Nenea Lae

Nenea Lae a fost și el flăcău tânăr în satul de lângă Caransebeș. A avut visurile lui de adolescent, deși cuvântul nu cred că se potrivește așa de bine ca la oraș.

Nimeni nu știe prin ce întâmplare a rămas Lae cu patru clase. Peste ani, când au dat banii peste el, a mai cumpărat încă trei, așa încât, în documentele de la CNSAS e trecut cu șapte clase.

Nu e nimic scandalos în asta. Acum se cumpără lucrări de diplomă, absolvi  facultăți fără să le fi deschis ușa vreodată, se plagiază lucrări științifice și, mai ales, de doctorat. N-ați văzut câți doctori sunt acum în România? Nu mai poți să scrii o carte, dacă nu ești doctor docent în ceva, dacă n-ai descoperit focul, roata și burluiul tricolor de lampă.

Lae a fost un tânăr focos și bine legat. Umblau prin el hormonii, ca la toată lumea. Aerul curat, munca fizică și mâncarea sănătoasă i-au dat un chef teribil de viață și de distracție. Fete frumoase erau câte vrei, mai frumoase decât la oraș, horă și petreceri, nedeile, cum se obișnuiau pe vremea aceea în satul românesc.

Satul acela nu mai există. Îmi amintesc ce spunea Paler, că el nu s-a mai dus în satul lui, pentru că știa că nu mai e acolo. L-a păstrat pe cel din mintea lui, neschimbat, cu obiceiurile, cu tradițiile, casele și oamenii lui.

Lae era din familie de ortodocși, un unchi era preot și nici prin gând nu-i trecea să se pocăiască.

Cuvântul pocăință vine din limba slavonă, așa că sună cam ciudat. Pocăiților li se mai spune și sectanți, sau stricători de credință, eretici. Multe lucruri din religia tradițională nu se mai regăsesc la pocăiți.

Ca să sune mai academic, mai occidental, mai frumos, mai latinește, pocăitul a devenit evanghelic, dar el tot pocăit a rămas. Ce înseamnă să te pocăiești? Întrebați rudele care nu sunt pocăite și o să vedeți: te bocesc, alături de prieteni, ca și cum te-ai duce la moarte sigură și lentă.

Despre păcatele cărnii, despre atracțiile ei, despre pofte și câte și mai câte au scris minunat în Filocalie oameni foarte credincioși, din primele veacuri de după Cristos. Și acolo e vorba tot de pocăință, de lupta care se duce între duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu (evanghelicii spun, ca și ortodocșii, că Duhul Sfânt e numai de la Tatăl, nu și de la Fiul), și învățăturile acelea se numesc tradiție și stau la baza religiei ortodoxe, așa că nu trebuie să ne speriem de cuvânt. Din păcate, pocăiții nu citesc Filocalia, iar ortodocșii nu-i citesc pe evanghelici.

Oricum, cunoșterea nu te face credincios și nu te pocăiește, cum nici prostia fudulă nu te împinge spre cer.

Și ortodoxul și evanghelicul sunt de acord că totul e din mila lui Dumnezeu, dar, spre deosebire de ortodox, care privește pocăința cu încetul și o prelungește toată viața, rugându-se să fie iertat, evanghelicul se repede direct în ea și  o mănâncă fierbinte. Uneori, i se apleacă.

Un evanghelic pietrificat intră într-o biserică orotodoxă călare pe un cal alb și nu descalecă, de frică să să nu-i fure cineva șaua, în timp ce ortodoxul nu ar călca într-o casă de rugăciune  baptistă decât dacă se dau medicamente gratis și cărucioare de invalizi de la americani.

Evident, între aceste extreme sunt oameni și oameni, care dau culoare vinului și vieții, între alb și negru. Cele mai subtile griuri colorate le-a avut, în pictură, Velasquez, care era catolic convins.

Nenea Lae nu a fost niciodată un om al transparențelor de culoare, al nuanțelor diafane, al eboșelor, al trecerilor subtile între violetul misterios al unui afințit și rozul diafan al răsăriturilor, când luna se adâncea în somn, alburie, ca un nor, peste satul lui, Turnu Ruieni.

