De la pământ la cer. De la ”Omul Evanghelic” la Nicolae Rădoi

Iuri Gagarin a fost un om credincios. Deși era militar sovietic, și-a botezat copiii și se închina la biserică.

El a fost primul astronaut care a ajuns în spațiul cosmic, unde a stat 108 minute. Era în 12 aprilie 1962.

Circula o glumă pe seama lui.

Când Gagarin s-a întors din spaţiu, în timpul recepţiei, președintele l-a întrebat: „Iuri, L-ai văzut pe Dumnezeu în spaţiu?” Iar răspunsul cosmonautului a fost: „Da, domnule!” În replică, președintele l-a sfătuit în șoaptă: „Bine, să nu mai spui la nimeni.”

Ca atare, Gagarin s-a conformat. Peste câteva minute a venit la el și patriarhul și l-a întrebat: „Fiule, L-ai văzut pe Dumnezeu în spaţiu?” Iar cosmonautul a răspuns cum fusese sfătuit de președinte: „Nu, părinte!” În replică, patriarhul i-a spus tot în șoaptă: „Bine, să nu mai spui la nimeni.” (1)

Mai multe surse au pretins că Gagarin ar fi spus în timpul zborului: „Nu-L văd pe Dumnezeu aici sus.” A fost o minciună. De fapt, totul vine de la Nikita Hrușciov, care ar fi răspuns astfel: „Ce vă tot holbaţi spre Dumnezeu? Vorbiţi cu Gagarin – a zburat în spaţiu și nu a văzut niciun Dumnezeu acolo.”

Legendă sau nu, prietenii mărturisesc că Gagarin ar fi replicat ateilor care îl chestionau, prin cuvintele: „Cine nu L-a întâlnit pe Dumnezeu pe pământ, nu are cum să-L vadă nici în spaţiu.” (2)

Am ales acest personaj și acest text de început pentru o călătorie în lumea cuvintelor scrise.

Există și aici eroi care L-au văzut pe Dumnezeu în toate întâmplările vieții lor. Ei au numit aceste întâlniri ”minuni”.

Cred evanghelicii în minuni? Câți din ei și cât de sinceri sunt când răspund ”da”?

Nouăsprezece oameni, toți cu doctorate în diverse specialități, au scris o carte numită ”Omul Evanghelic”, un volum de 797 de pagini. După ce-l parcurgi, cu creionul în mână, te întrebi, precum Gagarin: ”L-am văzut sau nu pe Dumnezeu”? S-a petrecut vreo minune în timpul lecturii acestui tratat?

Normal ar fi să se întâmple ceva, în afară de acumularea de informație, din moment ce toți autorii tratatului sunt creștini cu doctorate, oameni inteligenți și încercați, care și-au pus, negreșit, întrebarea: Câți evanghelici l-au întâlnit pe Dumnezeu pe pământ?

Volumul are, la sfârșit, un index fabulos (și stufos). Am căutat un nume pe care-l știam de mai multă vreme, al unui evanghelic care a făcut temniță grea în timpul comuniștilor, pentru că a spus: ”L-am văzut pe Dumnezeu în minunile pe care le-a făcut în viața mea și nu-mi pasă de politica voastră de atei și securiști”.

Numele omului este Nicolae Rădoi. A făcut parte din ALRC, adică din Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință, care cuprindea mai mulți dizidenți evanghelici, luptători pentru credința lor, cu riscul libertății și al vieții.

Numele lui Nicolae Rădoi se găsește scris la Memorialul de la Sighet, la loc de cinste, alături de cei din mișcarea ALARC. Lipsește, însă, din stufosul tratat ”Omul Evanghelic”.

Este menționat într-o notă de subsol, la pagina 224, de fapt o trimitere la un articol scris pe blogul său de Nicolae Rădoi, despre Ioachim Țunea, un evanghelic și colaborator al securității în timpul comunismului.

