Walden (3) Bestia

Era la sfârșitul anilor ’50. Colonia de deținuți de la Faurești-Roșia Montană era încă activă. Plutoane întregi de deținuți vărgați, bine păzite de soldați înarmați cu mitraliere și câini lup, mărșăluiau, ridicând nori de praf, în fața porții noastre, pe drumul comunal, la ieșirea și intrarea din subteran.
Stăteam pe lavița de la poartă, împreună cu bunicul, și priveam acel tablou sumbru, ce reflecta, limpede, noul regim de „democrație populară” al României, în frunte cu Petru Groza.
Bunicul m-a infoarmat că cei mai mulți dintre ei erau politici, condamnați la muncă silnică pe viață. În aceea vreme, soldații nu purtau pe boneta lor, în frunte, stema țării de mai târziu, cea cu sonda și coroana de spice, ci Steaua Roșie Sovietică, cu Secera și Ciocanul.
Acolo, în Roșia Montană, una din surorile bunicului meu avea patru fete și un fecior. Două dintre ele erau gemene. Normal, fata cea mai mare s-a căsătorit prima, cu un credincios și bun solist vocal în biserica din zona Cugirului.
Atunci vedeam pentru prima dată, îndeaproape, în casa bunicului, pregătirea unei mirese. Mirele încă nu o văzuse. Avea o rochie albă, transparentă, lungă, și un voal și mai lung, ce i s-a agățat la coborâre într-un cui din treapta cerdacului înalt.
Ceremonia religioasă a avut loc pe o altă uliță, într-o casă ce servea ca loc de adunare. Tatăl ei a dus-o la braț acolo unde o aștepta mirele, detalii ce le văd parcă aievea și azi.
Anii au trecut, mirele a devenit tată și primul lor copil a fost o fetiță. O chema Magdalena.
Mie îmi placea foarte mult de ea și eram nespus de bucuros când venea să-l viziteze pe bunicul, împreună cu părinții ei. Avea părul lung, buclat, gene arcuite și când râdea, făcea gropițe în obraji.
Într-o zi, mă aflam în curte împreună cu ea. Ne-am jucat, aruncând cu pietricele peste gardul vecinului. Era îmbrăcată cu o rochiță albastră, în față cu un sorțuleț alb, cu buzunare.
Am adunat mai multe pietricele rotunde și i-am oferit și ei câteva. Ea le-a pus în buzunar. Apoi, i-am arătat cum pot să le arunc, nimerind prin spațiul dintre ulucile gardului.
La scurt timp, sus, pe cerdacul înalt, a ieșit tatăl ei, alături de bunicul. De îndată ce a observat jocul nostru, a coborât în mare viteză, câte trei trepte deodată și s-a repezit spre noi. Eu am încremenit.
A prins fetița de mână, i-a pleznit o palmă peste față, apoi, ținând-o strâns de umeri și scuturând-o puternic și necontrolat, a început să urle cuvinte pe care nu am reușit să le memorez.
Capul îi cădea în toate părțile. Sărăcuța, în șoc, îngrozită, avea fața lividă, buzele vinete îi tremurau puternic. Își ținea ochii închiși. Saliva i-a alunecat pe bărbie, apoi pe sorțuleț. I-a scos pietricelele din buzunar, le-a aruncat cu ură lângă gard, a aplecat-o peste picior, i-a dezgolit fesele și a bătut-o îndelung, cu palmă grea. Multe, foarte multe palme.
Rostea cuvinte rare, apăsate. Avea o față plină de ură și nu mai semăna cu omul bun care cu puțin timp înainte îmi oferise, zâmbind, o punguță cu bomboane de lapte, în formă de știuleți de porumb.
Apoi, a dus-o în brațe, sus, în cerdac, și a pus-o în genunchi, cu fața la perete, somând-o să nu plângă, să nu audă nici „pâs”. Sărmana plângea înfundat, cu sughițuri.
În următorii ani, în familia lor s-au născut încă doi băieți, despre care multe familii de pocăiți vorbeau că au auzit despre pedepsele și bătăile groaznice, până la leșin, aplicate de tatăl lor, uneori cu funia udată în lighean…

WALDEN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s