Brăila centenară: diez rezist (2)

sigla 100 de ani

Despre străbunicul meu, Avram Sezonov, și despre bunicii mei, Elisabeta și Pavel Sezonov, nu a avut cine să vorbească sâmbătă seara.

Pe genunchii străbunicului se așezau cei doi nepoți, mama, care nu mai este, și unchiul meu, care are 88 de ani și nu a putut să vină din cauza căldurii și a celor peste 400 de kilometri de șosea românească.

Copiii îl trăgeau de barbă pe bătrân, până când, în ochii lui, albaștri și credincioși, apăreau lacrimi de bucurie și durere. La asta foloseau bărbile lor.

Bunicul a fost paralizat vreo douăzeci de ani și a mulțumit lui Dumnezeu, până în ultima clipă, pentru încercările prin care îl trecea.  Am păstrat scrisori și voi da fragmente din ele pe blog, cu altă ocazie.

Bunicii se duceau la biserică fără mașină. Pe vremea lui Ceaușescu, puțini aveau așa ceva.

Bunica venea de pe o străduță, de la faleza Dunării, străbătea toată Brăila, până la Piața Mare, făcea colțul de multe ori și intra pe strada Dianei, la numărul 9, unde era adunarea. Nu s-a plâns niciodată că Dumnezeu locuia prea departe.

Lângă biserică era un cimitir evreiesc, părăsit, o metaforă a legii vechi și-a celei noi, de peste drum.

Când ieșeau de la adunare, toți se strângeau, ciorchine, în stradă, sporovăind, îmbrățișându-se, râzând.

Apoi, o luau încet, în grupuri mici, spre case. Se cunoștea de la o poștă că erau altfel: femeile cu fustele peste genunchi, nemachiate și cu părul natural, încărunțit; bărbații, cu cravată, cămașă și costum, cu pantaloni la dungă și pantofii stălucitori, frecați cu cremă de ghete Guban. Bunicii mei au fost la fel ca toți ceilalți.

Primul predicator pe care l-am cunoscut la Brăila a fost Ioan Trif, al doilea a fost Iosif Ștefănuți. Ioan a botezat, Iosif a hrănit.

Într-un concediu, am ajuns, fără să știu, în curtea unei biserici catolice din Maramureș. Preotul m-a condus într-o cameră, din spatele altarului, și mi-a arătat o pictură în stil renascentist, primită cadou de la cineva, reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul.

”Vedeți, mi-a spus, oriunde ne-am așeza, Măicuța se uită la noi, draga de ea!”

Și cu Trif era la fel: în orice loc stăteam, mi se părea că se uită numai la mine și că vorbește numai pentru mine. Mă foiam, toată predica. La final, mă aștepta la ușă, îmi lua mâinile în mâinile lui, mă privea în ochi, zâmbea, și-mi spunea o vorbă bună, numai pentru mine.

La Brăila, Trif a fost foarte iubit de oameni. Făcea vizite la bătrâni, avea o bască neagră  și-o bicicletă verde, grea, cu scăunel de lemn, pentru fetele lui, Lena și Cornelia. O rezema de burlanul cel verde din curtea bunicilor mei.

Când a plecat din Brăila, a fost jale mare: lideri la plâns au fost frații Ciortuz, Oprișan, Ciucă și Piroșca.  Primii trei aveau, fiecare, o casă de copii, toți blonzi, tunși scurt, cu părul ca puful de pui înfipți în dop, suvenir de la Sinaia.

Iașa Sezonov era un dascăl minunat de școală duminicală, Dănilă Sezonov, un inginer cu studii la Liege, avea barcă și fuma pipă, pe ascuns, când se ducea la pescuit, Oprișan dădea miere la rugăciune, iar Ciortuz Îl plângea pe Isus, de bucurie că a Înviat.

Ștefănuți avea o voce caldă, învăluitoare, ”un izvor de horum-harum, câştigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum”.  Graseia și când tăcea. 

În ultimii ani de viață, Ștefănuți, care rezistase în fața securității, mi-a povesti cum era când se ducea în America, după revoluție:

”Americanii sunt niște copii mari. Îmi pregăteam predicile cu minuțiozitate (avea o bibliotecă impresionantă), dar ei îmi spuneau: Lasă Iosife, nu te obosi, predicatori avem și noi, tu vino să te vedem, să te pipăim, să ne convingem că exiști…”.  Pentru că voiau să știe din ce era făcut un sfânt baptist.

Ștefănuți a avut un curaj nebun, o rezistență fără margini în fața terorii securiste. A avut stofă de martir.

Când s-a mutat în casă nouă, a văzut că pe sticla de cristal, de la intrare, erau gravate, de vechiul proprietar, un I și-un S: adică Iosif Ștefănuți, mi-a zis el, convins că Dumnezeu i-a dat o jucărie, la despărțirea de pământ, copilului bătrân care era.

Imaginea este de pe facebook-ul bisericii baptiste Sfânta Treime din Brăila.

 

 

 

 

Reclame

2 gânduri despre &8222;Brăila centenară: diez rezist (2)&8221;

  1. Felicitari Razvan! Cred ca ar fi fost minunat pentru CENTENAR sa povestesti ceea cealtii nu stiu. Astept cu nerabdare continuarea.
    O zi frumoasa!

  2. Domnule doctor, acest mare eveniment, pregatit asa de frumos de Mihai Ciuca, fratele pastor si ceilalti, a avut un singur defect: nu a stiut sa convinga persoana cea mai potrivita sa vorbeasca de asa de multe lucruri deosebit de interesante din istoria Bisericii , lucruri pe care numai dvoastra le puiteati spune asa de frumos. Ma doare un pic inima cind ma gindesc. Erati cel mai potrivit acolo sus. Virgil era sa cada pe spate cind a auzit ca trebuie sa fie pe podium. Nu este un vorbitor de felul lui si a omis multe din cite stia. Pacat. Dar vom reciti blogul domnului doctor si ne va mai trece din durere. Cu drag, Aurora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s