Este Nicolae Rădoi un personaj atât de incomod, încât să nu fie amintit, practic, într-un volum atât de masiv?

M-am întrebat: Cum, Doamne iartă-mă, poți să prezinți lumii din afară, celor care n-au habar despre ce se petrece în lumea evanghelică, un tablou real, obiectiv, viu, credibil, omițând numele unuia dintre eroii mișării evanghelice românești din ultimii 50 de ani?

Ce fel de doctori în știință sunt aceștia? În ce spațiu hrușciovian au umblat, că n-au avut timp măcar de un pasaj ca să amintească, civilizat, de Nicolae Rădoi? Poate suferă de amnezie? Poate sunt dezinformați? Până la urmă, doctoratul nu te apropie de Dumnezeu, cum nu l-a apropiat nici pe Gagarin plimbarea de 108 minute în spațiul cosmic.

Nicolae Rădoi nu este un om cu carte. A fost, însă, cel mai înstărit om din Caransebeș, până când a fost întemnițat de comuniști, pentru credința sa.

A avut turme de oi și cei mai buni câini de stână din câți s-au pomenit, care se luptau cu urșii pentru viața oilor. Le-a lăsat pe toate, oi, câni și țară iubită, ca să scape cu viață. Securitatea pusese la punct planul de ucidere al bietului om.

A lăsat tot și a plecat cu familia în Statele Unite. A luat viața de la capăt, cu umilințe greu de povestit, fără să știe o boabă de engleză, fără un ban în buzunar. A avut pe Dumnezeu și o putere de muncă pe care doar încăpățânarea o mai depășea. Într-un final, a scos-o la capăt, a ajuns om înstărit, din munca lui și a băieților lui, și a spus, ca de fiecare dată: ”A fost minunea lui Dumnezeu!”

În urmă cu câțiva ani, a apărut, în Statele Unite, o carte sub semnătura și cheltuiala sa: ”O cetate de necucerit”( 3), într-un tiraj redus. Un exemplar a ajuns la mine, dăruit de Nicolae Rădoi.

El este autorul din spatele textului, pentru că volumul nu e scris de mâna sa. În postările viitoare, voi face trimitere la pasaje din carte: pe mine mă interesează omul, nu cartea în sine.

Voi urma un drum, o cale întortocheată, pe care vă invit să o parcurgem împreună, concomitent cu volumul ”Omul Evanghelic” (4), al celor nouăsprezece doctori docenți, mulți dintre ei teologi respectați în lumea largă. Sunt cărți care te fac să-ți pierzi credința, în timp ce altele te ajută să o adâncești.

Am să încerc, cu alte cuvinte, să-l includ pe Nicolae Rădoi într-un morman de cuvinte scrise din care a fost exclus. Nu vreau, însă, să-l îngrop sub ele, pentru că omul are nevoie de mult spațiu și o boltă înstelată.

Știu, veți spune, altfel de hermeneutică folosim când e vorba despre biografia unui om și alta când cititm un tratat de documentare, de analiză științifică, de istorie, de sociologie. Am să încerc să nu amestec lucrurile și să nu aduc polemica pe primul plan, de fiecare dată.

Va fi nevoie, din păcate, și de o călătorie, nu tocmai plăcută, prin lumea pestriță, cenușie și puturoasă a colaboratorilor cu securitatea, în care un loc important l-a ocupat marea vedetă a evanghelicilor români, Iosif Țon.

În cuvintele acestui om (pomenit în 21 de locuri din tratatul ”Omul Evanghelic”, cu tot respectul cuvenit, ca de la doctori în știință, la alt doctor în știință, în știința despre Dumnezeu) s-a încrezut Nicolae Rădoi și viața sa a luat alt curs, inclusiv acela al întemnițării.

(1), (2) Christian Sălcuanu, ”L-a văzut sau nu Gagarin pe Dumnezeu în spațiu?”. în Semnele Timpului, 12. 04. 2011.

(3) Nicolae Rădoi, ”O cetate de necucerit”.

