Fratele meu, Ionatan (1)

ionatanAcum șase ani, Ionatan s-a despărțit, fizic, de noi. Mulți l-au numit cel mai mare poet evanghelic român. Titulatura ar putea să ne sperie. Pentru unii, a fi evanghelic este sinonim cu a fi eretic. Cu alte cuvinte, pentru ei, Ionatan Piroșca a fost cel mai mare poet eretic român.

Ionatan a devenit membru al Uniunii Scriitorilor foarte târziu. A fost recunoașterea oficială a ”profesiunii” sale de mare poet, într-o societate plină de nulități notorii. Nu s-a bucurat prea mult de această onoare.

Nici poezia lui nu a avut o soartă mai bună, fiind rareori recitată în biserică. Versurile erau atât de rafinate, încât poporul nu înțelegea mai nimic din metaforele sale. Mistuit de dragoste și ostenit de suferință, el a fost frate de cruce cu Iov.

Cele trei scrisori pe care le-am descoperit în ultimele zile m-au pus pe gânduri. Pe cine interesează un Ionatan la 16 ani în lumea de azi, adolescența unui poet de frontieră, a cărui viață a rupt tiparele exemplelor de școală duminicală? Poate ar trebui să mă întreb, mai întâi, dacă o literatură mare nu se naște, în mod necesar, din păcatul trăit și iertat.

Viața materială a lui Ionatan Piroșca nu a fost ceea ce numim noi, omenește, o poveste de succes. Dar, măsurată în unități de dragoste pentru Hristos, viața lui Ionatan a fost cea a unui om foarte bogat, care a dat toată avuția sa celor flămânzi și însetați de poezie. Despre înmugurirea acestui destin voi încerca să scriu în zilele următoare. Despre cum gândea el arta, despre primele poezii ”cu rimă”, despre prima dragoste, despre prietenie și credință, despre singurătatea de care se temea și care l-a urmărit toată viața.

Spunea cineva că unii oameni sunt prezenți și după ce se duc de lângă tine. Că poți vorbi cu ei în gând, fără cuvinte. Să fie asta cauza pentru care vă scriu toate astea?

(În fotografie, Ionatan Piroșca, în 1989. Filmul l-am descoperit, alături de scrisorile sale din 1974-75, în urmă cu câteva zile, și l-am scanat.) 

(va urma)

Anunțuri

18 gânduri despre &8222;Fratele meu, Ionatan (1)&8221;

  1. „Pe cine interesează un Ionatan la 16 ani în lumea de azi, adolescența unui poet de frontieră, a cărui viață a rupt tiparele exemplelor de școală duminicală?” Pe mine, cu siguranţă, ştii foarte bine!

  2. Acum, serios „vorbind”, chiar sunt nerăbdător… Vezi, chiar scriam astăzi un gând, unul pe care îl văd atât de dramatic adevărat… „Viaţa nu e ceea ce trăieşti, ci ceea ce le laşi celorlalţi din ce ai trăit tu”…

  3. Abia aștept…să citesc ce vei scrie.
    Mi-a fost și mi-a rămas foarte dragă Poezia lui… și când te gândești că primul ‘contact’ pe care l-am avut cu lumea evanghelică a fost reprezentat de îndrumarea pașilor mei spre blogul lui Ionatan și spre cel al Adamei…
    Răsvan, mă bucur că ai revenit la scris aici!

  4. Și pe mine ma interesează sa aflu mai multe despre viata lui Ionatan, nu am știut nimic de el când eram în România și nu știu să fi auzit în biserici poezii de ale lui.
    E adevărat că astăzi în bisericile noastre, nu mai pot vorbi de cele din România dar în diasporă mai ales se recită de multe ori poezii de o calitate artistică îndoielnică și nu rareori stilul seama cu un fel de urături (urlături s-ar potrivi mai bine). La final în loc de Amin îți vine sa pocnești din bice și să suni clopotele ☺.
    Nu mai vorbim de cei ce se cred „poeți” contemporani, îmi vine un nume de o persoană ce a scris prea multă maculatura creștină pe care nu o citește nimeni și colecții de versuri greu de ascultat dar azi e recunoscut și a prins post bine plasat la uniune… Vorba francezului „suivez mon regard” ☺.
    Nu cumva să spui ceva de calitatea versurilor recitate în biserica, frate e pentru Domnul și el primește că doar El se uită la inimă.
    Cred că în privința poeziilor și a cântărilor produse de „artiștii” creștini români de azi a intrat și aici spiritul acesta românesc: „lăsa că merge și așa”.
    Ar fi de preferat de multe ori să citim din Psalmi în loc să ascultăm poezii,cel puțin acolo e adevărată poezie și inspirație divină.
    O zi binecuvântată și așteptăm următoarele postări!

  5. Eu deasemeni doresc sa ştiu despre viaţa acestui om, şi mãrturisesc cã despre dânsul am citit pe bloguri…şi cam atât!
    Multã pace şi har de la Domnul nostru Isus Cristos!

