Walden (22) Zăcământul de memorie

DSC05736

S-a anunțat gara Simeria. Am coborât pe ultima treaptă a vagonului, iar când acceleratul a redus mult viteza, am sărit pe peronul cenușiu. Era pe înserate. M-am decis să iau din spatele gării, din zona autogării, un autobuz spre Hunedoara.

La chioșcul alimentar din capătul clădirii, am mâncat o plăcintă delicioasă și caldă, cu carne și foi de aluat unsuroase. O revenire, o reîntoarcere la mâncarea proletariatului lumii civile. Nu știam ce mă va aștepta acasă, la Hunedoara.

Înainte să plec din nou spre frontieră, mai voiam s-o revăd, încă o data, pe bunica, pe mama și pe Mukcy, prietenul meu cel mai sincer, un câine ciobănesc, alb-murdar, pe care îl crescusem de când era pui. De unchii mei nu-mi era dor.

Unchiul Vasile, cel care-mi spărsese timpanul de la urechea stângă cu lovitura lui de palmă grea, s-a sinchisit, în al patrulea an de detenție, să răspundă invitației mele, făcută printr-o carte poștală a închisorii, în care îl rugasem să vină la mine, la vorbitor, în Gherla.

Pe mama nu am așteptat-o niciodată, cunoscând starea ei psihică. În schimb, sărmana, din salariul ei de mizerie, mi-a trimis cu regularitate pachetul de drept ca recidivist, 5 Kg, odată la trei luni. Eu făcusem o gastrită avansată, prevestitoare de ulcer.

Valentin Anei, în interviul lui Olari, minte grosolan că a încercat și el să mă viziteze, cândva, de-a lungul anilor, dar a primit informația de la penitenciar că fusesem transferat la Sânicolaul Mare. De unde până unde?.

Unchiul Vasile, în vizita aceea, prima și ultima, mi-a adus câteva alimente, câteva pachete de țigări (valuta cazonă), permise strictului regulament de recidivist. Am vorbit printre plase, jumătate de ceas, sub ochii atenți ai gardianului. I-am mulțumit pentru vizită, promițându-i că-i rămân dator.

La Hunedoara, la exploatarea de bauxită de la Teliuc, el deținea poziția de artificier șef, răspunzător de depozitul de explozivi plastici și dinamită, folosiți la detonările pereților carierei de minereu feros. Minereu care era încărcat apoi cu escavatoare uriașe și transportat cu furniculare și basculante „Tatra” în Combinatul Siderurgic Hunedoara, prelucrat în furnale și în oțelării.

Unchiul Vasile absolvise școala de maiștri minieri la Brad /Gura Barza la mijlocul anilor ‘ 50. După absolvire, a fost repartizat (de cine oare?) să lucreze ca maistru, alături de specialiști în zăcăminte radioactive și de ofițerii ruși, la minele de uraniu din munții Bihorului, la exploatarea miniera Baița– Bihor.

În vremea aceea, întregul zăcământ radioactiv românesc lua calea U.R.S.S.-ului, în vagoane metalice standard sovietice, pe căi ferate lărgite anume. Punctul de frontieră Ungheni avea, în permanență, bariera ridicată, făcând loc șirurilor interminabile, încărcate până la refuz cu „despăgubiri de război”.

Așa cum o bună parte din aurul Vaticanului provine din Roșia Montană, tot astfel, o bună parte din cantitatea de bombe atomice ale Ucrainei, care azi compun arsenalul atomic rusesc, provin din România, din Ardeal, de la Baița Bihor.

La Oradea, cu serviciul de evaluare, cu clasarea forestieră a zăcământlui de aur verde, fusese însărcinat celălalt fratele mijlociu, Traian Furdui jr, absolvent al facultății de agronomie din orasul Brașov, pe vremea aceea numit orașul Stalin. El era cel care survola din avion Valea Roșiei Montane, întocmind hărți topometrice și alte documente secrete, utile celor care încearcă și azi să vândă și ultimele comori ale neamului meu.

La Vascău-Stei, lucra în contabilitate sora mamei mele, Estera. Cu certitudine, toți trei erau în atenția Securității, în vreun fel sau altul. În ce fel, pe parcurs vă voi descrie cu lux de amănunte.

La Roșia Montană, până la asasinarea bunicului, în august 1972, el a locuit în jumătatea lui de casă, împreună cu o nepoată, pe numele Eugenia. Da, bunicul meu Traian Furdui, moțul hotărât și tare, stejar semeț cu sufletul senin, cu ochi blajini, neclintit în crezul lui precum o stâncă, era certat cu legea „democrației populare„.

Mai mult decât atât, a fost abandonat de propria familie, urmărit de ginerele „pastor” de Alba-Iulia, cel ce-i sedusese și-i siluise fata, care-i furase zestrea și pe care o acuza, până în ziua de azi, public, în lungul și latul României, că nu a fost cinstită, nu a fost virgină. Dar, cum am știut, am simțit, am trăit, am experimentat de-a lungul vieții mele, afirm aici cu tărie: DUMNEZEU NU SE LASA FACUT DE RUȘINE!.

Dorința mea arzătoare, solicitarea mea pe blog este ca oamenii care au cunoscut-o pe mama mea să îndrăznească și să-i facă o descriere, o analiză de profil și caracter.

La fel, aș vrea să i se facă și lui Anei Valentin o descriere amănunțită de către cei care l-au cunoscut, inclusiv membrii familiei Dorz și Wurmbrand. O analiză a atitudinii lui de evanghelist și slujitor în Via Domnului, a motivelor vizitelor sale, a discuțiilor purtate, a subiectele de care era interestat, vizitând familii de creștini, în sute și sute de biserici de pe întinsul Romaniei.