(4) ”Omul evanghelic”, vol. coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu, ed. Polirom, 2018.

(Va urma)

12 gânduri despre “De la pământ la cer. De la ”Omul Evanghelic” la Nicolae Rădoi

  1. Mi-am cumparat cartea din vanitate; numele meu apare si el la subsol, ca si al fratelui Radoi ceea ce dovedeste nedreptatea ce i s-a facut. Acum, nu numai din vanitate; in emigratie cartile din Ro ajung mai greu. Da, cartea nu este o hrana spirituala ci sufere o leaca de intelectualism. Nu pt ca autorii sunt doctori ci pt ca ei sunt mai atenti sa fie stiintifici decit sa „ceara insipratie de sus”. Raminid la istorie baptista as remarca insa aspecte pozitive. Se acorda atentie rezistentei si chiar luptei pt drepturi spre deosebire de alte istorii evanghelice -mai oficiale- care se concentraza pe aspecte mai „duhovnicesti”,. As aprecia pe dr. Dobrincu care surprinzator s-a specializat in istorie ALRC. Am colaborat putin cu dinsul prin internmedierea dr. Manastireanu. Dobrincu nu e baptist si totusi nu i-a scapat rolul ALRC. Sunt de acrod cu dvs ca i-a scapat cazul Caransebes- ul. AM incercat sa-l „corectez”. FIe ca n-am fost convingator, fie ca el n-a inteles rolul „Caransebes” in ALRC, dar el ingora gravele incidente petrecute acolo. In acest context, el il ignora si pe Radoi. Remarcati totusi ca biserica din Caransebes e mai mult decit Nicolaie Radoi. Am sperat ca dr. Dobrincu sa faca un efort de cercetare vs. Caransebes. El a publicat insa mai mult sub forma de sinteza. Pe linga Rodoi, au mai fost condamnati Cocirteu si Prejban. Nu ar trebui sa va mirati pt ca subiecte ca si ALRC, biserica baptista din Caransebes sau (daca vreti Radoi) au fost ignorate de baptisti in general, desi spre satisfactia mea Marius Silvesan pomeneste pe blogul sau lupta ALRC si rolul lui Pavel Nicolescu (liderul lor). In acest context, preocuparea lui Dobrincu e de-a dreptul laudabila. Nu l-am cunoscut pe Nicolae Radoi- doar din dialogurile cu el, desi nu tocmai pe aceeasi linie- dar un prieten fost membru ALRC mi l-a descris ca un „om cu inima mare”.