  6. Dragă Tabita, am să încerc să scriu despre asta, atât cât l-am cunoscut personal și cât mă pricep să o fac. Plecând de la pasaje din scrisori, despre lucrui văzute de mine, nu auzite de la alții. Mulțumesc și multe binecuvântări cerești și ție.

  7. Dragă Corneliu, de câte ori n-am auzit, în biserică, fraze de genul: și acum o poezie a fratelui nostru Dugulescu, plecat la Domnul? Chiar dacă se dovedise că fratele poet fusese colaborator al securității. Ai perfectă dreptate, Psalmii ar fi suficientă desfătare.

  8. Nu stiu daca trebuie sa facem clasamente. Ionatan Pirosca este un poet adevarat. Pacat ca marea masa a coreligionarilor sai prefera subproductii ale unor grafomani care au trebuit sa scrie zeci de mii de versuri ca sa nimereasca vreo 10 strofe reusite. Nici contextul, nici statistica nu explica modul in care un poet de talia lui Ionatan Pirosca este cvasiignorat in mediul religios in care a trait si a creat. In fond, ce pretentii poti sa mai ai, cand chiar prezidentul cultului baptist posteaza versificari penibile. Am apreciat in mod deosebit curajul lui Marius Cruceru de a recita intr-o biserica un poem al lui Nichita Stanescu. Cred ca dvs. si Marinel, impreuna cu alti intelectuali evanghelici, ar trebui sa promovati cu mai mult curaj literatura de calitate, desigur, in masura in care aceasta poate exemplifica mesajul crestin. Cand ma refer la promovare, am in minte activitatea din biserici, nu doar cea de pe blog (aici o faceti deja). Va rog sa-mi acceptati pseudonimul. Am colectionat deja prea multe injuraturi „evanghelice”. Oricum, fac pariu ca va place Bulgakov. 🙂

  9. Dragă Ivan, nici mie nu-mi plac clasamentele de acest gen. Accept și pseudonimul și-mi place Bulgakov. Când ești Marius Cruceru îți poți permite să reciți din Nechita Stănescu în biserică și să cânți la chitară în stilul lui Alexandru Andrieș. Talentul te ajută să stabilești o legătură de suflet cu un alt artist, nu munca. Darul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Asta a spus-o, cu ani în urmă, Arthur Rubinstein, într-un documentar pe care vi-l recomand cu căldură. Se numește ”The Love of Life” și îl găsiți pe YouTube. Marius este și el un artist și vibrează la valoare, la frumos. Cât despre Ionatan Piroșca, aveți perfectă dreptate, dar nu vreau să comentez mai mult, deocamdată.

  10. Da, ca orice personalitate proeminenta, si Ionatan n-a scapat de controverse Se pare ca la acestea a contribuit si „iubirea lui. Rasvan draga: ai putea sa incerci sa spulberi din controverse prin prisma relatiei nemijlocite pe care ai avut-o cu marele poet al Dunarii de Jos?

  11. Dragă Viorel (Barthimeu), nu am ținut contabilitatea ”iubirilor” lui și nici n-am de gând să glosez pe tema asta. Dacă am să aduc vorba, în treacăt, despre dragostea pentru cea care i-a devenit prima soție, e doar pentru că i-am cunoscut personal pe amândoi, când erau tineri, frumoși și se iubeau. Cum s-a destrămat totul este o chestiune a lor, personală. Pentru că ai adus vorba, cu mai puțin de un an înainte de moarte, Ionatan, deja grav bolnav, s-a căsătorit a doua oară și a scris pe blogul său următoarele:
    ”Numai mâine nu-i poimâine şi voi avea iarăşi familia mea. Mai bolnav şi mai aproape de moarte ca înainte, dar om întreg! Dumnezeu ştie în virtutea cărei legi a compensaţiei îmi îngăduie ca, bolnav grav şi fără perspectiva însănătoşirii (dimpotrivă, sărac şi deposedat până şi de locuinţă de fosta soţie, care m-a aruncat de rău), beneficiez de serviciile exclusive ale unui înger, care se poartă cu mine de parcă aş fi singurul bun de pe lume… Sâmbătă mă voi cununa la biserica baptistă. Pentru mine, asta e o minune, indiferent ce comentează unii „binevoitori”. Iar eu am învăţat să preţuiesc minunile!…”, în
    ”https://ionatan.wordpress.com/2009/06/04/numai-maine-nu-i-poimaine/”
    Dacă cineva a găsit o pricină de poticnire în chestia asta, eu zic că e bolnav cu capul.
    Cu câteva luni înainte de trecerea la Domnul, Ionatan mă întrebase, la telefon, dacă mai am actul de vânzare-cumpărare al corpului de casă pe care o cumpăraseră părinții lui de la bunicii mei. După moartea bunicilor, și noi vânduserăm ce a mai rămas din casă. Problema era aleea de trecere. El se mutase la bloc. Nu știa a cui a fost, la prima vânzare. Noii proprietari, nepocăiți, își scoteau ochii, unii altora, și-l acuzau pe Ionatan că știa de fâșia aia, dar că nu le-a spus. Voiau să tragă un gard înalt prin mijlocul curții. Din păcate, Ionatan a trebuit să treacă și prin asta.

Comentariile nu sunt permise.