Dacă privești poze cu Lae din tinerețe, dacă le lipești unele de altele și le faci să se miște, ai un film mut extrem de convingător. Este hotărârea lui și restul lumii. Nu există nuanțe, acolo unde încap doar certitudini.

Sărăcia dureroasă a intervalului de mijoc este compensată, însă, de bogăția convingerilor care au stat la baza curajului său.  Lae a fost un om curajos. Tolstoi spune că omul curajos este omul care se teme numai de ceea ce trebuie să se teamă și nu se teme de ceeaa ce nu trebuie să se teamă. Nenea Lae s-a temut doar de Dumnezeu, pentru că frica de Domnul  este începutul înțelepciunii.  Nu s-a temut de puterea politică și de trădătorii din conducerea bisericii, care nu reprezentau nimic pentru el.

Lae și-a ales cei mai buni câini, cele mai bune oi și cea mai bună nevastă. Când a văzut-o pe Mărioara, a fost o dragoste la prima vedere. El se pocăise și a întâlnit-o la o nuntă. Ea servea la mese, din partea rudelor și a bisericii. Era frumosă, avea 17 ani și era cuminte, așa cum erau fetele de pocăiți de pe vremuri. Mărioară, vrei să fii nevasta mea? Da, vreau! a răspuns ea. Ce simplu era totul pe vremea aceea!

Lae a cerut-o de nevastă la două săptămâni și au rămas împreună până astăzi.

Lae s-a pocăit după predica unui om fără carte, dar a fost fascinat de predicile unor oameni cu foarte multă carte. Olah a fost avocat, Țon a fost profesor, Nicolescu și Aurel Popescu erau intelectuali, oameni obișnuiți cu ideile și cum să le folosești ca să schimbi lumea.  

Lae i-a ales să predice la fel cum a ales oile, câinii și nevasta. A avut un gust desăvârșit.  

Când tânărul Lae a bătut cu piciorul în tinda bisericii și a spus: pe aici nu se trece, a avut loc un cutremur în pământul baptist și s-a revărsat curajul peste biserică.

Toți neica nimeni, toți cei care conduceau treburile în uniune, de la București și de la Timișoara, au înnebunit. Securitatea era pe capul lor, iar ei n-avea încotro: jucau cum le cântau ei, ca ursul țigănesc, cu belciugul în nas, legați de lanț, cerșind, la sfârșit, clemență de la comuniști: funcții, călătorii în occident, bani și  liniște. Comunismul părea veșnic.

Au fost așa de supărați pe nenea Lae și pe biserica lui, că au chemat milița să-i aresteze, pe el și pe încă doi, oamenii legii i-au bătut, i-au interogat și i-au aruncat în închisoare. Baptiștii din conducere au cerut să li se dea condamnare maximă, dar judecătorul a fost mai milos decât frații și le-a dat un an și jumătate.

Au fost excluși din cult, au fost părăsiți de Țon, care îi învățase cum să se revolte.

Biserica nu putea fi independentă. Totul a fost pe hârtie. Cu câțiva ani înainte, 50 de pastori își puseseră semnăturile pe un document care cerea libertate religioasă în România, dar practica s-a făcut la Caransebeș.

Acum, Nicolae Rădoi e un octogenar plin de viață, trăiește în America, nu e nici bogat, nici sărac, și e prins ca într-o buclă a timpului, amintindu-și, mereu, de Caransebeș și de satul natal, de trădare și de triumf, de buni și de răi, de țara lui, pe care n-a uitat-o, de urșii și de câinii lui, de ciobanii de la stână și de duminicile când avea zeci de musafiri din biserică la masă, de Olah și de predicile sale, de tinerețe și de ziua când a văzut-o, pentru prima dată, pe Mărioara și s-a îndrăgostit de ea.

Nicolae Rădoi este un tânăr octogenar nostalgic.

Pe drumul spre Petru Vodă, pe Valea Muntelui, loc de pășunat și de credință.