(În fotografie: loc de popas părăsit pe Valea Muntelui, lângă Petru Vodă.)

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Walden (22) Zăcământul de memorie&8221;

  1. Tot mai interesante episoadele WALDEN, fresce țesute la vechiul „război” țărănesc din Ardeal, însă, de această dată folosind cu precădere uzeala „istorie-geografie-economie” împletită cu sudoarea suferinței sufletelor crunt opresate de aparatul de represiune securisto-comunist din zona Roșia Montană de la jumătatea secolului trecut, în deceniile ’50, ’60 și ’70. Trist, dar adevărat, o oglindă a timpului care ne poate ajuta să ne punem viața în rânduială în cunoștință […]

  2. urzeală, nu uzeala, lieterele a sau ă, deși în locuri diferite, nu se imprimă totdeauna. Cum și în gândirea mea, sunt locuri imerfecte, sorry.

  3. Tanti Tabita a fost o femeie puternică, credincioasă și solitară. Acum înțeleg ca vitregiile vieții au format- o așa. O vedeam de multe ori, mai ales toamna, cărând plase încărcate de la piață, în amândouă mâinile, ca un bărbat. Știam ca este singură și se gospodărește cum poate. O mai ajuta fratele ei care locuia peste drum de ea. Semănau ca două picaturi de apa, scunzi, robuști și harnici. Tanti Tabita era nelipsită de la toate serviciile bisericii.Nu mai țin minte dacă am auzit- o vre- o data sa se roage cu voce tare, însă faptul că era mereu prezentă, la locul ei, îmi spune că venea să- și plângă oful pe care doar ea și Domnul îl știau. Era solitară, singură o vedeam venind la biserică, singură mergea acasă, mereu cu capul plecat, cufundată în gândurile ei. Răspundea doar la salut, dacă- i zicea- i sărumâna, raspundea cu serbus, dacă o saluta- i cu pace, raspundea la fel, pace. Am văzut- o până după revoluție prin 90- 91, dupa care una din nepoatele ei mi- a spus că s- a mutat la Deva, la una din surorile ei, deoarece îmbătrânise și avea nevoie de ajutor.

  4. Multumesc Cristi !. Au fost odata doi cumnati . Unul din ei , cand se ruga , toti dracii se cutremurau. In acel loc de fierbere, satanica , unde ADEVARUL era lovit frontal iar minciuna luase locul cinstei , fardata si tencuita cu glazura siropoasa a Cultului ,era tare greu pe Cale !. Sarmanele oite pazite de lupul ajuns cioban cu acte-n regula !Si cu mult mai greu cand Iuda Iscarioteanul tine evidenta , bugetul si punga caseriei !. Ei, acesti cumnati au dat tonul si primul (in)bold, de furca deavolului mascat in crestin pios. Au dat mult de furca Celui Rau si aghiotantilor lui trimisi in misiune bucuresteana sa-i secere, sa-i aduca la tacere, sa stinga credinta si sa o inlocuiasca cu program socialist, gen Caransebes.Iar biserica hunedoreana se ruga vartos pentru martirii neamului , Ton si Olah. Medrea era asezat pe talerul eliminarii fizice. In drumurile lui la Hasteg , un sofer de calibrul celui ce l-a lovit pe Dugulescu, il astepta seri in sir, in intuneric , in cotitura drumului din zona Hasdatului, sa-i curme viata. Dar cum am mai zis : DUMNEZEU NU SE LASA FACUT DE RUSINE !. ( tu ai auzit de batausul din acele vremi hunedorene, numit Valy Caileanu ?) Cel de-al doi-lea cumnat , drag tie, avea aspectul si darzenia lui Decebal , privirea hotarata , vocea de tunet , gatul scurt, ceafa si fata dreapta ,pometii obrajilor rosii , Credinta lui exemplara, neclintita, asezata pe Stanca, caracteristica martirilor din arena si catacombele romane, mi-a ramas vie in memorie . . . Cu asa barbati demni si drepti in via lui Hristos mereu alaturi chiar unii sovaelnici nu au sarit in valtori si afara din barca sperantei (putini) , Privind spre Cruce, au ramas increzatori in ziua de manine. Apoi au reusit, au invins ! Multi au fost luati de val, si-n voia lui purtati. Naivii, alaturi de Coldea, au facut jocul Securitatii pana la revolutie si, dupa. Sarmanul Longodor, confuz si victima clara a dezinformarii, plin de rafna directionata total gresit, a produs multe cioburi taioase si ascutite, tragand mereu cu prastia lui David in oglinzi concave si-n oameni sinceri.

  5. Mosul meu dag, tocmai ce mi-a ajunsin miini cartea lui Longodor BISERICA ADEVARATA IN COMPARATIE CU BISERICILE FALSE.Am primit-o sa o citesc cit voi sta pe la spital. Am acceptata chirurgia. Sa nu ma certi dar , este ingrozitor de rau si de dureros. Nu am stiu ca doare asa de tare. Doar Isus care este cu mine ma ajuta sa trec peste crize.Cind vin, ma asez linga pat in genunchi si ma rog pina adorm asa cu capul oe marginea patului, iar cind ma trezesc parca nu mai dooare asa de tare. Mosul meu drag, cred ca ai dreptate: inca un pic si voi fi „mare” Doamne ajuta-ma!
    Crezi ca trebuie sa dau „alarma” la maxim? sau poate fi citita si studiata carticica fara prea multa precautie. Din rasfoirea ei am gasit lucruri de mare actialitate, omul pare a fi ancorat in adevarata viata a adunarilor.
    Fii binecuvintat.

Comentariile nu sunt permise.