  2. Dragă Doru Radu, eu mi-am cumpărat cartea ”Omul evanghelic” pentru că e singura de acest gen apărută la noi. Mi se pare bună, la cât mă pricep eu.
    Mă pun în situația celor care nu sunt familiarizați cu lumea evanghelică și-mi dau seama că au făcut o treabă pe cinste.
    Am și o mulțime de nedumeriri, legate, mai ales, de creditul pe care îl acordă unor indivizi descoperiți colaboratori cu securitatea, cum e Bunaciu tatăl, care apare citat de un număr grețos de ori. 🙂
    Unele capitole mi se par prea polemice, dar mă așteptam la asta 🙂 (Dănuț Mănăstireanu și Dănuț- Vasile Jemna) și nu mă deranjează, dimpotrivă, mă provoacă.
    Ei au dreptate în multe locuri unde sunt critici și foarte critici, mai ales când vine vorba despre relevanța evanghelicilor în ziua de azi.
    Este corectă observația lui Mănăstireanu că evanghelicii sunt în mare pericol de dispariție prin fărâmițarea tot mai accentuată.
    Referitor la Dorin Dobrincu, Emanuel Conțac, Radu Gheorghiță pot să spun și eu: jos pălăria. Nu știu ce să zic, eu am mult mai mari probleme în interpretarea celeilalte cărți, cea despre Nicolae Rădoi, scrisă la persoana întâi, deși e clar că a scris-o altcineva.
    Nu mai știi în ce hermeneutică să aplici, pentru că e mai mult mitologică, e bizară, nu e o biografie romanțată și atât.
    Iar are dreptate Mănăstireanu, când spune că nu putem ieși în lume cu așa ceva, cu un limbaj care, pentru cei din afară, e de lemn curat. 🙂
    Cartea lui Nicolae Rădoi e de uz intern, pentru bisericile evanghelice de tip vechi. Nu cred că mai poate fi gustată de cei tineri, mai ales din occident. Și e mare păcat, pentru că Nicolae Rădoi e un personaj fabulos, ca om, dincolo de credința lui și de șabloanele aplicate cu măiestrie la tot pasul de cel ce scrie cartea.
    Nu știu, aici mă gândesc la mine, poate greșesc, care am contact aproape masiv cu literatura laică.
    Există un mod de abordare pe care îl prefer când citesc o carte, cel al lui Nicolae Steinhardt, care a fost un critic blând, aproape nu a fost critic, cum îl caracterizează Nicolae Manolescu în Istoria sa. Dar, decât să strici inima omului, mai bine nu recenzezi cartea. 🙂
    Mă bucur enorm că pot comenta cu dumneavostră, mai ales că ați citit volumul ”Omul evanghelic”.
    E groaznic să spui ceva despre o carte, fără să o fi deschis. Or, din fericire, noi nu facem parte din această categorie nefericită.

  3. Draga vindecatorule. Frumos spus. Desigur, N. Radoi e de uz intern si asa sunt multe. Din pacate putini tineri citesc, oricum. Si eu am scris un articol lung-aproape o brosura- care este tot de uz intern desi m-am straduit sa-l contextualizez. Si mie imi place Steinhardt. Nu ma deranjeaza ca Radoi nu si-a scris singur cartea. Mai nou, si presedintii americani scriu carti cu duiumul, dar nu le scriu ei ca-s ocupati sau nu stiu sa scrie. Le scriu altii. Radoi a ajuns in rindul presedintilor. Inapoi la subiect: sa zicem ca Dobrincu a vrut sa scrie sinteza luptei ALRC, dar nu trebuia sa-i scape „Caransebes” -singura biserica ce a aplicat principiile ALRC de independenta fata de regimul comunist, cum bine zice Radoi. DIn pacte, putini baptisti dau 2 bani pe chestia asta. Dintre cei pomeniti il cunosc personal doar pe Radu Gheorghita si desigur il apreciez. Am apreciat si faptul ca la inmormintarea tatalui sau a remarcat pacatul acestuia de-a fi fost informator. Nu a fost usor pt el, dar mi s-a parut c-a facut bine inchizind un capitol (am spus asta ca sa raminem la istorie). Tot pt istorie: doctorul si pastorul Gheorghita -tatal lui Radu- a mers la comitetul bisericii din Oradea pt a-si marturisi pacatul si a se impaca. Nefiind de fata -ha, ha, ha- nu cunosc discutiile purtate, dar faptul in sine mi se pare pozitiv.

  4. ALRC, Pavel Nicolescu, cazul Caransebes, m-au marcat profund. De Caransebes am fost aproape (la propriu si la figurat). Am incercat s-o pun pe sora Radoi in legatura cu o avocata Baptista pt recurs (erau doar 2 avocati evanghelici in toata Tara Romaneasca, pe-atunci!sic!). N-o spun ca sa mi se recunoasca vreun merit ci ca dovada ca am fost aproape de ei cu sufletul. Nu pot sa uit emotia sorei Radoi cind i-am pus avocatei inregistrarea de la proces facuta clandestin de Ionica Moldovan- membru ALRC. As putea sa va reproduc citate. N-are importanta. Nu pretind c-am o dragoste crestina inalta (ca roada a Duhului Sfint) dar lucrurile, oamenii ma marcheaza. Ioanide are versuri frumoase pe acesata tema. Din memorie: “Oh! De-am putea sa trecem pe linga orice ins/Ca raza ne-ntinata de orice-ar fi atins/”… eu unul nu pot.

