Cum a început povestea (5)

Urmează un șuvoi de amănunte de care, în mod normal, te poți lipsi. Nume de oameni și mărci de motoare, care zac după un cataclism nuclear. Nu reușesc să ies din ceața verde-monocromă, decât cu multe întrebări, îmbogățit cu ne-răspunsuri. Bunicul a fost un extraterestru, așa cum au fost toți cei care s-au salvat dintr-un regim și au trecut în altul, de la libertate, la teroare. Fiecare etichetă desprinsă din capitalismul interbelic a meritat păstrată, ca o dovadă de normalitate, atâta cât a fost. Poate este și începutul de scleroză: bunicul se lăsa tot mai năpădit de valul imens al trecutului, al vieții întregi pe care a trăit-o, cum spunea Noica, fără salvare prin gest, paralizat la pat, într-un exercițiu de teamă și memorie, în care cerul se refuza vorbei, iar umbra veșniciei se proiecta, difuz, în conștiință.

Bunicul:

”În 1879, soților Georg și Barbara Fischer li s-a născut un fiu pe nume Iosef. Iosef, fratele mamei, respectiv unchiul meu, s-a căsătorit cu Mina, fiica unui pedicator neamț din Bulgaria și a unei bulgăroaice, stabiliți în orașul Lom (Palanca), din Bulgaria.

Dat fiind, pe de o parte, că în Dobrogea clima era secetoasă, iar, pe de alta, cultura dublă nu era extinsă, (făcând excepție de la această regulă doar cultura meiului, ce se semăna în miriștea arată, după recoltarea păioaselor, cultură care, în condiții optime ajungea în 40 de zile la maturitate), după terminarea acestor munci, atelajele rămâneau, practic, neutilizate.

Caii de ham erau condamnați la staționare neproductivă și, totodată, costisitoare, deoarece trebuiau întreținuți până la campania agricolă a anului următor.

Pentru a evita acest lucru, marea majoritate a agricultorilor se angajau cărăuși la convoaiele de piatră ale Comisiunii Europene a Dunării (C.E.D.), devenită, mai târziu, Direcția Dunării Maritime (D.D.M.).

Exploatarea carierelor se făcea pentru obținerea balastului și a blocurilor de piatră, care ajungeau până la 5 tone greutate, acestea din urmă fiind transportate la cheiul Dunării cu care speciale.

Acolo, cu ajutorul unor macarale pivotant-rabatabile, erau încărcate în mahone, ambarcațiuni masive din lemn, sau în șalande, cu fund rabatabil, cu capacitate de 400-600 de tone, trase pe Dunăre de remorchere până la Sulina, unde se construia digul de apărare a gurii brațului Sulina, ca să-l ferească de aluviunile aduse de valurile mării.

O altă categorie de agricultori, proprietari de atelaje și cai de ham, în special nemți stabiliți în partea din deal a străzii Mircea Vodă, zisă și Nemțească, se ocupau, unii facultativ, alții cu caracter permanent, de birjerie, atât în piața orașului, cât și în afară, cursele ajungând până la Constanța, aflată la o distanță de 123 kilometri. Cale ferată până la Tulcea nu exista pe vremea aceea.

Așa i-am cunoscut, din copilărie, pe Gustav Ștumff, Heinrich și Iacob Fix, Iacob și Iohan Kleim, acesta din urmă poreclit și Crumhalziger (”Gât Strâmb”), precum și pe alții, ca Iordan Hristacea, Ivan și Vasea Calenic, apoi Cuzma Cuzmiciov și fiul său Grișa, aceștia doi din urmă fiind niște adevărați ”muscali”.

Birjarii aveau echipaje de 2 cai, trăsuri pe roți cu șine sau bandaje din cauciuc masiv, coviltir rabatabil, din piele, fiind capitonate cu postav albastru. La curse mai lungi se adăugau unul sau doi cai alăturați.

Bunicul meu Georg Fischer avea asemenea echipaje, două la număr, iar căprași avea preferință pentru evrei, socotiți ca serioși și cinstiți.

Nu-i mai puțin adevărat că bunicul, când era cazul, mai ales când una din trăsuri era noaptea de serviciu, nu se dădea în lături și se urca pe capră, făcând pe birjarul, cu aprobarea serviciului de circulație a Poliției.

În fond, era muncă cinstită, mai ales că se câștigau bani bunicei și, ca orice ban, nici aceștia nu aveau miros deosebit.

