DUMNEZEU ÎN CARE SPUI CĂ NU CREZI. FRAGMENTE DIN SCRISORILE LUI NICOLAE STEINHARDT CĂTRE VIRGIL IERUNCA

20180823_184051

DUMNEZEU ÎN CARE SPUI CĂ NU CREZI…, așa se numește cartea pe care ed. Humanitas a publicat-o în anul 2000 și atât.

Nu știu în câte exemplare, dar, dacă o cauți azi, n-o mai găsești decât, cine știe? poate doar la Ocazii, și doar dacă o dorești cu tot dinadinsul, așa cum am pățit eu. Steinhardt scrie acolo că nu există noroc, ci numai mununi.

Departe de mine ciudatul obicei de a-mi fotografia farfuria cu mâncare, cu homar și fructe de mare, înainte de a se transforma, în intestin, iremediabil, într-un chim la fel cu cel de fasole cu cârnat.

O carte pe care o ai numai tu e ca și homarul ăla: faci poftă și nu poți hrăni mulțimile dintr-o pâine și cinci pești, dar putem încerca să ne facem o idee, să ne încolțească, din firimituri, gândul cel bun.

De ce n-a mai retipărit-o Humanitas? Triunghiul pasunii: Humanitas, Polirom, Rohia…

STEINHARDT către VIRGIL IERUNCA ( din scrisoarea 161, 12. II, 1976):

”Mi-ai scris în repetate rânduri- cinstit, obiectiv, grijuliu de adevăr ce te afli, fair în toate, scrupulos- că nu crezi în Dumnezeu. Aida de! Asta spune-o franțujilor, te-or crede poate.
Aici la noi, unde se mai citește Patericul, se știe că omul, poate, se leapădă de Hristos ori susține că nu-l cunoaște, dar se mai știe că nu-i de-ajuns. Mai trebuie, în acest dualism, ca și Hristos să vrea să fie ruptă ori inexistentă nevăzuta legătură. ”S-o fi lepădat el de Mine, Eu de el însă nu!”…
Dumnezeu, în care tot spui că nu crezi, crede, El, în tine și te știe ca pe unul de-ai Lui.”

STEINHARDT către VIRGIL IERUNCA (Scrisoarea 41, 20 iunie, 1970):

”În foarte interesanta carte ‘Ma vie’ de Carl Gustav Jung am găsit aceste rânduri, redând cele auzite de el din gura unui preot buddhist în Ceylon: ‘Nu, lui Buddha nu i te poți ruga. Nu-l poți implora. Buddha nu mai e. E în nirvana.’
Și din nou, citind aceste cuvinte, m-a cuprins o aprigă, sfântă, deșănțată ciudă cu privire la toți intelectualii europeni- și printre ei mai că e și C. G. Jung!- care nu pierd nici un prilej de a pune buddhismul deasupra creștinismului. Păcate mele cele grele! Nu intenționez să-l vorbesc de rău pe Buddha!
Dar câtă deosebire! Hristos, El, este. Nu e în nirvana inaccesibilă, indiferentă, trufașă, mulțumită de sine. Hristos e în cer, cu ochii asupră-ne. Ne însoțește la fiecare pas. E neobositul și neâncetatul nostru însoțitor. Și lucrează mereu. Este, deci.
E în noi, e cu noi, lângă noi, preocupat de noi. Mereu la îndemâna noastră, mereu gata să ne vină, să ne sară în ajutor.
Și se jertfește pe toate altarele din lume, zi de zi, ceas de ceas pentru noi. A! El nu este în nirvana. Și nici pe plajă la odihnă și răgaz. Nu S-a retras, scârbit.
Deosebirea aceasta mi se pare esențială: Buddha nu mai poate fi chemat; e o minunată Pildă, o Cale, o Soluție; dar nu e o Prezență vie și transfiguratorie.
Hristos nu ne-a părăsit, plictisit, istovit, acrit. Ci cu toate că- spre deosebire de Buddha- a fost biciuit, scuipat, răstignit, nu S-a declarat sătul de noi și de isprăvile noastre.”

