Post-Walden

DSC_3492

În această seară, la câteva ore după postarea noului episod din memorialul Walden, am primit un mesaj de la el din care am să citez câteva fragmente:

”Dragă Rasvan, întâmpin o serie de probleme majore ce-mi periclitează securitatea, atât familială, cât și personală. Mi-aș asuma un risc în plus, dându-ți detalii…  M-am decis să fac o pauză, să nu povestesc evenimentele hunedorene ale anului 1977…  Doresc din toată inima să revin cu detalii zguduitoare, care vor provoca „nevralgii” acute aici, în diaspora…  Mă opresc pentru un timp. Sunt precaut, sunt vigilent și mă încred în Mântuitorul meu, în Mângâietorul meu personal, Cel care m-a ajutat și mă ajută în permanență să fiu biruitor!  Sincerely, Walden”

Nu a fost prima epistolă în care mi-a spus că se simte amenințat. Într-o zi, în timp ce lua o Cola în oraș, la o masă alăturată s-a așezat un individ pe care-l cunoștea. Acesta l-a fixat cu privirea și, în final, i-a sugerat să o lase mai moale cu aparițiile pe blog. Pe vremea aceea, Marinel Blaj nu primise niciun document de la Walden și nu începuse serialul lui paralel și perpendicular cu al meu.

Așa neterminată cum pare, povestea lui Walden arată destul de postmodern. Nu există un sfârșit, personajele sunt interpretabile în fel și chip, nu moralizează excesiv și e suficient de alandala scrisă încât să fie vie, proaspătă și (in)credibilă.

Rolul meu a fost minor: să-i pun diacritice, să-i fluidizez, pe ici, pe colo, fraza și să-i înlocuiesc unele cuvinte care sunau bine în americănește și rău pe românește.

Walden, spre bucuria mea, a înțeles și nu a zis nimic.

(În fotografie: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cu munții Făgăraș în plan îndepărtat. În acei munți au luptat bărbații adevărați ai neamului nostru împotriva comuniștilor, în timp ce familiile lor erau torturate de scuritatea populară. Într-un episod din ”Memorialul durerii”, realizat de doamna Lucia Hossu-Longin, Octavian Paler spunea: suntem un neam care nu știe să-și cinstească așa cum trebuie eroii căzuți în lupta anti-comunistă, spre deosebire de unguri, polonezi și cehi. Avea dreptate!)

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Post-Walden&8221;

  1. E trist, dar nu ma mira. Baietii cu ochi albastri nu au disparut din peisaj. Poate s-au mai cosmeticizat, dar pe undeva isi fac veacul. Domnul sa il pazeasca de orice rau si pe el si pe noi toti. Cat despre poza pusa, asa m-as vrea la manastirea aia macar pentru o saptamana de relaxare. Be blessed my friend.

  2. Pentru mine un lucru e sigur. Walden nu e fricos… După spusele lui, a mai avut parte de ameninţări. Ceva mă face să cred că nu atât „paralelele” deranjează, cât… „perpendicularele”… Qui habet aures audiendi, audiat…

  3. Dragă Mia, te îmbrățișez. E minunat acolo, zona aia are ceva special. Parcă aștepți să se întâmple ceva. Oamenii vorbesc în șoaptă. Munții sunt copleșitori. Un preot foarte bătrân vorbea cu oamenii în pridvorul bisericii. Ei stăteau la rând și așteptau un răspuns. Plecau luminați.

  4. Dragă Marinel, prin ce a trecut omul ăsta are tot dreptul să fie cum vrea. Mă doare că se frîmântă atât. Nu e fricos, dar nici nu vrea să moară de gura vreunui prost. La câte versete știu ai noștri… 🙂

  5. E incredibil cât cameleonism! În loc să vorbească despre „experienţele” cu securitatea din vremea când colabora cu ei… Sigur erau mai plăcute…

  6. Era ceva de asteptat. Daca mie mi s-au atribuit atatea minciuni, doar pentru ca mi-am spus parerea pe cateva bloguri, imi imaginez de ce ar fi in stare, cei ce se simt amenintati de aceste postari. 😦 Trist e, ca turma evanghelica este bantuita nu de un lup sau doi, ci de haite! Ba mai mult, a ajuns sa fie condusa de lupi rapitori, care asteapta cu nerabdare prada. 😦
    Vremurile de acum sant mai rele si tradatorii sant mai multi ca in vremea dinainte. Slujitorii Adevarului sant mai rari ca diamantele… 😦 Doamne ai mila de oitele tale risipite!

  7. Mă așteptam și eu la un `suspens`, dar la unul literar, la o pauză de respiratie, de fapt… E cumplit, oribil, teribil să știi, sa simți ca poti fi `suspendat` din această viață numai pentru că niste scelerați nu suportă un alt fel de a gândi. Dar viața lui Walden va fi cruțată, fiindcă Dumnezeu e de partea adevărului.