5 gânduri despre “Nenea Lae

  1. Foarte frumos. imi pare rau ca nu l-am cunoscut pe „Lae”. Am citi multe pe blogul lui. Am si polemizat cu dinsul. AM citit marturiile lui. Am citit parti din cartea lui. N-am citit-o toata pt ca marturiile lui inregistrate, si altele scrise sunt repetate in carte. Am citit insa documentele incluse; ele sunt foarte importante pt stabilirea faptelor. Cartea este in curs de traducere in engleza, prin Doru Motz. Cred ca Lae a fost asa cum il descrieti, un om hotarit, cu certitudini. Am remarcat asta in multele lui luari de pozitie fata de confruntarile actuale din crestinism. Avem nevoie de oameni care sa umble drept, sa croiasca carari „drepte cu pirioarele lor”. SI de multe ori -din pacate- astia nu sunt intelectualii…. Exista insa o problema epistemologica legata e siguranta de sine. Ea nu garanteaza ca ale noaste convingeri sunt corecte. Sunt situatii in care fr. Radoi are convingeri pe baza de presupuneri. Iar unele dintre presupunerile sale nu trebuiesc luate drept dovezi. Dvs riscati sa preluati presupuneri ale fr. Radoi si sa le transformati in fapte. Cred insa ca descrieti corect, desi sub forma de literatura, situatia bisericilor in comunism, rolul bisericii din Caransebes si al lui Lae Radoi… Dar unele „fapte”
    trebuiesc puse intre ghilimele pt ca ele reprezinta convingerile dumnealui si nu neaprat pot fi dovedite. Crestinul -cred eu- trebuie sa se bazeze pe ce se poate dovedi, pe fapte, martori, sa fie sigur ca spune ce spune este corect si adevarat in sensul conformitatii cu faptele; daca nu, sa recunoasca ca e doar o presupunere a lui. E diferenta intre fapt si presupunere.

  2. Sunt de acord cu dumneavoastră, dar nu m-am bazat, în expunere, pe ce povestește nenea Lae fără dovezi. E un principiu sănătos și e bine de urmat.
    În cazul de la Caransebeș pledează pentru el documentele din anexele volumului.
    Nu am intrat în amănunte, nu am povestit mai nimic de rolul lui Țon la botezul de la Oradea, deși am găsit, la Daniel Mitrofan, informarea scrisă de un colonel de securitate, care spunea negru pe alb că Țon și Covaci au fost de mare ajutor să-l oprească pe Olah de la botezul în Criș.
    Cu o zi înainte de botez, la care erau așteptați mii de credincioși din țară, lui Olah i s-a suspendat carnetul de predicator. Colonelul ăla raporta la București că Olah a fost compromis în fața credincioșilor. Îngrozitor!
    După cinci ani, a urmat Caransebeșul, unde Țon a fost, din nou, omul din umbră. Ați citit coonvorbirea lui cu Vuc, nu?
    Am încercat să trăiesc, în imaginație, ce a fost atunci.
    Știți din cartea lui Nicolae Rădoi că a spus clar: nu am crezut că va fi atât de rău. Mereu sperăm că mai e o urmă de dragoste și de credință, de milă în oameni.
    N-am spus nicăieri ce a fost cu Țon după Caransebeș. N-am spus că a fost securist în continuare, chiar dacă eu cred că a fost. Nu contează ce cred eu.
    Nu l-am văzut niciodată pe Nicolae Rădoi, n-am vorbit cu el la telefon, am încercat să mi-l imaginez din ce scrie și spune. Nu am întrebat-o nici pe Mia, care îl cunoaște foarte bine, nici pe Rodica Botan, al cărui tată l-a ajutat mult, la început, când a ajuns nenea Lae în America și nu știa încotro să o apuce.
    Pe Țon l-am întâlnit de trei ori în viață, în biserică la Basarab, unde a predicat. Eram în liceu. Rudele mele din partea mamei erau foarte reticente în ceea ce-l privea. Nu mi-au spus de ce. E o umbră peste el, asta a fost expresia pe care a folosit-o un unchi de-al meu, Nicoară (fără Potcoavă 🙂 ).

