Pelerinaj în vremea lui nea Nicu (1) Ploaia vine întotdeauna de sus

Oamenii erau disperați. Nu mai căzuse niciun strop de ploaie de câteva luni. Apa din fântâni secase. Dealurile erau arse de soare. Zonă cu multe pășuni, animalele riscau să moară de foame. În zadar se făceau slujbe la biserici. Dumnezeu nu dădea ploaie pe pământ.

În biserica din satul Oglinzi era o icoană a Maicii Domnului. Se spunea că era făcătoare de minuni. Nu mai fusese pusă la lucru de pe vremea secetei de după război. Bătrânii știau cum se face, dar comuniștii înterziceau adunările populare, în afara celor comandate de ei.

Situația devenise explozivă. Oamenii erau în pragul nebuniei. Aveau icoana, nu mai lipsea decât minunea. Dumnezeu îi chemase pe deal, dar ei mureau de sete în vale. Aprobările nu veneau. Până într-o zi, când partidul s-a hotărât să închidă ochii și să lase misticismul să umble slobod pe uliță. În fond, ei nu riscau nimic. Dumnezeu va fi cel compromis. Ploaia nu vine de sus. Nu atât de sus.

Cele două sate s-au unit. Erau din comune diferite. Le despărțea hotarul. Preoții erau tată și fiu. Bătrânul Gheorghiu va aștepta pe deal, cu oamenii lui, să vină fiul, Nicolae, cu icoana din sat. La Brusturi icoanele stăteau cuminți și nu făceau minuni. Se zvonea că bătrânul Gheorghiu era frate cu celebrul Virgil, preot și scriitor refugiat la Paris, ocolit de diasporă din motive greu de înțeles pentru unii.

Cu preotul din Oglinzi eram prieten. Mi-a dat voie să îi însoțesc și să îi fac câteva poze. Pericolul nu venea de la securitate, ci de la Maica Domnului. Dacă icoana se lăsa grea, nu putea fi scoasă din biserică. Păcatele oamenilor se înmulțiseră peste măsură și nici popa nu era vreun sfânt. Momentul adevărului venise. Judecata de apoi se mutase la sat.

Filmul, învechit de vreme și salvat ca prin miracol, l-am regăsit acum câteva zile într-o ladă de divan. Era făcut în luna mai, în anul 1986. Pe vremea aceea, l-am developat și l-am agățat la uscat de tocul ușii, apoi l-am tăiat bucăți și l-am pus la păstrare, ferit de praf și de lumină, așa cum făceam cu toate celelalte. Sunt 30 de ani de atunci.

Popa Cuță se trezea devreme. Întâi dădea de măncare la animale, apoi își ducea soția la dispensar.  În dimineața aia a fost cu totul altfel. Toată ordinea a fost dată peste cap. A făcut slujbă la biserică. Așteptam afară, amestecat în mulțime, cu sufletul la gură, să văd dacă icoana se lasă sau nu dusă cu vorba. Fetele mari ale satului, cu buchete în brațe, îi arătau Maicii pe unde să o ia. Groaza oamenilor s-a risipit. Păcatele erau iertate: într-un târziu, icoana s-a pornit!

IMG_20160529_0012

IMG_20160529_0011

(va urma)

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Pelerinaj în vremea lui nea Nicu (1) Ploaia vine întotdeauna de sus&8221;

  1. Multumesc! Ma bucur mult pentru revenire! Va doresc spor, ca talentul nu lipseste! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s