DUMNEZEU ÎN CARE SPUI CĂ NU CREZI. CATHARII DE LA PĂLTINIȘ

Niciun personaj nu mi-a fost mai odios, după citirea Scrisorilor lui Steinhardt către Virgil Ierunca, așa cum a fost Georgeta Dimisianu, redactorul șef la Cartea Românească din anii ’70.

Și asta nu pentru că femeia i-a refuzat lui Steinhardt publicarea unui volum de critică, ”Incertitudini literare”, ci datorită felului în care a făcut-o, a agresivității ei.

Cartea lui Steinhardt a fost primită și tipărită, ulterior, de editura Dacia din Cluj.

Redau, mai jos, câteva pasaje din Scrisori, legate de Georgeta Dimisianu:

”Eram obișnuit cu felul dur și disprețuitor de a vorbi al Getei D., dar mărturisesc că dârza ei împotrivire și categoricul ei dispreț de data asta m-a surprins nițel.”

”Cât privește literatura, nu am încă vești din partea Editurii Dacia din Cluj despre cartea mea, refuzată cu hotărâre, duritate, dispreț și aversiune de Geta Dimisianu.”

”Se poartă, în orice caz, cu mine cu totul altfel decât dna Dimisianu, a cărei înverșunare împotrivă-mi mărturisesc că nu o înțeleg- căci nu e numai duritate și dispreț total, ci și o înverșunare, un dispreț violent și aprig.”

”M-au asigurat că volumașul meu, respins cu duritate de Geta Dimisianu- duritate c’est peu dire- va apărea în decembrie sau ianuarie. Lor le place.”

”Spre deosebire de Geta Dimisianu și de (Marin) Preda, editura Dacia s-a purtat cum nu se poate mai frumos cu mine.”

”Cei de la Cartea Românească sunt mai curajoși și mai binevoitori- acolo eu însă nu am acces din pricina Getei Dimisianu, care mă vrăjmăjește, Dumnezeu știe de ce.”

Fragmentele fac parte, fiecare, din scrisori diferite.

Geta Dimisianu a căzut în dizgrația Partidului și a fost mutată la altă editură, tot șefă, dar a fost recompensată, ulterior, de ANDREI PLEȘU, în 1990, când acesta era Ministrul Culturii, ea devenind redactor-şef şi apoi director la Editura Albatros, unde a activat până în 2006. În aceeași perioadă, Andrei Pleșu îi făcea cadou lui Liiceanu editura Politică, devenită, ulterior, Humanitas.

Liiceanu a pierdut, într-un mod iresponsabil, unul din manuscrisele ”Jurnalului Fericirii”. Atât Pleșu, cât și Liiceanu au fost subiectul unui articol devastator scris de Nicu Steinhardt, după apariția Jurnalului de la Păltiniș, unde cei doi, alături de D. Noica, erau numiți catari, o metaforă sugerând înfumurarea, orgoliul acestora de a se simți doar ei aleșii înaltei culturi.

După 1990, ranchiunos, Liiceanu nu l-a uitat pe Steinhardt, mort în 1989, și a refuzat să publice, la Humanitas, deși i s-a oferit, cel mai de succes volum de după Revoluție, ”Jurnalul fericirii”, motivând că are un program încărcat de recuperări culturale. Cartea a fost tipărită la… Dacia din Cluj. (Din nou!)

Doamna Georgeta Dimisianu a continuat să fie o prezență de succes în viața culturală de după ’90, ținând până și conferințe cu preț la intrare. Evident, nimeni nu a întrebat-o ce a avut cu bietul Steinhardt, un om de-o bunătate fără margini.

Nu știu în ce tiraj a fost publicat volumul de corespondență din care vă citez de ieri încoace. Deși demult epuizat, el nu a mai fost republicat de Humanitas, care nu l-a cedat Poliromului și Rohiei, edituri care și-au luat angajamentul să tipărească INTEGRALA Steinhardt, deocamdată fără aceste Scrisori…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s