  8. Mã întreb: ce este necesar nouã credincioşilor, o istorie fictivã sau una realã?Minciunã sau Adevãr?Întuneric sau Luminã?Umbre sau persoane(modele)?Mã întreb….
    Pentru cei ce le place cãlduţul le spun cã vine vrema când vor fi „la clocot” dar prea târziu…
    Vine vremea când toate vor fi scoase la luminã, dar nici iadul întunecos nu îi va acoperi…
    Când minciuna nu le va sluji de scãpare cãci Adevãrul Însuşi Îi va confrunta…
    Nici Umbrele nu îi va adãposti, umbrele vor fi cu ei „la clocot”…ATUNCI VA FI PREA TÂRZIU!!!
    Frate Walden şi frate Rãsvan, vã salut cu Psalmul 91 şi
    Zaharia 4:6.
    O seara bunã şi o duminicã binecuvântatã!

  9. Da Tabita, cuvintele tale contin un mare adevar.Si eu ma intreb daca are sau nu importanta daca murim sau daca pierim.
    Un lucru TRIST : nu stiu daca Umberto a murit sau a pierit.
    Fiti binecuvintati.

  10. Atentie cu bautul de cola în oras Walden.Mai bine stati în pādure e mai sigur,arma încārcatā,degetul pe trāgaci. 🙂 În ultimul Woody Allen „Irrational Man” unui tip i s-a pus otravā în suc si a murit. 🙂 Îmi cer scuze dar la unele întîmplāri îmi vine sā rîd ce sā fac metehde vechi de moldovean mistocar. 🙂

  11. M-a „dezamăgit” tov. Țon. Putea și el să mintă mai profesionist, mai credibil… Eu credeam că vine iarăși cu un auto-denunț, ca acum vreo câțiva ani, când a simțit că i se apropia funia de par… 😢