  3. Multumesc. In ultimul timp preocuparile din spatiul unde traiesc printre credinciosi cuprind 2 lucruri: pocainta si sa ne ferim sa raspindim zvonuri (refeitoare la evenimente curente) daca nu avem docezi. Am citit scrierile lui Vuc, marturia lui Radoi. Sunt convins ca e un om cintit si tot ce spune este adevarat. Dumnealui ca si noi are dreptul la o parere personala despre lucruri petrecute in alte zone dar acelea sunt pareri. Suntem martori pt ceea ce am trait. De ex. nu dvs nu reporduceti aici, dar le spune ca Uniunea a cerut 20 de ani pt ca asa i-a spus judecatrul. Dvs nu-l credeti pe Ton, de ce l-am crede pe judecator? Acest lucru nu poate fi adevarat. Judecatorul s-a „barbirit”. Conducerea Uniunii l-a turnat la Milite. Absolut condamnabil. Reclamatia e publicata de Radoi. Barbatei era informator dar nu era porst si era jurist. Wurmbrand a primit 20 ani la prima detentie pt vina de crima contra umanitatii si a clasei muncitoare si asta in 1948, nu in 1978. Barbatei face referire la Codul Penal care condamna perturbarea seviciului religios care aducea o pedeapsa de amenda contraventionala si maxim ceva inchisoare; in nicicun caz 20 ani. Pe baza ei, Radoi et co au fost amendati. Dar Radoi n-a fost un oras de aceea Milita a profitat venind cu amenda la biserica dumnica in timpu botezului. Uniunea a pacatuit dar chestia cu 20 ani e fantezia judecatorului. Eu am auzit impreuna cu sora Radoi si avocata baptista Elena Potra o inregistrare partiala a procseului. Procurorul a cerut sentinta maxima (3-4 ani, nu mai tin minte). Avocatul a cerut minim cu executare la locul de munca pt ca cei trei n-aveau cazier. „E las avocatul a zis -Elena- trebuia sa ceara achitare din lipsa de dovezi”. Totusi, judele a dat sentinta la mijloc. Nu-mi aduc aminte ca Uniunea sa fi participat la proces. Dar mi-aduc aminte ca avocatul s-a plins ca Radoi et co au fost batuti. „Si ce-ati vrea d’stra da faca Militia daca clientii d’stra au rezistat arestarii”?+- I-a taiat-o judecatorul, acru. Nici macar n-a vrut sa le dea executie la locul de munca. Are motive sa regrete condamnarea unor oameni nvinovati. Si daca s-a dus la Bucuresti cum se lauda, merita admiratia noastra. Chestia cu 20 ani e inventia lui. Uniunea are mutle pacate dar daca ne temem de Dumnezeu trebuie sa ne mentinem in limita in care o putem dovedi. Au fost si alte procese impotriva credinciosilor in care Uniunea a lipsit sau a trecut de partea procuraturii. Asta nu inseamna ca ei au actionat chiar asa prosteste sa ceara 20 ani.

  4. E foarte convingătoare demonstrația dumneavostră. Mărturisesc că nu m-am gândit la aspectul ăsta. Poate că cei 20 de ani sunt doar în mintea lui nenea Lae, poate a aflat-o de undeva, de la judecătorul ăla, cine știe. Fapt e că i s-a întipărit în minte și a repetat asta în carte. După ce treci prin ce a trecut el, e explicabil. Nu minte, el crede ce vrea să creadă, ceea ce are logică pentru el. E la mijloc și puțină mitologie. Când cineva vorbește despre sine cu atâta patos cum a făcut-o nenea Lae, e posibil să mai calce adevărul pe bombeu, deși adevărul poate fi oricând la fel de ilogic ca și o minciună. Dacă ar fi fost lucrurile așa de simple, Kafka n-ar fi existat. Apoi, securitatea era capabilă de orice. Mie îmi place să cred în povești. A fost o mare decepție când am citit, pe vremuri, o analiză a felului în care se fac basmele. Știți prea bine că viața nu e așa cum o prezentăm noi, că suntem ființe vii, cu carne, nervi și lacrimi. Dintr-o viață udată de lacrimi nu se mai pot citit toate cuvintele. Le intuiești și te consolezi cu povestea, care e, oricum, minunată.

  5. Foarte frumos si cred adevarat. Se mai spune in psihologia criminala ca daca martorul se mai contrazice e dovada de sinceritate: cind minte e grijuliu ca totul sa fie perfect. Eu sunt foarte afectat de niste procese intre crestini de pe-aici. Sustinatorii lor crezind orice omul lor spune fara dovezi si chiar ilogic. Eu sunt trist pt ca noi ne laudam ca noi cunoastem Adevarul, ca adevarul te face slobod, ca Duhul Sfint e Duhul adevarului si cu o asa usurinta preluam/transmitem zvonuri. E o problema spirituala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s