Ultimul vis

E o generație care se stinge. Ici, colo, mai licărește câte unul, octogenari amestecați în vârtejul unei lumi care refuză să-i mai înțeleagă. Se sting, de cealaltă parte a miezului vieții, și uită să se mai plângă de dureri, de boală și singurătate. Nu vorbesc despre comunism și nu-i interesează politica. Calcă, nesiguri și uitați, pipăind ulița care duce spre cer. Am avut privilegiul să vorbesc cu unuii din ei. 

”Sunt o femeie credincioasă. N-am avut visuri mari, dar ce mi-am propus, Dumnezeu mi-a ajutat. N-am fost o femeie conflictuală. Tot timpul am fost premiantă la școală,  (a făcut șase clase, n.m.), dar acuma uit. Uneori aud, dar nu înțeleg.

Am avut o viață tare spinoasă, dar am fost o luptătoare. Nu mi-a zis nimeni hai, dar nici nu mi-a zis nimeni stai. Mă resemnez așa cum sunt. Acum uit pâinea lângă mine și caut pâinea.

Am luptat cu viața, am făcut casă, dar nu am fost datoare nici cu o sută de lei. Am fost țărani, dar puțin mai emancipați. Moral, am fost mulțumită. Nu m-am exteriorizat, poate de-asta m-a durut mai tare. Am oftat și am plâns, dar n-am plâns la nimeni, numai mie.

Cu soțul nu am avut niciun punct comun. L-am respectat, dar eu i-am spus ca mine și a făcut ca el și asta m-a durut. Și spun, că el ar fi fost bun pentru altă femeie. A fost un om tare bun, dar îi trebuia o persoană potrivită, iar mie un om ca mine. Mie mi-a plăcut așa, când m-am uitat la om, să mă înțeleagă, și eu să înțeleg, fără cuvinte. Asta pe mine m-a durut, m-a săpat, dar nimeni n-a știut, n-am spus la nimeni.

N-am copiat pe alții, am făcut în limita posibilității. Îmbătrânim toți, și eu, și copiii noștri. N-am putut suporta minciuna, nu mi-a plăcut să flatez omul, pentru că eu răspund cu cuvintele mele în fața lui Dumnezeu. De-asta mi-am făcut numai dușmani. Am mințit numai ca să ajut pe cineva, nu mi-a intrat în reflex. Prietenul adevărat este cel care îți arată defectul, nu cel care îl încurajează.

Când o veni clipa, să mă găsească în picioare, nu la pat. Cum o vrea Domnul! Sunt ortodoxă și am deprins ritualul. N-aduce anul ce aduce clipa și destinul împărțit de la Dumnezeu nu se poate schimba. M-a iubit un om și mi-a trimis din armată o poezie. (Mi-a recitat-o, e foarte lungă… n.m.). Eu m-am căsătorit cu altul și viața celuilalt a fost un chin și m-a blestemat să fiu la fel de fericită ca el.

E viața mea, prin câte am trecut și câte am avut eu, tot ce am văzut în ochi, orice am făcut. Numai lemne n-am putut să tai. N-am avut dexteritate, da-ncolo, orice… Dumnezeu ne lasă pe toți egali, goi și fără minte, dar fiecare ia ceva din viață, nu-l lasă Dumnezeu. Omul degeaba are materie cenușie, dacă nu știe să o exploateze.

Eu am putut să învăț, dar n-am avut posibilitatea. Am rămas de la un an fără tată, mama avea treizeci de ani, cu șase copii, bolnavă de inimă când l-a găsit pe tata mort. Și atunci, câți produceau și câți consumau? Cu munca în mână m-am trezit, cu asta vreau să mor, muncind! Nu mi-a plăcut, am urât omul care caută lux, dar nu știe să muncească, nu știe să prețuiască și nu știe să țină respect.

Caracterul omului este cât tezaurul din lume. Nimeni nu iese cu șifonierul în spate, nici cu vila, nici cu cecul sau mai știu eu ce. Când deschide gura se vede ce e în el și ce poate să dea. Că bine faci, bine găsești! Binele…! Dumnezeu întârzie, dar tot El plătește.

Eu, dacă am blestemat pe cineva, am spus așa: ce-mi dorești tu mie, să-ți dea Dumnezeu ție! Altă armă n-am avut, cu ce să mă apăr, și au avut mari necazuri cei care mi-au făcut rău. Pe urmă, am regretat că am zis așa (începe să plângă… n.m.), ei au suferit, și eu cu ce m-am câștigat, ca să-l văd pe altul că suferă?

Nu știu, așa m-a lăsat Dumnezeu, dar eu cred că și acolo, moartă, mama mea se roagă pentru mine, că am avut multe accidente, dar Dumnezeu mi-a ajutat, și numai prin credință. Am ținut post de trei ori patruzeci de zile, când soțul meu a fost bolnav. Cu rugăciuni mergeam la Sfântul Ioan, iar a treia oară am afumat veșminte în altar. Era la Sfântul Ioan și la icoane, și m-am rugat, nu mâncam din seara asta până mâine seară, nici apă nu beam, pe niște călduri tropicale. Și ochii mi se uscau!  A murit la nouăzeci de ani. Numai credința…

Sunt bătrână, (are peste optzeci de ani, n.m.), dar să știți că a face rău stă pe limba oricui, tot prostul știe să facă rău. Dar un bine, nu știi cine are nevoie de el. Un bine, când l-ai făcut, acela Dumnezeu îl scrie, și nimeni nu ia cu el decât faptele bune, aia e averea lui.

Câtă lume pe fața pământului, n-a venit nimeni să spuie… Mai e și câte un vis…, că eu mă certam cu soțul: măi, nu minți!, pentru că tu spui minciuni, și nu-ți ia nimeni locul, iar dacă spui adevărul, nu-ți dă nimeni un premiu, dar pentru cuvintele tale răspunzi tu, nu eu, în pacea lui Dumnezeu. Gândește-te că, dacă te culci și adormi, ai un vis, și vine un câine, sau se cască o râpă, sau altceva, de spui, când te-ai trezit, cât de mulțumit ești că visul s-a terminat cu bine. Așa e omul, când doarme, pe jumătate e mort, dar sufletul umblă prin viață, ca prin vis.”

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Ultimul vis&8221;

  1. Răsvane, am plâns. Scrii (povestești) tot mai rar, dar și când scrii….
    Gând bun din partea mea!

  2. Așa e omul, când doarme, pe jumătate e mort, dar sufletul umblă prin viață, ca prin vis.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s