Alin Cristea, oprit să intre în curtea Bisericii Providenţa din Oradea, protestează…

Astăzi, Alin Cristea nu a fost lăsat să intre în curtea Bisericii Baptiste Providenţa din Oradea. Fiind prima duminică a lunii, în bisericile baptiste credincioşii participă la Cina Domnului. Motivele pentru care Alin Cristea a fost oprit de gardieni să intre acolo rămân, pentru mine, greu de înţeles. Nu ştiu dacă faptul, în sine, constituie o premieră naţională, dar, oricum, e o ştire şi, de ce nu?, un scandal. Cum s-a ajuns aici? Cum motivează păstorul bisericii orădene, Ştefan Iluţan, această atitudine? Alin Cristea este, printre altele, un blogăr foarte activ şi, presupun, foarte citit de multă lume din mediul evanghelic şi nu numai. Nu este înregimentat într-un sistem anume, nu este plătit de un centru de putere şi nu face jocurile unor indivizi din umbră. Se consideră, şi nu sunt argumente care să-l contrazică, un om liber, un independent. Aşa cum era de aşteptat, o astfel de poziţie e plătită scump: Alin Cristea trăieşte cu chirie şi din ajutoarele anonime ale unor oameni care îl ştiu şi s-au hotărât să-l ajute. Pledând pentru disputa de idei şi nu pentru atacul la persoană, este contestat de unii şi admirat de alţii. Care va fi răspunsul pastorului Iluţan? Rămâne de văzut.

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Alin Cristea, oprit să intre în curtea Bisericii Providenţa din Oradea, protestează…&8221;

  1. Nu știu cum sunt evanghelicii români, în general, în schimb constat că, punctual, la Oradea, într-o biserică baptistă pe nume Providența, un om este oprit de gardieni să între în curte. Ăsta e un fapt. În Filocalie, prin sec. VII, providența era tălmăcită ca îndurarea lui Dumnezeu (vezi Talasie, în vol. IV).

  2. Sa chemi gardienii la usa unei biserici (baptiste!), parca asta intrece orice iesire in „decor” a domnului Cristea. Unii arata cu degetul spre bodyguarzii Patriarhului si se fac ca nu-i vad pe cei de la usa bisericii lor. Referinta din Filocalie, foarte subtila, nu cred ca va fi inteleasa nici de bodyguarzi, nici de cei ce i-au chemat. Apreciez foarte mult pozitia Dumneavoastra. Ne dam coate, ne tragem de tricou, mai facem si cate o intrare prin alunecare pe tibia adversarului, dar dupa „meci” ramanem oameni. Oricum, pastorul respectiv (prefer sa nu-i retin numele) a reusit imposibilul: sa mi-l faca simpatic pe domnul Alin Cristea.

  3. Alin,te port in rugaciuni!.Inca putina,foarte putina vreme pana la rasturnarea scursorilor „potirului dragostei” neo-evanghelice ! Sincerely Walden *

  4. Mie mi-e simpatic A.Cristea,deoarece este un nonconformist,însa daca este nealiniat dpdv doctrinar,si vrea sa îndeplineasca ceremonia „Cinei Domnului” cred ca usile îi sunt deschise la Beius la sala „Ciresarii” …

  5. Şi uite aşa „călăul” ajuns „victimă” poate fi simpatizat! 😀 Ciudate sunt căile Domnului… În fond, „şi iertarea e scrisă-n legile-omeneşti”. Mă rog, s-o fi aplicând şi celor ce n-au decât legea proprie… 😉

  6. Nu știu ce s-a mai întâmplat acolo. N-am mai intrat pe blogul lui Alin Cristea. Nici nenea pastorul n-a comentat în sensul strict al incidentului. Poate a făcut-o după aceea, nu mai știu. Trimisesem cerere de prietenie acestuia din urmă pe fecebook, ca să pot discuta cu el despre caz. Omul n-a răspuns. Pe mine nu mă deranjează insultele lui Alin Cristea. E un personaj interesant, într-o lume din ce în ce mai confuză. Dacă e vorba de iertare, nu știu. Eu cred că trebuie să ne iertăm unii pe alții, așa cum scrie în Scriptură. Nu am niciun fel de apăsare din acest punct de vedere. Nu e vorba de simpatie, ci de răbdare și de încercarea de a înțelege lucrurile așa cum sunt ele, în permanentă schimbare.

  7. Răsvan dragă, dacă nu citeam la tine pe blog nici nu aş fi aflat de cazul acesta! Sincer, am o oarecare antipatie faţă de felul uneori mârşav în care Alin foloseşte cuvintele, dar mă afectează prea puţin. E drept, după Scriptură ar trebui să-l iubesc. Numai că nu ştiu cum să rezolv dilema, că „aproape” nu prea s-a arătat dispus a fi, „vrăjmaş” nu-mi este… nu ştiu unde să-l încadrez… Aşa că rămân la o sinceră compasiune.

  8. Aș începe cu definirea spațiului: ce reprezintă locașul bisericii, de fapt, pentru credinciosul baptist și cui apaține el în ziua de azi? Mai este o ”casă de rugăciune”, de vreme ce rugăciunea e tot mai formală și timpul ei e tot mai scurt? E un simplu loc de întâlnire al unor inițiați, al celor cu sufletul dat la întors și prespălat în mașina visurilor de azi? Sau al furnicăturilor sfinte pe șira credinței, la auzul programului, în care noii davizi, închinători la rimă, îl slujesc pe dumnezeul răstignit în cheia sol? Habar n-am! Nu-l știu și din cauza asta m-am mirat. Oricum, Alin Cristea e tipul de om pe care e bine să-l ai în biserică, nu în afara ei. Cu pastorul, însă, nu știu ce să fac… 🙂

  9. Interesant si totusi nu e o mare mirare fiindca astfel de lucruri mai apar si in alte Biserici …;
    https://www.antena3.ro/actualitate/scandal-cu-politie-la-o-biserica-penticostala-din-satu-mare-enoriasii-s-au-revoltat-dupa-ce-au-169708.html
    Probleme peste tot apar si unele si mai grele…;
    „…Opt echipaje de poliţie au oprit violenţele

    Pe data de 9 septembrie dimineaţa, in timpul programului divin, conflictul dintre penticostalii bistriţeni şi cei aradeni a ajuns la un nou punct culminant, ajungandu-se la violenţe. Din aceasta cauza a fost solicitata intervenţia poliţiei din Phoenix, care a intervenit cu opt echipaje motorizate pentru aplanarea conflictului şi turbulenţelor violente, potrivit declaraţiei reverendului Ioan S. Pop, observator pentru drepturile religioase….”;
    http://gazetadecluj.ro/biserica-penticostala-elim-din-phoenix-sua-zguduita-de-violente-bistritenii-se-razboiesc-cu-fratii-aradeni/
    Asadar sa nu fim surprinsi …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s