BRĂILA. Centenarul fără sfârșit (3)

scan_20161027_214553

Deși nu-mi face mare plăcere să continui postările legate de centenarul brăilean, am s-o fac, pentru că ceva din familia mea a fost zidit acolo, în pereții invizibili din Dianei, la numărul 9.

Cred că meteahna unora din noi, conștienți sau nu, este ambiguitatea. Din moment ce foarte puțini avem vocația de martiri sau de eroi, trebuie să ne adaptăm, cumva, cerințelor prezentului.

Dacă, în vechiul regim, dușmanul era clar și se numea comunism și bâta lui, securitatea, astăzi este politicul corect și nu numai, pentru că, așa cum folosim excesiv termenul de post-modernism, lașitatea, gratuită sau nu, devine, elegant spus, corectitudine politică.

Opinia personală asupra unui eveniment cum a fost cel de la Brăila de săptămâna trecută, dacă nu coincide cu cea a organizatorilor sau a majorității celor prezenți sau ne-prezenți, este, automat, taxată ca rea-voință, frustrare și atac la persoană sau la un grup dominant din biserica respectivă.

A apărut, și la mine, în ultimul timp, tendința la autocenzură.

Fiind vorba de Brăila și de o biserică fondată de un străbun de-al meu, voi lăsa, însă,  lehamitea, autocenzura, lașitățile și ambiguitatea la o parte și am să scriu ce cred.

O  întrebare: există o continuitate reală între biserica baptistă din Brăila din timpul comunismului și cea de după 1989?  Dacă există deosebiri între cele două, care sunt acelea?

Părerea mea este că, o dată cu căderea comunismului, în această biserică, și nu numai, s-a câștigat ceva și s-a pierdut altceva. Din păcate, dacă întrebi oamenii, nu vei primi un răspuns clar. Am fost învățați de înaintașii noștri că dușmanul bisericii e ca un leu pândind la ușă și că, indiferent cât de cumplit e să suporți nedreptățile din interior, e mai bine să taci, ca să nu strici lucrarea.

Că așa s-au petrecut lucrurile o dovedește fragmentul de mai jos, dintr-un articol semnat de Mihai Ciucă:  

” Pensionat în 2009, Ștefănuți a sfârșit alergarea în 2010. Câțiva ani mai devreme, o parte dintre membri, coordonați de Marius Mezin, au format o nouă biserică.”

Câți membrii au plecat, de ce și în ce an, autorul articolului nu spune, deși s-a vorbit mereu despre viziunea grandioasă a pastorului Ștefănuți: dizidența nu făcea parte din ea.

Despărțirea a avut, în mod sigur, una sau mai multe cauze. Inițial, lor li s-a dat voie să folosească clădirea ridicată de străbunul meu, în Dianei, la nr. 9. Am înțeles că, acum, clădirea aparține, în continuare, cultului baptist, dar nu am găsit pe net vreo informație care să mă lămurească ce destin i se pregătește acestei construcții-băbuță, ajunsă centenară și care e, aparent, părăsită.

Am mai scris, pe blog, ce părere am despre fenomenul Metanoia și despre Harvest, așa că nu pot fi bănuit că am simpatii pentru gruparea respectivă.

Imaginea mea despre biserica din Brăila este dreptunghiulară, după forma clădirii celei vechi, nu circulară, cum arată cea nouă. Adevărul, însă, nu are formă geometrică și întrebările pe care mi le pun nu țin de visul meu, ci de întâmplări fără răspuns.

Rog cititorii, garantându-le anonimatul, să-mi scrie dacă știu ceva despre acest subiect: de ce s-a rupt biserica, câți membrii au plecat și în ce an.  

ÎN IMAGINE: STRĂBUNII MEI, CU BĂRBI ȘI CU MUSTĂȚI. Îl citez pe Valentin Popovici, din amintirile povestite la Brăila, cu ocazia Centenarului:  ”E ceva de la bătrâni, că toți aveau câte un cioc, câte o barbă și puțină mustață. Și la noi în biserică (la Chicago, n.m) eu am spus: lăsați ciocul, avem câteva surori care vin și-mi spun, arată ca un terorist, frate, cu barba aia. Și încerc și eu să fac morală și să vin cu poza bunicului meu. El a fost terorist? El a fost un sfânt al Domnului!… Încerc să nu mai arăt prea multe poze din trecut.” 

Eu îndrăznesc, politic incorect, să le arăt… 

 

Reclame

Un gând despre &8222;BRĂILA. Centenarul fără sfârșit (3)&8221;

  1. N-am inteles. Cei plecati cu marius Mezin au deventi mai recent „Harvest”?
    Pt mine, ardelean obisnuit cu bisericile cele mai mari fiind in Ardeal -exceptind Bucurest- Braila e un caz interesant. Acolo e o biserica vece -100 de ani- si mare pt vechiul regat. E importanta urma pe care o lasam. „Barbosii” de mai sus au lasat o cale vrednica de urmat, au pus si o temelie solida. D-ra Tomciuc are amintiri scrise cu talent de la pocainta ei de prin anii ’50 tirziu. Dinsa scrie ca a impresionat-o usa inalta a bisericii. N-am fost la Braila dar imi imaginez ca au fost oameni bogati -barbosii- care au facut o cladire impresionanta pt vremea lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s