  5. Dragă Doru Radu, când am spus că-mi pare rău că Nicolae Rădoi nu și-a scris singur cartea mi-a fugit gândul la Anita Nandris-Cudla – 20 de ani in Siberia, o carte minunată, scrisă de o femeie care avea doar patru clase. Fără exagerare, e o minune de text. E vie, e naturală, e așa cum a lăsat-o Dumnezeu, cu ce a putut ea. A fost admirată pe Monica Lovinescu, care a considerat-o o capodoperă.
    Biografii interesante nu scriu președinții, ăștia sunt niște fazani, niște țărănoi proști în cultură, cu mici excepții. 🙂
    Mă refreream la actori (foarte interesante, în acest sens, cele pe care le-am citit, ale lui Al Pacino, Robert de Niro, Merryl Streep, Jack Nicholson, Woody Allen și Sean Penn), toate cu ajutorul unui specialist sau făcute din colaje. Dintre sportivi, foarte bună mi s-a părut cea despre Ayrton Senna.
    O singură carte scrisă de un actor, efectiv de el, și bună, este a lui Anthony Quinn.
    Deci, putea să o scrie el, cu mici corecturi gramaticale, nu Daniel Chiu sau altcineva (nu știu cine a scris-o, pe bune nu știu).
    De ce spun asta? Pentru că omul nu apare. E mitologie, e fabulă. Cum să scrii o biografie fără să spui când a fost născut personajul principal? Numai viața lui Isus începe la 31 de ani, în Evanghelii, ca să nu mai vorbim despre scurtul episod de la 12 ani… Asta nu se poate.
    Stilul discontinuu este forțat, chiar dacă e modern- postmodern, dar mai mult ține de modernism, parcă sunt regulile lui Ezra Pound, deși nu cred că a auzit cineva din biserică
    de poetul ăsta, 🙂 pentru că e aplicat artificial, forțat, pasaje întregi se repetă, se rupe narațiunea fără nicio noimă…. în sfârșit, mă chinui cumplit cu ea. 🙂
    Ideal ar fi fost să-l fi cunoscut personal pe Nicolae Rădoi, dar cum n-am de gând să ajung în America, e o șansă ratată pentru mine, nu știu dacă și pentru el.
    În rest, o să fie foarte greu când voi ajunge la partea cu Țon și toată povestea, și nu cred că are vreun sens să fac altceva decât să trimit lumea să citească anexele (200 de pagini din volum!) care pot fi prizate de fiecare după cum îl taie capul și îl ține stomacul. 🙂 De fapt, sunt acolo două cărți într-una. Poate că și viața lui Nicolae Rădoi e la fel, două într-una, cine știe? doar el și Dumnezeu…

  6. Desigur ca au fost scriitori tarani si pot fi valorosi. Talentul la scris nu e legat de educatie. Va inteleg. Unii l-au acuzat pt ca a folosit un scrib. Eu nu. Nici eu nu stiu cine i le scrie. Nu poate fie Daniel Chiu. Un prieten mi-a spus ca stie cine e. Eu l-am banuit pe Nelu Tirziu care mai apare pe blogul lui Radoi cu nume real De fapt nu stiu daca cine-i scrie blogul e aceeasi persoana cu cel ce i-a scris cartea. Banui ca da. Pe blog respectivul scrie fara greseli. Exista unii care vineaza greselile si m-am gindit ca speriat de asta, fratele Radoi a recurs la un scrib. Cit il preiveste pe Ton, nimeni nu cred c-a scris mai mult decit mine (poate si o exagerare, oricum, nesemnificativa). Aici cred ca fr. Radoi ar putea face pace desi Ton ar fi mai potrivit sa initieze. EU am urmarit problema Ton-Radoi si fara sa ma laud cunosc contextul Caransebes. Am si incercat un demers. Iosif mi-a raspuns si mi-a dat voie sa public o explicatie de-a lui. Am publicat-o. Inutil. Impacarile se fac in inima.

