Ceaiul de la miezul nopții

Analiza de mai jos este făcută de un prieten, specialist in informatică,  care a cunoscut foarte bine lumea occidentală,  care a trăit ani buni în Anglia, care nu este frustrat, care nu ne spune câți copiii are și câte scutece a spălat. Prietenul meu este creștin neoprotestant. Este un om în floarea vârstei și dorește să trăiască intr-o Românie în care să existe loc de dialog și de mai bine. Romulus este un om curat: fără relații cu serviciile vechi sau noi, fără interese in vreo fundație de acoperire a afacerilor evanghelice, fără veleități politice. E un simplu candidat la viața veșnică.  Și acum, textul, care mie mi-a plăcut enorm, poate pentru că m-am săturat de emfaza pastorilor, a profesioniștilor de la amvon.

O primă chestiune importantă ar fi  precizia cu care Dumnezeu ne cunoaște viața – la nivel de fir de păr.

Asta, tradus în termenii actuali, ar însemna că Dumnezeu este în cunoștință de cauză a fiecarui bit din viața noastră și nu doar o cunoaștere teoretică lipsita de sens. Moise, Iov, Ilie, David, Daniel și mulți alții au avut o relație personală cu Dumnezeu, cum puțini ar putea recunoaște și mărturisi în ziua de azi. Paradoxul este că în perioada Vechi Testamentala ungerea avea o pondere limitată. Profeții priveau cu mult intereses și încântare spre zilele pe care le trăim noi azi. Iar noi privim cu melancolie la relația pe care o aveau ei cu Dumnezeu. Unde este discrepanța? La noi, cu siguranță, la creștinismul formal pe care il practică cei mai mulți.

Prezența la cele două programe de duminică nu formează creștini cu o relație serioasă cu Dumnezeu.

Trebuie să recunoaștem că avem bisericile populate cu astfel de „condicalisti” (interesați doar de bifarea condicii obligatorii), care se miră că nu înțeleg ce înseamnă călăuzirea Duhului (ba mulți chiar  o neagă, argumentând diverse chestiuni). Dupa această categorie de oameni, în viața cotidiană ne putem baza doar pe ce facem noi. Viața lor nu are o dimensiune relaționala cu Dumnezeu, ci se bazează exclusiv pe ce pot face ei. Această categorie consideră stupidă prima variantă. Chiar, mai mult, sunt extrem de disprețuitori, iritați față de cei care invocă așa ceva.

Cazul Iov – de ce nu a cerut Iov ajutor oamenilor, să își refacă situația inițială prin ajutorul populației vecine localității în care locuia el?

De ce nu a pornit reconstrucția stării sale materiale cerând ajutor, in mod exclusiv, din diverse părți? De la prieteni, rudenii cu posibilitati materiale bune. De ce a fost necesar ca poporul evreu să fie scos cu demonstrații de forță atât de vizibile (plagile)?

Moise avea o relație intimă, profundă, cu Dumnezeu. Sa fie oare asta explicația?

Ceilalți nu aveau, de acea aveau nevoie de Moise în mijlocul lor. Practic, Dumnezeu relaționa cu un om cheie, un om care reușea să Îl înțeleagă. Dumnezeu se manifesta într-o manieră unică în istorie, colaborând cu un singur om. De ce nu a solicitat Moise să facă un comitet care să închege relații cu dușmanii egiptenilor,  în încercarea de a forma o coaliție militară care să îi scoată pe evrei din Egipt? Sau, de ce să îi scoată? De ce să nu ajungă la un compromis politic, prin presiuni externe, ale dușmanilor Egiptului, prin care să îl determine pe Faraon să le permită să își construiască un templu de închinare și să își continue existența în Egipt? De ce a fost necesar înconjurul Ierihonului ca sa fie dărâmat? În primul rând,  a fost o specificație clară,  profetică, în al doilea rând,  națiunea avea nevoie de un stimul al credinței. Pe scurt, slaba lor credință necesita o situație care să le întărească credința. Moise de ce nu avea nevoie de demonstrații externe supranaturale, vizibile? De ce poporul avea nevoie de ele?

