Walden (23) Apa din stâncă

DSC09203

Prin luna iunie 1960, în Roșia Montană, în casa bunicilor, au sosit în vizită doi tineri. Era mătușa mea, Estera Furdui, fosta studentă în București și un bărbat plăcut la vedere, pe nume Turcu Iosif. Veneau împreună din Bihor, zona Vascău. Am aflat atunci, deși aveam doar opt ani, că Iosif Turcu era din Oradea și, plăcând-o mult pe mătușa mea, îi făcea curte.

Trăgând cu urechea la șoaptele celor din casă am aflat că el era urmărit îndeaproape de Securitate și că intenția lui era să fugă din țară, trecând Dunărea pe la Cazane. În acest scop, se pregătea intens, înota îndelungat în apa Mureșului și a Crișului.

Mătușa mea era însoțită de acest bărbat plăcut la vedere, cu un temperament blajin și deosebit de politicos. Am văzut cum o sorbea din priviri. Atât bunicul, cât și bunica și mama le-au oferit celor doi musafiri ospitalitatea specifică ardelenilor.

Bunicul trăia separat de bunica, divorțați legal, după o căsnicie de douăzeci și cinci de ani, dar, paradoxal, erau mereu alături, sub sub același acoperiș. Averea lor, adică pajiștile și pământul, livada și casa au fost împărțite în două, legal.

Bunicul a păstrat partea de casă, două camere din aripa de sud-vest a clădirii și una din pivnițele zidite și boltite cu piatră. Cea dinspre sud avea, în capătul ei, în adâncime, o fântână săpată în stâncă cu dalta și ciocanul de mâinile puternice ale bunicului meu. Apa din acea fântână era limpede ca un cristal și în toiul verii era rece ca gheața.

Turcu avea cu el un aparat de fotografiat și am observat că era foarte interesat să facă multe fotografii zidurilor casei, unor ruine, unor intrări de mină, iar a doua zi, de pe un deal mai înalt, multe fotografii ale coloniei de deținuți din valea Nanului-Făurești.
Acolo, în aceea colonie, lagăr al suferinței, făcută după sistemul lagărelor siberiene, împrejmuită cu șase garduri de sârmă ghimpată, cu turele dese în care păzeau soldați înarmați cu puști mitralieră, erau îngrămădite multe mii de deținuți obidiți, mulți dintre ei condamnați la muncă silinică pe viață.

Erau introduși forțat, pe trei schimburi, în minele Roșiei Montane, obligați să lucreze până la epuizare, să sape, să încarce mii de vagoneți cu minereu aurifer, în întunecimea din măruntaiele muntelui.

Îmi amintesc că Iosif Turcu, după ce a servit masa, zâmbind mereu mătușii mele,  a ieșit în curte să privească peisajul de munte și panorama văii. De obicei, când în familii sunt găzduiți musafiri, copiii încearcă să atragă atenția asupra lor și se grozâvesc.

Văzându-mă cum mă duelam vitejește cu o sabie de lemn făcută de bunicu, înfruntând un dușman imaginar travestit în stâlpul porții, mi-a sugerat să văd ultimul film istoric american ”Vikingii”, cu Kirk Douglas și Tony Curtis. În aceeași toamnă, filmul a venit în Roșia Montană și l-am văzut cu școala, adică duși în șir lung, la matineu, de tovarășa învățătoare Drumeș Erji.

Mătușa nu s-a mai căsătorit cu Iosif Turcu. Cu mintea mea de copil, am gândit atunci că el a iubit-o sincer, cu adevărat. Ea l-a îndepărtat și, trei ani mai târziu, s-a căsătorit din interes cu un inginer pe care l-a cunoscut în vremea când se afla în București. Un inginer minier, care a fost repartizat, după absolvire, la Deva, angajat al Trustului Miner, secția I.P.E.G., adică întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice, care avea o sucursală și în Roșia Montană.

(În fotografie: Acareturi dintr-o gospodărie de munte din satul Ceahlău.)

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Walden (23) Apa din stâncă&8221;

  1. Aproape fiecare fraza scrisa de Walden este inceputul unui capitol dintr-un roman ce ar putea deveni un `roman-fluviu` extrem de interesant, o cronica vie a anilor `50-`70, un document inestimabil. Dar cine sa mai citeasca atat?! 😦 Poate de aceea autorul a redus totul la esente. Chapeau pentru puterea de a concentra povestea vietii sale si a unei epoci in cuvinte cheie!!

  2. Ai mare dreptate, Dica! Surpriză să ne intersectăm şi aici. Dar, revenind „la chestiune”, chiar că scrierile lui Walden sunt remarcabile „oglinzi” ale vremurilor. Poate le va ordona odată şi-odată şi va rezulta o cronică mai mult decât necesară. Sunt în relatările lui câteva destine care merg când în paralel, când se intersectează dramatic…

  3. Marinel, `presimt` ca Walden e un personaj colosal, o personalitate! Haide sa-l `silim` sa scrie. Ar fi mare, mare pacat sa se piarda…

    De ce esti surprins ca `urmez` frumosul si adevarul si intuiesc autenticul intr-un om? Doar o data m-am inselat si mi-a fost ..destul. 🙂

  4. Ei, Dica, nu de aia sunt surprins! Doar de faptul că ne întâlnim aici, la Răsvan „în bătătură”! Ceea ce, recunosc, e o plăcere. Iar gusturile cred că ţi le cunosc destul de bine! Sunt convins că îl vom „sili” pe Walden să scrie. Are multe de spus… Tocmai în aceste zile mă ocup, cu ajutorul lui, de o latură dureroasă a vieţii lui: relaţia cu tatăl. Să avem răbdare… 😉

  5. Multam de … recunoastere, Marinel. M-am linistit… 😉 Drept îi că am intrat nepoftită în curtea omului… Dacă ușa era deschisă de tine … am indrăznit.
    Grea povară ți-ai ales, numai că „fericiți făuritorii de pace!” Va fi un „proces” lung și dureros, dar cred că sufletul curat al lui Walden va ieși biruitor. Merită să-i fim cu toții alături, chiar dacă nu direct implicați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s