De la pământ la cer. De la ”Omul Evanghelic” la Nicolae Rădoi (7)

Nu vă speriați: cartea din imagine este despre Vatican și homosexualitate. Este cea mai bună anchetă jurnalistică pe care am citit-o în viață.

Cartea  a apărut la Paris, anul trecut, și acum o puteți găsi în traducere românească. Sunt 700 de pagini pe care nu merită să le ratați.

”Vaticanul este o adunătură de homosexuali dintre cei mai rafinați din lume și mă îndoiesc că în districtul Castro din San Francisco, acel cartier gay emblematic, astăzi cel mai amestecat, sunt la fel de mulți homosexuali”. (1)

Foarte interesant este capitolul intitulat ”Codul Maritain”. (2)

Codul Maritain nu are nicio legătură cu codul Da Vinci și alte prostii de gen. El este cheia înțelegerii fenomenului homosexual la Vatican. Când povestești unui cardinal de la Vatican despre Maritain, omul începe să zâmbească complice și, eventual, să-ți făcă cu ochiul.

Cine a fost Maritain? Maritain a fost un scriitor și filozof francez, mort în 1973. Pentru publicul larg, nu are mare importanță, dar pentru cei de la Vatican e neprețuit.

Nu este foarte clar dacă Jacques Maritain a întreținut, efectiv, relații homosexuale, dar e cert că a fost homofil, având contacte directe, de la om la om, de confident, de îndrumător spiritual, de prieten intim, de catolic fervent și creștin înfocat, în exclusivitate, cu marile personalități homosexuale ale literaturii și artei franceze, după cum urmează: Julien Green, Francois Mauriac, Andre Gide, Henri de Montherlant, Jean Cocteau, Max Jacob, Maurice Sachs, Raymond Radiguet.

Pe toți aceștia, bunul Maritain i-a avut musafiri la reședința lui de la Meudon, unde i-a întâmpinat alături de soția sa, Raissa, o evreică trecută la catolicism, cu care Maritain nu întreținea relații sexuale, ci doar spirituale.

Ideea era următoarea: să-i convingă pe toți acești domni enumerați mai sus să se lepede de obiceiul lor, pentru a avea o intrare cât de cât garantată în grațiile divine.

Preocuparea centrală era ca acești scriitori să nu publice jurnale sau romane pe teme homosexuale, ceea ce, din păcate, s-a întâmplat, în ciuda lui Maritain.

Maritain avusese o unică dragoste, în liceul Henri IV din Paris, cu un coleg, elev și el, cu care a întreținut o corespondență ca de la iubit la iubit. Acela a trăit ca un gay adevărat, nu și Maritain, care se pare că s-a spiritualizat, ca să-i treacă de atracțiile nepermise.

Iubitul ideal a murit în război, iar Maritain a rămas neconsolat, așa încât s-a căsătorit cu Raissa, și a încercat să vindece pe alții de această boală: atracția către cei de același sex .

E un principiu care trebuie subliniat: dacă un tânăr italian simte că nu se poate abține și este homofil, are mai multe șanse de înfrânare dacă alege să se facă prelat catolic.

Evident, una e să ai șanse, alta e să profiți de ele.

În carte, autorul spune că cei care au luat calea homosexualității aplicate nu se mai întorc de la ea, decât doar la adânci bătrânețe. E vorba, evident, de cei de la Vatican.

Deși, aparent, scriitorii și artiștii care stăteau de vorbă cu Maritain pricepeau mesajul și păreau hotărâți să-și schimbe viața sau măcar să-și domolească aventurile de-a dreptul promiscue, niciunul din ei nu s-a lăsat de obiceiuri.

Mai mult decât atât, Andre Gide a publicat un Jurnal în care a fost extrem de explicit despre relațiile sale cu bărbații, iar Julien Green a bătut toate recordurile, publicănd, și el, un jurnal cu un limbaj imposibil de reprodus. Omul acela era un diavol sadea: avea două fețe, una smerită, cu ochii la cer, alta agățând bărbați în WC-uri.

Codul Maritain reprezintă, de fapt, această complicitate secretă dintre biserică și homosexualitate. Ideea e că, dacă ai înclinații homofile, te-ai putea salva prin spiritualitate, prin dialog sau, dacă nu se poate, prin transparență totală: măcar să nu fii cu două fețe.

Închei cu un citat din carte: ”Un preot asexuat în anii 30 poate foarte bine să devină homofil în anii 50 și să practice activ homosexualitatea în anii 70.”

Mă veți întreba: bine, dar ce legătură este între cartea cu sodomiții de la Vatican și evanghelicii români din vremea în care Nicolae Rădoi dezgropase securea de război (iertată fie rima) la Caransebeș, luptându-se cu regimul comunist, cu conducerea cultului baptist de la București și cu reprezentații lor de la Timișoara?

Răspunsul e: nici una.

Și totuși…

Nu am găsit o comparație mai potrivită între numărului imens de securiști dintre evenghelicii români din conducerea bisericilor, din comitetele acestora, decât cu majoritatea zdrobitoare a homosexualilor de la Vatican.

Numai că la noi, analiza acestui fenomen, a trădării în biserică, a curviei și preacurviei cu puterea, nu a avut parte de un scriitor și un ziarist ca autorul ”Sodomei”.

Să-i dăm cuvântul, în încheiere, ”Omului evanghelic”, care zace bozumflat, pe birou, cu semnele de carte atârnându-i printre dinți, subliniat cum nu fac de obicei cu alte cărți, dornic să spună și el ceva despre asta. Să-l lăsăm să aibă cuvântul de pe urmă de azi (paralela cu securitatea și fenomenul Caransebeș va urma în alte zile):

”Unul din pastorii baptiști a aflat în 1972 că în biserica sa din cei zece membri ai comitetului de conducere, nu mai puțin de șase erau informatori ai securității.”

”Erau vremuri foarte tulburi. Securitatea era infiltrată în biserică.Nu știai sigur dacă cel sau cea care stătea lângă tine era un frate adevărat și sincer, cu inima toată a Domnului, sau era un ”frate” care a doua zi sau câteva minute se va duce la securitate să spună tot ce a vorbit cu tine, sau mai rău, va inventa că ai spus sau făcut anumite lucruri doar pentru a obține diverse avantaje.” (3)

În postarea viitoare, vom vedea, prin ochii și scrisul unor astfel de turnători, care și-au lăsat amprenta, scriitura în documentele de la CNSAS, cum au transmis ei ”organelor” ce știau despre ”fenomenul Caransebeș”. Sunt pagini în care se amestecă tragismul cu umorul involuntar al declarațiilor.

(va urma)

Note:

(1) Frederic Martel, Sodoma, Anchetă în inima Vaticanului, ed. RAO, 2020, pag. 21.

(2) op. cit., pag 211- 229.

(3) ”Omul evanghelic”, ed. Polirom, 2018, pag 220- 227.

2 gânduri despre “De la pământ la cer. De la ”Omul Evanghelic” la Nicolae Rădoi (7)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s