JURNALUL FERICIRII- VARIANTE PUBLICATE, VARIANTE PIERDUTE.

20180823_181030DUMNEZEU ÎN CARE SPUI CĂ NU CREZI.

”Teologia rămâne pentru mine esența ce mă ‘prinde’ mai tare ca orice thriller, ea e thriller-ul meu…” (din Scrisoarea 158 către Virgil Ierunca).

Parafrazând, aventura ‘Jurnalului Fericirii’ ( JF ) rămâne un triller pentru noi.

Pe scurt:

În 1972, după ce poetul Ion Caraion l-a turnat la Securitate, lui Steinhardt i se confiscă JF.

Steinhardt îl rescrie din memorie. Varianta e mai lungă decât prima.

În 1975, Securitatea îi restituie prima variantă, la intervenția Uniunii Scriitorilor (interesant, în acest sens, articolul lui Nicolae Manolescu, la care fac trimitere în final).

Steinhardt face copii dactilo după ambele variante și le trimite câtorva prieteni. Nu se știe cu precizie la câți și cui. Un exemplar din ambele variante ajunge la Paris, la Virgil Ierunca și Monica Lovinescu.

În Scrisorile către Virgil Ierunca, Steinhardt specifică, foarte clar: vrea ca prima variantă să apară în franceză, iar a doua, mai lungă, în română.

”Iubite Virgile, Dacă cumva, prin vrerea Domnului, nu-mi va fi dat să ajung la Paris, îndrăznesc să te rog a încerca să-mi publici lucrarea. Dorința mea ar fi ca versiunea I să apară tradusă în franțuzește, iar versiunea II în românește. Va fi nevoie de o revizuire atentă a manuscriselor, luând aminte la toate corecturile trimise de mine, ulterior lunii august 78 și la adăugiri.” (Scrisoarea 216, din X. 1979, scrisă la Chevertogne)

În anul 1984 Securitatea îi confiscă, din nou, prima variantă a JF. De data asta, fără efect, pentru că erau copiile puse la adăpost.

Nicolae Steinhardt moare în martie 1989, la Rohia, fără să-și vadă capodopera tipărită.

O versiune sintetică, rezultată din combinarea primelor două variante, va fi transmisă la Europa Liberă, între 1989- 1990, sub îngrijirea lui Virgil Ierunca.

Această variantă, să-i spunem a treia, s-a pierdut, deși există, teoretic, benzile audio.

În ianuarie 1990, la Editura Dacia ajunge Virgil Ciomoș cu cele două versiuni ale JF, dactilografiate:

-prima verisune de 570 de pagini
-a doua verisune de 760 de pagini

Virgil Bulat dădea explicații:

”Se punea, nu doar din motive financiare, problema opțiunii: care din cele două texte este mai izbutit și, deci, are prioritate?
Am făcut o lectură atentă a versiunilor- ambele marcate de geniul lui N. Steinhardt. Amândoi am ajuns la concluzia că trebuie să dăm prioritate primei versiuni, care se distingea printr-un plus de dinamism, concizie, fluență, expresivitate.”

A doua versiune s-a pierdut.

Ce au făcut cei de la editura Dacia cu JF, varianta a doua?

Cristian Bădiliță îl acuză pe Gabriel Liiceanu: (”Steinhardt și Eliade pierduți in magazia Humanitas”).

”Dar versiunea de la Humanitas, pretinde acelasi Liiceanu, nu mai exista. Directorul editurii are „o gaura neagra in memorie”, ca sa-i citez propria declaratie. Virgil Ciomos n-a recuperat dactilograma nici până azi. E foarte grav și foarte important, pentru că versiunea respectivă era diferită de versiunea aparută la Cluj. Dacă exemplarul e definitiv pierdut e o pierdere cu consecințe teribile. Ce n-au putut face securiștii a reușit, iată, din indolență, Liiceanu.”- Cristian Bădiliță.

George Ardeleanu, îngrijitorul Manuscrisului de la Rohia, scria:

”Din nefericire, a doua variantă, cea rescrisă din memorie după confiscarea celei dintâi, s-a pierdut în circumstanțe obscure după 1990. Speranțele nu sunt întru totul pierdute.”

George Ardeleanu găsește, printr-o minune, în anul 2002, în arhivele Mănăstirii de la Rohia, o dactilogramă de 529 de pagini, o variantă inedită a JF.
O publică la Polirom în 2012, fără să știe, cu certitudine, unde să o încadreze. George Ardeleanu a fost elevul lui Nicolae Manolescu.

Iar Nicolae Manolescu pune gaz peste foc:

”George Ardeleanu se întreabă dacă nu cumva e vorba de o a treia versiune, subliniind unele deosebiri de cea dintâi. Fiind neterminată, această versiune inedită nu poate fi cea de a doua, aceea rătăcită, la care se referă editorii. Suspansul continuă.”

ÎN CONCLUZIE, au existat mai multe variante ale JF: pe prima, cea pe care a confiscat-o securitatea și i-a înapoiat-o lui Steinhardt, o citim la Dacia și la Polirom.
A doua variantă, pe care Steinhardt ar fi vrut să o publice, alături de prima, la Paris, a dispărut în condiții misterioase. Nici varianta combinată, care a fost citită la Europa Liberă, nu e de găsit.
Ciomoș, căruia i le-a încredințat Steinhardt pe primele două, a amuțit. Varianta a doua a ajuns la Liiceanu, în 1990?. Liiceanu se plânge că are găuri negre în memorie.
Virgil Ierunca nu o mai avea, în mod cert, încă de a începutul lui 1990.
Ca să fie thriller-ul mai dinamic, apare o variantă inedită, rătăcită prin arhivele unei mănăstiri (Rohia), găsită de George Ardeleanu, mănăstire unde Steinhardt a fost călugăr și bibliotecar.
Păcat că în România nu s-a născut un Umberto Eco: ce roman, ce Numele Trandafirului ar fi tras pe tema asta… Și câți nu s-ar fi înțepat în ghimpii lui…

NOTĂ: Vezi și articolul lui Nicolae Manolescu și a lui Cristian Bădiliță:

http://www.romlit.ro/index.pl/jurnalul_fericirii_n_ediie_definitiv

http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-02-10&id=215714

 

 

Reclame

Un gând despre &8222;JURNALUL FERICIRII- VARIANTE PUBLICATE, VARIANTE PIERDUTE.&8221;

  1. Multumesc! Am tot intrat pe aici si iata ca nu degeaba! Multa putere de munca pentru ca celelalte sunt din plin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s