Omul cămilei. Unde cunoașterea bate recunoașterea

Dănole și ai lui au primit în dar un deșert la domiciliu. Datorită pandemiei, orice deplasare în țările islamice prietene a fost suprimată, așa încât deșertul vieții s-a mutat din suflete, în fapt.

Transpunerea a durat o veșnicie și ceva, dar răbdarea seacă marea și Dănole, Dămbrânci și Jemniță, prietenii noștri și ai cărților scrise invers au depus găletușele, formele de făcut scoici și cozonăcei de nisip și au dat cu var cloros pe tubulatura cămilei, care nu a mai fost folosită de la primul cutremur mondial al gripei spaniole.

Dănole era tot mai sur, dar la cât de comis era nu mai ținea nimeni socoteala. Când a încercat să se radă în cap, l-a lovit o insolație galopantă și a rămas cu perioade de grozăvie funcțională, manifestată prin privire aruncată în gol, surditate cruntă și muțenie fără contur.

De fapt, muțenia era doar aparentă, pentru că el voia să spună ceva, dar nu înțelegea nimeni ce, așa că l-au pus să scrie și a ieșit ce se vede. Surd nu era, că auzea, dar nu ajungea vibrația unde trebuie, iar cât despre integrare, nici aici nu ducea lipsă, pentru că înțelegea, dar nu pricepea. În rest, era bine.

Oaza se mărise, între timp, pentru că tăiaseră toți copacii, în afară de baobabul înțelepciunii, care oricum era prea neted să se suie în el, și se așteptau la o alunecare de cămile peste corturi, cu plonjare în fântâna arteziană, construită pe rupii proprii, rupte de la gură.

Dămbrânci căra în spate vreo două sute de prăjini de text, toate bătute în cuie, despre cât de rău le-a fost cămilelor când nu le-a fost bine, iar Jemniță venea din urmă cu treizeci de cutii cu măsline în saramură de idei, despre regăsirea cămilei bactriene, după ce s-a rătăcit de ea însăși.

Pentru că despre cămila bactriană scriseseră cei trei și invitații lor, despre care vom povesti cu alt prilej, după ce se perindaseră prin nisipurile mișcătoare ale ideilor rumegate pe gratis de alții.

Totul pornise de la constatarea că oaza e oază, cămila e cămilă și oricum nu ai cum să le schimbi pe toate odată ce ele nu vor, așa că mai bine să le chinui și ele pe tine.

Va urma, dacă va urma.

Orice analogie între Dămbrânci, Dănole, Jemniță și Scripta Manent numită Omul cămilei și romanul de succes Omul Evanghelic este pură speculație post-modernă de la răul relativ care s-a abătut peste noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s