De ce Ilie nu a alcătuit o coaliție pe care să o convingă de existența lui Dumnezeu și să nu apeleze la fenomene paranormale (cum ar fi mulți tentați să le numească)?

Să nu amintim de viața lui Daniel, cel care putea găsi soluții demoncratice ca sa rezolve problemele cu care s-a confruntat? De ce Isus lăuda credința simplă și puternică, în defavoarea celor care au nevoie de demonstrații de anvergură și tot se îndoiesc? De ce, în cazul lui Pavel și Sila, nu s-a căutat o soluție socială? Nu era mult mai specifică manualelor de istorie universală o soluție socială, o mediere din partea oamenilor cu influență? Exista o linie roșie,  ca sa folosesc din expresiile lui Beni Faragau, care indica o anumită metodologie și un anume mod de acțiune. David, Ieremia, Isaia fac conexiunea rapid între evenimentele externe și Dumnezeu. Imediat se întrebau ce s-a intamplat, de ce a îngăduit Dumnezeu astfel de lucruri.

În tot acest caz al celor cinci copii, nu am văzut pe nici un lider să puna problema astfel.

Toți vor să folosească rugăciunea ca pe o baghetă magică (ca Harry Poter), fără a cauta voia Lui. Tuturor li se pare că aceste evenimente s-au întâmplat în mod aleator și nu au nimic cu îngăduința din partea lui Dumnezeu. Eu mă întreb,  în modul cel mai serios, ce a vrut Dumnezeu să arate familiei? A fost totul o coincidență, o întâmplare nefericită, sau a fost o situație plină de sens? Mă tem că liderii mișcării nu permit să se vadă faptul că sunt niște oameni interesați în primul rând de voia lui Dumnezeu.

Într-o altă ordine de idei, în perioada pre-revoluționară, cei care nu și-au plecat piciorul în fața securității au fost oameni cu un nivel spiritual ridicat.

Viața cu Dumnezeu era mult mai profund definită. În acea vreme, nu puteai cere ajutor social, nu puteai găsi aliați. Existau cele două alternative, compromisul sau o viață profundă cu Dumnezeu. Cei care s-au obișnuit să caute fața lui Dumnezeu, în astfel de vremuri de restriște, nu cred că aleg nici în prezent altceva decât să caute voia Lui și apoi să acționeze. Dar nu fac un pas până nu au convingerea absolută.
În experiența de viață a lui Wurmbrand, intimitatea cu Dumnezeu a fost soluția,  nu căutarea alianțelor politice salvatoare, nu așteptarea unui Rambo care să îl elibereze.
Cred că toate aceste stiluri de viață și de abordare ar trebui să ne fie în prim plan. Dacă, într-adevar, Dumnezeu a călăuzit realizarea unei mișcări de masă,  nu mă opun, dar dacă a fost doar o metodă convenabilă  celor cu influență politică,  atunci lucrurile stau altfel.

Nu am văzut ca planificarea unor demonstratii în intreaga lume să fi  venit după ce un consiliu lărgit de frați a postit și s-a rugat câteva săptămâni ca să afle voia lui Dumnezeu. Totul a fost… hai să salvăm copiii prin manifestații, pentru că așa ni se pare nouă că e mai palpabil, mai convenabil, mai plin de adrenalină, mai cool.
M-aș fi așteptat la o căutare serioasă a voiei Sale, înainte de a întreprinde mișcări de stradă. În locul acelui „haideti sa ne rugăm să ne ajute”,  un smerit „haideti să ne rugăm, ca să aflăm cum vrea El să procedăm”.

Evident că sunt de partea salvării copiilor, pentru că procedura Barnevernetului nu mi se pare ok, în schimb metodologia de lucru mi se pare subțire.

ROMULUS

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ceaiul de la miezul nopții&8221;

Comentariile nu sunt permise.