Fratele meu, Ionatan (2)

Simt că îmi lipsește un anumit lucru, un prieten, o prietenă altfel decât ceilalți, care să satisfacă o căutare a sufletului ce mă captează totalmente.”, îmi scria Ionatan pe 24 noiembrie 1974.

Nu știu dacă mă înțelegi ce vreau să spun. Probabil un atribut al vârstei, o problemă specifică, nu știu. La alții nu am observat acest lucru, și pot spune că am căutat și caut pe cineva cu care să-mi unesc sufletul, care să ‚sufere’ de aceeași ‚boală’ ca a mea.

Ionatan avea 16 ani și era cotropit, aproape exclusiv, de o singură pasiune: poezia.

O anumită satisfacție mi-o găsesc scriind versuri (am început să scriu și cu rimă și am descoperit o și mai mare plăcere). Dacă te interesează, am să-ți trimit și-ai să observi și în conținutul lor aceleași probleme care mă preocupă.

ionatan 1

Multe luni după aceea, într-o după-amiază luminoasă de august, Ionatan mi-a arătat un caiet dictando, de două sute de file, învelit într-o copertă maronie, din vinilin, plin cu versuri. Caietul costa zece lei. Era o mică avere. M-a tras după el, în camera din mijloc. Locuia cu părinții, fratele și sora într-un corp de casă lipit de cea a bunicilor mei, curtea fiind, oarecum, comună. Ani de-a rândul, când pleca la școală, apoi la serviciu, trecea prin dreptul ferestrelor bunicului meu, imobilizat, la rândul lui, în fotoliu. Au fost ani în care ieșea vesel pe poartă și ani în care venea acasă cu capul plecat și umerii adunați ca de o mare povară. ”L-am văzut pe Ionatan, îmi scria bunicul. Nu arăta bine deloc. Nu știu ce-o fi cu el.”, dar asta a fost mult, mult după aceea zi de august, în care am rămas încremenit într-un scaun, în camera din mijloc, scufundată, parțial, în întuneric, ascultându-l pe Ionatan recintând, febril, versuri uluitoare din acel caiet gros, de două sute de file.

A găsit Ionatan acel suflet pereche de care-mi scria în noiembrie? O fată de care să se îndrăgostească? Iar, dacă l-a găsit, sau a găsit-o, de câte ori l-a pierdut, sau a pierdut-o? La prima întrebare am să încerc să răspund mâine.

(va urma)

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Fratele meu, Ionatan (2)&8221;

  1. Deloc neobişnuită frământarea lui Ionatan legată de căutarea sufletului pereche care să sufere de aceeaşi „boală” ca el. Rare cazuri în care artişti sensibili ca el chiar au găsit ce căutau. Şi mai interesant e că şi dacă s-a întâmplat asta, s-a născut o altă frământare! Răsvan, iubirea unui artist are absolut întotdeauna în ea o doză de suferinţă… oricât de împlinită ar părea!
    Mare har ai avut, Răsvan, să cunoşti îndeaproape un om ca Ionatan!

  2. Multumesc de prezentare. Nu l-am cunoscut pe Ionatan. (In sfirsit un pocait pe care nu l-am cunoscut!). Mi-ar fi placut sa-l cunosc dar n-aveam cum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s