  7. Am sa caut, Imi pare insa rau c-am anticipat. Dvs vreti sa publicati cartea in foileton si pina la IT mai este.

  8. Lui Doru Radu
    Cartea lui Rădoi Nicolae, a scris-o un păstor (cu state mai vechi), iar blogul îl întreține un alt păstor (mai tinerel).
    Asta pentru clarificări… 🙂
    P.S.
    Bravo Dorule! Ai făcut progrese … ortografice. Încă o lecuță și va fi perfect! 🙂

  9. La solicitarea dvs, aici este adresa unde am publicat ceva despre demersul meu referitor la o posibila impacare Iosf Ton – Nicolaie Radoi sau invers.
    https://rasvancristian.wordpress.com/2011/02/12/doru-radu-in-concluzia-deschisa-a-lui-iosif-ton/
    Nu comentez explicatia d-lui Iosif Ton; se explica de la sine. Dar pt cei ce nu urmaresc polemica Laie (cum il dezmiarada Ton) si Iosif Ton, scriu o mica contextualizare. Potrivit cartii lui Nicolaie Radoi, in timp ce el si inca 2 baptisti din Caransebes erau in arrest preventiv, Iosif Ton facea jocul Securitatii. Macar atita competeta juridica trebuie sa ni se accepte -ca nespecialisti- incit sa stim ca Biblia si Justita au in comun faptul ca ambele cer ca judeata sa se faca pe probe. Pavel se supara in 2 Corinteni: “vin la voi dar nu va crut; orice vorba sa fie sprijinita pe 2 sau 3 martori”. Era o referire la Legea lui Moise. Iar la incriminarea prezbiterilor Biblia cere, din nou, doi sau 3 martori. Adica, probe, dovezi, nu presupuneri, deductii, rationamente, chestii circumstantuale. Dovezile fratelui Radoi cotra lui Ton sunt din pacate de felul acesta. Cu o singura exceptie: potrivit lui Radoi la scurt timp dupa arestarea lor, fr. Ton a venit cu o declaratie la sotiile celor din Caransebes recomandindu-le s-o semneze sub pomisiunea eliberarii. “Era aceeasi declaratie de recunoastere a vinovatiei care ni s-a dat si noua in inchisoare” -isi aminteste Radoi. Aceasta pare sa fie in sfirsit o proba irefutabila. La solicitarea mea pt o reconciliere, fr Ton mi-a raspuns amplu dar nu mi-a permis sa public decit conluzia din linkul de mai sus. Imi permit totusi o completare. Iosif Ton e resemnat-sceptic in privinta unei posibile impacari: “lasa sa fiu eu mincinosul” -mi-a spus dinsul. Apoi mi-a oferit o chestie logica: “ prin natura lucrurilor eu nu pot dovedi afirmatia. Doar documentele o pot face iar eu nu am acces la ele” -explica dinsul… Spre lauda amindurora, relatarile lor se potrivresc perfect, doar explicatiile difera. Psihologic, asta e relevant pt Ton pt ca el e cel acuzat si totusi nu neaga, nu ascunde nimic. Iar eu am sperat sincer ca Dumnezeu va vrea prin cercetatiler istoricui Dobrincu sa descopere in dosarele Secu depre Caransebes daca lui IT I s-a cerut vreun rol la Caransebes. Dl. Dobrincu n-a gasit nimic sau nu i s-a parut essential, iar Dumezeu n-a lucrat asa cum am crezut eu. Ramine in continuare o chestiune de preferitne: pe cine credem? Iar eu pot sa ma insal in toate privintele.

  10. draga Barthimeu, Multumesc de „clarificari”. Sunt atit de clare pe cit dezvaluirile unor fosti informatori sau ale unor autori criticati de dvs.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s