Ultimii și cei mai vechi vizitii ai bunicului meu Fischer au fost Marcu Heșcovici și Iancu Iasca. Lor le-a vândut bunicul, în anul 1908, ambele trăsuri cu câte doi cai, după ce a lichidat gospodăria agricolă, cu tot inventarul ei.

Casa, cu ograda și grădina, rămase după plecarea lor, făceau parte integrantă din dota mamei și mi-au rămas mie, ca unicul moștenitor, constituindu-se legământul consiliului de familie până la majorat.”

În fotografii: bunicul meu în tinerețe și în 1967, cu câțiva ani înainte să-mi scrie toate astea.

(Va urma)

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Cum a început povestea (5)&8221;

  1. Si mie imi place , draga Rasvan, in primul rand ca ai inceput din nou sa postezi aici.
    Imi place cum prezinti povestea …
    Imi place [ si ] cand vad ca … [Va urma ] .
    Te imbratisez cu drag si tuturor va doresc o Dumuinica binecuvantata.

  2. Foarte frumos episod.Pentru cei care au cunoscut perioada capitalismului interbelic a fost o tragedie instaurarea comunismului.Discutînd cu oamenii în biserici la noi la Iasi cel putin constat cu tristete cā multi sunt nostalgici dupā comunism :).Nu o sā pricep niciodatā de ce crestinii voteazā la stînga!

  3. Gasim scris…;” Fiecare etichetă desprinsă din capitalismul interbelic a meritat păstrată, ca o dovadă de normalitate, atâta cât a fost…….”
    Intradevar schimbarile sociale afecteaza foarte mult omenirea si pentru cei mai multi e greu de inteles….Pentru cei mai multi in astfel de situatii se ajunge la mari pierderi si dezamagiri .Dureros e ca nu se pot schimba lucrurile decat in timp si la revenire de normalitate se ajunge in generatii si astfel prin puterea prezentului omeirea se confrunta cu ceea ce vedem….Iar adevarata normalitate in un sistem imperfect e greu de gasit ……Doar trebuie sa stim cum sa biruim provocarile vietii si sa supravetuim sistemului in care suntem…..!
    Cei care au prins transformarile capitalismul interbelic si au ajuns sa detina afaceri ……gospodarii si multe alte centre mestesugaresti ….au fost cei mai afectati si daca se opuneau noului regim ajungeau unii amenintati,aruncati in puscarii si altii chiar au ajuns in suferinte mari ……..si la urma pierderi de familii….!Deci aceste rani ,pierderi sunt greu de vindecat si de uitat…..!ITotusi sa intelegem ca in fiecare forma sociala este nevoie de a lupta pentru a te realiza si detine ceva…….!Fiecare forma sociala lasa o amprenta in viata noastra si din astfel de povesti ,daca nu le am trait ,putem sa invatam cu ce s-a confruntat fiecare familie,cum unii au reusit sa ajunga la anumite realizari!Si partea finala trista e ca ce se intimpla cand ajungem la virstra inaintata si sistemul social se schimba ……!Chiar si acum putem sa vedem cu ochii nostrii cum unele cladiri istorice cu o arhitectura aparte unele au ajuns abandonate si ruine ,….in timp ce pe timpuri au fost investitii mari ,cu o mare valoare si importanta pentru societate….!!Uniii nu sunt afectati fiindca nu le cunoaste valoarea si sistemul prezent le ofera ceva diferit….Totusi in toate acestea e bine sa luam exemplul celor care au realizat in viata lor lucruri frumoase si pot fi un exemplu pozitiv pentru vietile noastre!!!Felicitari pentru frumoasele pagini expuse care ne redau viata interesanta din capitalismul interbelic si diferita fata de ce a fost in regimul comunist si ce este acum……!!!

  4. Doamne, ce oameni, ce vremuri! Câtă istorie vie, neștiută… Mulțumesc că ne faceți parte de ea, domnule doctor,

  5. Acu realizez de ce între noi există mai multe afinități! Cînd aminteai de birjar, gîndul mi-a fugit la bunicul meu din partea mamei, cel care era șeful birjarilor din centrul și gara Clujului, cel puțin. Romantismul acelor vremuri nu cred că are competitori în al treilea mileniu. Unul extrem de technologizat și globaliza(n)t… 😦

Comentariile nu sunt permise.