Pelerinaj în vremea lui nea Nicu (2) Seceta văzută în Oglinzi

Evanghelia ferecată în argint, prapuri, steaguri și tot felul de lucruri trebuincioase în astfel de situații au luat calea exilului, la deal. Ulița era prea îngustă pentru gloata care o urca. Malurile se revărsau peste oameni. Așa se nevoia credința, cu voie de la stăpânire.

Soarele amiezii ucisese tot ce era uman în om. Numai nădejdea rămăsese. Muierile purtau broboadă. Seceta ardea peste tot. La comuna din centru, de la Răucești, obloanele erau demult puse pe ușă. Oamenii se trăseseră la umbră și sufereau din greu. Cârciuma se deschidea doar seara. Ei n-aveau icoană. Bufetul avea program redus.

Primarul nu era cu lumea. Plecase de jos. Când alții abia dacă știau să scrie și să socotească, el era deja călare pe tractor. Școala nu era de el. Când avea teză, o rupea de fugă peste deal și se ducea la livadă. Așa a făcut 10 clase. Apoi s-a însurat cu o fată de la țară. Partidul a trimis-o la Ștefan Gheorghiu, iar pe el, pe Vasilică, l-a dat la seral. A fost o minune când a trecut bacul. Alta nu-i mai trebuia.

La Brusturi, sărăcia era și mai mare. Acolo, popa Gheorghiu, bătrânul, avea prestanță și oamenii îl respectau. Avea frunte lată, barba bogată și, dacă își scotea ochelarii, aducea, cumva, cu Dumnezeu. El  îl aștepta pe culme, la hotar, pe fiul, popa Cuță, cu turma și icoana făcătoare de minuni de la Oglinzi. Masa era întinsă, lumânările pregătite, altarul de jertfă albea nerăbdător pe înălțimi.

IMG_20160529_0024

IMG_20160529_0015

IMG_20160529_0016

IMG_20160529_0003

IMG_20160529_0022

IMG_20160529_0023

IMG_20160529_0025

 

IMG_20160529_0039

(va urma)

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Pelerinaj în vremea lui nea Nicu (2) Seceta văzută în Oglinzi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s