  12. Stimatii mei …….in aceasta viata toti ajungem amenintati intr-un fel ,ori altul………!Unii realizam ,altii mai putin si totusi sa nu ne panicam si sa nu ajungem sa devenim fricosi si din aceste frici sa se ajunga la alte stari care sa ne afecteze viata de zi cu zi !!!!
    Trebuie sa intelegem ca trecem prin multe incercari ale vietii si daca o sa fim tari in personalitatile noastre,si putem sa dovedim ceea ce suntem si cine suntem ,atunci o sa avem putere si in fata dujmanului sa zimbim si sa ii explicam faradelegea ,inselaciunea si faradelegea asa cum exista ..Dar sa nu uitam sa fim foarte atenti cu dovezile !! Pentru unii e greu de inteles si altii la un simplu mesaj primit ajung sa fie intimidati si uite asa dusmanul si cei in puterea faradelegii isi continua inselaciunile si faradelegile dupa cum vedem !!!
    Dealungul anilor a fost asa si cu fiecare generatie au ajuns sa se intimple aceste lucruri …Domnul Isus ,ucenicii au fost amenintati si prin scrierile pe care le citim vedem ce sa intimplat si cu ei !!! Deci ,daca dorim in viata noastra sa ajungem sa ne pastram integritatea fata de noi si cei din jur ,atunci in fata provocarilor care vin peste noi sa stim cum sa ne expunem si cum sa ii dovedim prin dovezi pe cei care ne ranesc fie ca nu am ajuns sa ii cunoastem la momentul potrivit si am ajuns atrasi in cursa lor ,fie datorita conjuncturii sociale ,religioase ,ori datorita altor cauze ….!
    Pentru cei sinceri in acest sistem imperfect si corupt e foarte greu din multe motive …..!Si putini au acces la informatii care pot sa ii ajute sa lupte si sa dovedeasca !!Iar cei care doresc sa ne foloseasca in viata mereu ne cunosc punctul (partea sensibila) si astfel ajung sa ne infrice …..si pe urma sa ne santajeze si sa ne foloseasca….!! Urmariti indeaproape aceste lucruri si ve-ti intelege ….Si este spre binele vostru sa le intelegeti ..Astfel o sa puteti sa mergeti in viata inainte ,sa explicati adevarul cu dovezile pe care le detineti !!! Si veti putea sa biruiti !! Nu dati posibilitate sa ajungeti santajasti !Cand ajungeti raspundeti cu mult curaj si cu dovezile care va ajuta sa le demonstrati ca ei sunt cei in puterea faradelegii …Insa nu provocati pe nimeni daca nu detineti dovezi concrete !!!
    Despre viata pe care o traim se pot discuta multe si pentru a ne putea bucura de clipa vietii ,trebuie sa nu traim in puterea fricii …..! Indiferent unde ne gasim si in ce provocari ale vietii ajungem !!! Oricum niciunul dintre noi nu putem sa adaugam nici o clipa la zilele de viata !!! Toate clipele vietii sunt controlate de alte puteri …Unii ajung sa moara mai repede ,altii mai tirziu …Unii ajung sa-si piarda viata prin boli ,altii prin accidente ……,dar nici unul nu o poate controla si lungi chiar daca credem si incercam prin tot felul de metode fie ele medicale ,fie ele de regim …Daca ar putea viata fi controlata ,atunci cei bogati care au acces la tratamente ar plati mult din averile ce le detin sa-si poata prelungi zilele si sa scape de bolile pe care le detin ..Dupa cum vedem totul e temporar si chiar viata noastra e unua limitata….!!!Doar sa ajungem bine sa intelegem mesajul Scripturii si sa intelegem cum putem in viata sa alegem ce poate sa ne aduca fericire ,bucurie chiar in fata provocarilor care vin … ….findca asa s-a explicat si ucenicilor ..Suntem preveniti cu privire la necazuri ,la boli si suntem invatati si cum sa beneficiem de binecuvintari in ciuda acestor incercari !!!
    Daca dorim sa luam aceste invataturi si sa le folosim in vietile noastre e spre bucuria si fericirea fiecaruia …….Insa nu uitati fiindca prin un verset simplu se explica…”24. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.”
    Asadar sa nu fim surprinsi pentru ca se ajunge sa fim inselati ,provocati si incercati ….
    Trebuie sa intelegem ca astfel de persoane sunt foarte inteligente si cu puteri dupa cum e descris …suntem noi pregatiti si putem sa le facem fata????Daca nu …atunci ajunge raniti ,ajungem sa fim folositi si chiar robiti ….chiar daca credem ca suntem in puterea libertatii si a alegerii pe care credem ca o facem in viata…….Trebuie sa intelegem sa nu ajungem in puterea fricii ci la ceea ce apostolul Pavel scrie……”11. Imbracati-va cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului.
    12. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.
    13. De aceea, luati toata armura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul.
    14. Stati gata, dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa neprihanirii,
    15. avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii.
    16. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau.
    17. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu…”
    Mesajul e simplu si trebuie doar sa ajungem sa-l cunoastem si in viata sa-l aplicam …..
    Dar daca nu ajungem sa intelegem acest mesaj simplu si ajungem sa fim condusi de puterea „FRICII” ,stim ce se intimpla?
    Sa citim …”8. Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”
    Credem in ceea ce gasim scris?Daca da ….atunci ferice de noi si in clipele vietii pe care le traim o sa putem sa fim fericiti si o sa le putem zimbi celor care ne ameninta si in acelas timp ne si zimbesc si chiar doresc sa ne infrice ….. !Daca ei au curajul sa ne zimbeasca si sa ne si ameninte ,atunci noi trebuie sa fim mai presus ca ei si sa stim cu ce moneda sa le raspundem …Am trecut prin multe incercari ale vietii si mult timp am fost stapinit de aceasta „frica ” si datorita acele slabiciuni am pierdut mult si multe ,dar necazul,incercarile vietii si mesajul Scripturii a ajuns sa-mi schimbe viata si astfel sa va scriu …..Poate la un moment dat o sa intelegeti si sfatul meu este sa nu cedati in fata incercarilor ,nu ajungeti dezamagiti si nici nu lasati ca provocarile vietii sa va duca prin puterea fricii sa va compromiteti si pe urma sa regretati si sa nu stiti cum sa iesiti din starea respectiva!!Si Adam dupa ce a pacatuit ,din cauza fricii s-a ascuns …Sa citim…..” Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: „Unde esti?”
    10. El a raspuns: „Ti-am auzit glasul in gradina; si mi-a fost frica, pentru ca eram gol, si m-am ascuns.”……
    Si din aceasta cauza …..;ce vedem ca sa intimplat?Si la ce sa ajuns?
    Asa este si cu noi azi ……sa nu ne ascundem si nici sa nu fim fricosi daca stim ca suntem in puterea adevarului si avem cu ce dovedi !!Cei prezenti azi care doresc sa ne foloseasca si sa beneficieze de noi pentru multe motive ….doresc acelas lucru si doresc sa ne supunem si sa le raspundem doar cu da si Amin !!! Iar restul sa lasam pe mina lor si sa ne conduca cum vor ei fiindca doar prin diplomele teologice au ajuns la putere si vedem cum se comporta!!! Ferice de noi daca ajungem sa intelegem mesajul si daca nu ne lasam sa fim inrobiti si folositi pentru interesele lor egoiste a celor care doresc sa ne conduca si sa ne subjuge sub pretentiile pe care le detin …mesajul Scripturii ne educa si ne deschide ochii ,doar sa ajungem sa-l citim sa-l aplicam in viata si in fata provocarilor sa stim cum sa raspundem fara puterea fricii !!! …Fiindca este scris..”7. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.”Credem noi acest lucru(acest mesaj)?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s