ULTIMA GARDĂ. Casa de copii a rămas în urmă. Fără părinți, fata s-a căsătorit și a făcut un copil. Apoi, a divorțat. A pierdut copilul, pe care l-a luat fostul soț. A făcut boala secolului, depresia, tot mai profundă, insidioasă, invadându-i tot trupul. Are o singură prietenă. Trei bărbați tineri le însoțesc pe fete. Par cuminți și serioși. Vorbesc în șoaptă între ei. Sunt speriați și nu înțeleg de ce viața acestei ființe subțiri, cu picioarele învinețite de frig la treizeci de grade, e atât de complexă. Nu înțelegeți ce se petrece cu ea. E cumplit prin ce trece, îmi spune unul din ei. Fata tace și, din când în când, încearcă să spună ceva. Cuvintele par pietre de moară împinse cu limba. Ar vrea să zică mai mult, dar nu poate. Se încleștează în jurul copilului ei, pe care îl vrea înapoi. O genă blestemată o înghite din nou. Două zile a stat închisă în casă.
Lumina o rănea. Plângea într-una. Fiecare mișcare devenise un chin. Nu se mai ținea pe picioare. Susținută de brațe, pășea clătinat. Era desculță, așa cum au luat-o de la prietena ei. Avea tratament de undeva, dintr-un spital îndepărtat, din nord, de la marginea țării. Nu-l mai luase. Ce rost mai avea? Slăbită, se lovise cu capul de zid și o durea fruntea, într-un loc de unde zburau, în stol, păsări negre, lipsite de aripi. Telefoanele clinicii sună în gol, dar nu poți ocoli protocolul. Te supui ritualului, dar ambulanța nu vrea să o ia. La capătul celălalt, cineva a tăiat legătura. E nevoie de acordul specialistului de la boli nervoase, de dumnezeul nebuniei. Dacă nu o vrea nimeni, ți-o trimitem înapoi, a scâșnit dispecera de la smurd, iritată că cineva îi deranjează optimismul robust cu o biată depresie. Prietena o încalță cu sandalele ei și traversează desculță curtea plină de pietre, în direcția nopții.
Undeva, într-o altă clădire, mă aștepta o fată de șaisprezece ani, care înghițise un pumn de pastile. Eterna poveste a copilului crescut de bunici, cu părinții plecați la muncă afară. Abandon școlar, vânătăi pe brațe și o disperare pe care doar indiferența din jur o mai poate întrece. E vreo problemă? mă întreabă, agresiv, prietenul ei. Ne-am jucat, doar atât. Nu, stai liniștit, nu e nicio problemă.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;&8221;

  1. Frate Rasvan, doctore, a trecut vara si inca blogul ramane in tacere.Ce faceti?Cum sunteti?Sora Carmen ce face?Mi-ar place sa reveniti,sincer imi lipsesc postarile dvs.Totusi indiferent de ce veti face cu privire la blog, ma rog ca Dumnezeu sa va binecuvinteze si intareasca oriunde veti fi!

Comentariile nu sunt permise.