America ogarului multicolor

În tweet-urile sale peste noapte, președintele Trump a mulțumit poliției, Serviciului Secret și Gărzii Naționale pentru că au făcut o „treabă fantastică”. A spus că mulțimea de la Washington este „mult mai mică decât se aștepta”.

Au fost oameni de etnii diferite. Au mâncat, au băut apă și au scandat diverse lucruri. Au pomenit de George Floyd și de Breonna Taylor.

Mișcările au părut destul de spontane, mulțimea a fost diversă, s-a cântat muzică.

Tinere care au participat pentru prima dată la o demonstrație.

La un moment dat, au făcut un marș improvizat pe bulevardul Pennsylvania, apoi s-au întors spre Casa Albă. S-au așezat și în genunchi, în semn de solidaritate.

Au fost zeci de mii de oameni în Washington DC, cel mai mare protest de până acum din acest oraș.

Mulțimi de oameni au demonstrat la New York, la Chicago, Los Angeles și San Francisco.

Stan Wischnowski (S.W), un jurnalist de top de la ”The Philadelphia Inquirer” și-a dat demisia, după 20 de ani de presă.

El a scris un articol cu un titlu nefericit: ”Buildings Matter, Too”, ca răspuns la sloganul ”Black Lives Metter”, pe cale să devină mișcare.

S. W. a fost contestat de toți cei din redacție.

La ”The New York Times” a fost, de asemenea, scandal, pentru că au publicat opinia lui Tom Cotton, senator republican de Arkansas, cum că ar fi nimerit să folosească armata pentru înăbușirea revoltelor.

Clădirile pot fi reconstruite, dar viețile sunt pierdute pentru totdeauna. Există articole cu acest subiect.

La Philadelphia, zilele trecute, un protest care a debutat pașnic, s-a transformat, spre seară, într-o frenezie a distrugerii: nicio clădire de pe străzile Castanului și Nucului n-a scăpat întreagă.

Peste tot se strigă ”Poporul împotriva proprietății”, dar ironia a făcut să fie distrus tocmai magazinul de pantofi pentru clasa muncitoare, numit Vans & Doc Martens. Când mulțimea ia foc, nu alege victimele.

Într-un alt oraș, Richmond, demonstranții au smuls de pe piedestal statuia unui general Confederat, ridicată în parcul Monroe, la sfârșitul sec. XIX. (1891). De ce s-or fi împiedicat tocmai acum de generalul confederat William Carter Wickham, numai ei știu.

Se pare că manifestanții au urinat pe statuie și au dat-o cu vopsea roșie pe ici, pe colo. Înainte de asta, i-au legat o frânghie de gât.

Elijah Anderson, un profesor de sociologie, a scris o carte în care spera că, într-o bună zi, parcul central al orașului, indiferent care ar fi acela, va fi locul de întâlnire al tuturor, nu doar al celor privilegiați.

Elijah Anderson

Un alt profesor universitar, Thomas J. Sugrue, susținea că există de multă vreme o criză a mediului urban. În anii ’60, au fost mari proteste în America, datorate scăderii salariilor în comunitatea neagră și a dezidustrializării. Recesiunea din 2008 a adâncit decalajul de venituri între albi și negri.

Thomas J. Sugrue

Protestele de azi constituie o alianță multirasială, împotriva unui dușman comun: poliția agresivă și coruptă și nedreptățile economiei mondiale.

Revoltele au fost provocate de crimele grotești ale poliției, având drept victime recente pe George Floyd, Ahmaud Arkery și Breonna Taylor, dar și a altor zeci, înaintea lor.

Rasismul are rădăcini puternice și adânci, nu numai în America. Adâncirea prăpastiei care separă pe cei foarte bogați de cei foarte săraci poate genera revolte în multe alte țări din lume. O lozincă de acum: opriți supremația albilor.

Cei care deplâng distrugerile materiale din aceste zile au dreptate, pentru că societățile de asigurări nu vor acoperi toate pagubele, pentru că vânzările micilor producători vor scădea, ca și impozitele percepute, iar programele sociale ale orașelor vor avea mult de suferit. Așa s-a întâmplat și în 1965.

Clădiri distruse în 1965, nerefăcute până în ziua de azi, iar cartierul sărac rămas fără supermarket.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s