, mereu piele albă, neprelucrată.
Apoi, când numărătoarea se termina cu „douăzeci și cinci”, o mână grea, păroasă, cu degete mari, trăgea ușor funda nodului și-mi elibera încheieturile mâinilor.
Învățasem să nu mai plâng, doar să strâng maxilarele, să sughiț și să suspin. Doream să ajung cât mai repede, din nou, în verandă, să-mi astâmpăr setea cu apa din găleata albăstruie, de tablă galvanizată. Apoi, îngenuncheat, cu voce tare, trebuia să rostesc o rugăciune către Atotputernicul Tata, să-L implor să-mi ierte păcatele și nepocăința, și să-I cer Domnului Isus să-mi spele păcatele în Prea Sfânt Sângele Lui .

WALDEN

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Walden (2) Circul și calvarul&8221;

  1. Groaznic! Foarte sadic, dar asta era interpretarea Biblica a acelei generatii. Biblia avea interpretari naiv-eronate, cum inca si in zilele de azi minunatul capitol din Evrei 12 este interpretat ca o incurajare a disciplinarii prin violenta, desi capitolul nu spune nimic despre asta, pentru cineva care este capabil de o exegeza corecta.

  2. Da, și scrie bine.
    Să faci religie cu paru… Incredibil!
    Și Elisei a fost un copil chinuit, dar nu în bătaie. Nu știu de ce nu mai scrie și pe unde o fi. Ultima dată bântuia prin Franța.
    Dacă citește, poate ne spune ce și cum.

  3. Draga Walden.
    Ti-am transmis cu ceva timp în urma,prin prietenul,si fratele nostru,dorinta de a obtine un exemplar din cartea,care pe atunci era in lucru. Daca a iesit de sub tipar,ma poti bucura si pe mine cu un exemplar ? Te rog.
    Si el ar dori sa stie mai multe despre tine.In urma cu câteva zile am vorbit cu el la telefon.Cred ca are nevoie de partasie frateasca,si hrana cereasca,mai mult decât de cea pamînteasca,insa e bine ca Domnul îl mai tine printre noi. De ce-i asa o stie Tatal nostru.
    Cu dragoste sincera acelasi
    rob netrebnic Iosif.

    Fiti binecuvântati.

  4. Draga Iosif, eu am dorit si doresc mult sa public cartea. Am solicitat un ajutor spre a o publica. Pentru inceput, doar analitic, sub forma de manuscris; pentru corectare gramaticala, intr-o ordine si buna balanta a capitolelor. Doresc ca cititorul sa o citeasca cu placere si unii din cei ce o citesc, apropiati varstei mele, sa se regaseasca in paginile ei. Ma dezgusta multe din cartile scrise de pana ieftina a ipocriziei ghiseftului mioritic. Tot ce am scris am publicat prin bloguri, iar restul sunt si raman foi necorectate, intr-o faza primara. Dupa cum vezi si cunosti, timpul ramane cel mai grozav, mai socant si mai valoros invatator al viitorului. El ne aduce in cele mai multe cazuri, desconspirativ, inopinata si neasteptata lumina, eliminand confuzia, intelegerea gresita a unor persone, a unor stari si lucruri. Timpul elimina toate lacunele si toate eclipsele credintei noastre arzatoare in a afla ADEVARUL!. Pentru a fi si a ajunge cu adevarat LIBERI, zic TREBUIE sa platim un pret!. Iar rabdarea nu devine o virtute bine definita, atat timp cat nu apelam si nu folosim, cu incredere nedozata, indelunga rabdare!.
    „The pages are still blank, but there is a miraculous feeling of the words being there, written in invisible ink and clamoring to become visible. ” ( paginile inca sunt albe, dar este un miraculous simtamant: cuvintele sant acolo, scrise cu cerneala invizibila, doritoare si insetate sa devina vizibile )- a afirmat Vladimir Nabakov
    Am luat legatura si am solicitat ajutor unei companii din New York:
    Page Publishing, Inc. 1 Penn Plaza, Suite 6289 , NY 10119 / web : http://www.pagepublishing.com.
    Mi-am adunat in timp si bani destui pentru a o publica si am solicitat si ajutor „crestino-fratesc”(!). Solictarile mele de aici, din State, au ramas mereu lipsite de ecou. Uitate dupa cortina prafuita a dezinteresului ori intentionat repugnate din egoism competitiv- evanghelic . . .

    cu drag, Walden

    p.s .Il port in continuare, in ardente rugaciuni, pe fratele nostru .

  5. Iosif -p.s .in continuare : am o modesta si umila remarca de facut comentariilor tale. Si eu ,la inceput , din nestapanit zel pentru a comunica si elabora o ideie , construiam fraze extrem de lungi ,ce cuprindeau mai multe randuri din pagina . Apoi ,dupa ce am fost corectat ,am primit o mustrare plina de inelepciune si dragoste din partea unui calificat in limba romana ,am invatat sa structurez continutul lor . Sa reduc substantial lungimea narativa a frazelor mele. Te rog mult sa’mi primesti cu ingaduinta crestina aceasta observatie si am toata convingerea ca nu te vei supara !. Eu, personal, ma bucur cand un real prieten si frate in Hristos vine in ajutorul meu !
    God bless you !
    yours, Walden

  6. Multumesc sincer,dragul meu…în scris. Mi-ar face placere mai mare…practic.
    Ai vreo solutie ?
    Fiti binecuvântati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s