Împielițatul sau sinonimele diavolului

Împielițatul e în sens de dracul gol. Știu, nu e o plăcere pentru un creștin să citească despre necuratul. Nu e deloc recomandabil să-l stârnești pe neghiniță. Sfinții din vechime ne-au lăsat scris în Filocalie cât de dramatică e lupta cu bată-l vina.

Nu poți nega pe scaraoțchi, așa cum nu-l poți nega pe Dumnezeu. Nefârtatul contemporan este la fel de important astăzi, ca și în vechime. În vremurile din urmă, el va fi dezlănțuit. Sărsăilă nu doarme. Nichipercea e cu noi, e în preajma noastră și, cu cât crezi că ești mai tare, cu atât procletul te atacă mai rău.

Pe michiduță îl poți întâlni și în vise. Vi s-a întâmplat să vă luptați cu belzebut în somn? Mie da și vă pot spune că nu există un coșmar mai mare decât să ai de-a face cu spurcatul.

De un astfel de scaloi am avut parte în ultimele zile. El s-a dat drept altul. Ducă-se pe pustii a pus ochii pe blogul meu încă din perioada când scriam în fiecare zi despre falsul misionar Titel Maghiar.

I-am simțit mirosul de pucioasă și înainte: când am avut o serie de postări despre exorcizarea unui pârlea la o biserică baptistă din Sibiu.

Ucigă-l crucea apare când e rost de pradă. Bucuria sa cea mare  e să strice pacea din biserici. Din pricina lui, am scos butonul de apreciere de la blog și am schimbat aspectul. Asta nu înseamnă că am scăpat de bedă.

Mi-a promis că se va ocupa de mine imediat după ce am scris despre Samy Tuțac și Cristian Ionescu. Evident, mamona nu ține cu ei! Dracul a hotărât că trebuie lăsați să-și rupă gâtul. Șotcă urăște pe neo-protestanți, la fel cum îi urăște pe ortodocși, pe catolici și pe anglicani. Cum s-a ivit prilejul, ucigă-l toaca mi-a spus că face un blog doar pentru mine.

Până una-alta, și-a luat o haină nouă. A văzut că streagul Norvegiei cu zvastică în mijloc e o chestie care mă calcă pe nervi? A folosit simbolul în loc de gravatar și mi-a dat like, cu nume de prieten, la postări. A devenit nepriitorul.

Păcatul se teme de tămâie și de blog… când nu e blogul lui, împielițatul!

 

 

Securistul nostru cel de toate zilele (2)

Securistul meu zice: „Eu unul nu voi calca niciodata intro adunare de-a voastra, n-am ce sa caut acolo.” (Toate citatele din text sunt cu ortografia clientului.).

Dacă noi am scăpat de belea, ortodocșii nu sunt la fel de norocoși: „Le spun fara sfiala ortodocsilor ca decat la baptisti mai bine la ei pt ca lumea e mai sincera.”

Când face terapia de grup,  mesajul omului este foarte clar: „Ba, pocaitilor, mai bine erati inainte cand va adunati la o bere sau un paharel de coniac si n’aveati treaba cu nimeni decat acu’ cand nu faceti nimic altceva decat sa-i denigrati toata ziua pe cei care nu cred fix ca voi, care au alte optiuni politice sau religioase.”

Apoi, revine la mine, pentru care a făcut o obsesie: „Iar pocaitilor le spun: „mai lasati ba cazul Bodnariu si haideti sa ne ocupam de cazul Stoica”.

Nici medicul Viorel Codreanu din America nu scapă de securistul meu: „Auzi, ba, si zici ca a umblat doftoru Codreanu cu jalba’n protap sa gaseasca post de pastor, dupa ce s’a ramolit iar in America nu l’a considerat nimeni doctor si nu l-a vrut nimeni? Asta’i grav, ba.”

Apoi îl ia la refec pe tânărul Paul Morar: „Apropo, pe Paul Morar am inteles ca penticostalii din Germania nu’l prea solicita la predica, cu alte cuvinte nu-l apreciaza la justa lui valoare in biserica.”

Pe Romulus, un distins IT-ist, îl vede ieșind din cârciumă,  la brat cu mine și cu Paul Morar „Ia-i langa tine si denigrati in continuare ca doar acum nu mai beti prin carciumi. Cu alte cuvinte ati scapat de un duh dar au venit alte sapte. Acum e diferit, asa cred toti ipocritii.”

Apoi, revine la chestiunea zilei: „Cauta si tu pe net, negiobule, sa vezi cine e Barnevernetul in Norvegia si cum confisca copiii fara nicio ancheta sociala. Spui ca „asa sunt sustinatorii lui Ionescu si Popescu?” Ce tampit poti fi.”

Culmea e că amintește și de Danut Manastireanu: „Ai ajuns sa te pupi cu Manastireanu la fazele acestea… Iti permiti sa-ti bati joc de altii in timp ce consideri ca faptele tale mizerabile trebuiesc camuflate. Tu esti doctor, ba? ”

După amenințări și insulte pe care nu le pot reproduce pe blog, cele 10 comentarii ale securistului meu dau o tușă de final: „Asa ca, degeaba te plangi ca esti atacat de anonimi. Indata vei vedea ca cei care iti demasca ipocrizia nu sunt anonimi si nu le e frica de toata suflarea cesationista eretica de sub soare, cu atat mai putin de cei cativa cârnați de pe blogul tau de rahat.”

De unde a răsărit arătarea,  nu știu.  Mie mi s-a părut amuzantă toată povestea. E ca atunci când te duci la bâlci și te distrezi uitându-te în oglinzi concave sau convexe: ești tu, dar parcă nu ești tu! Pe mine oglinzile astea mă stimulează grazav. Mi-au plăcut de când eram mic și se pare că n-am scăpat de ele nici la bătrânețe.

 

 

Securistul nostru cel de toate zilele (1)

După ce am postat „Mafia paradisului”, m-am trezit pe blog cu unul scăpat de la iad.
Nu știu cine este, omul rămâne, ca orice bărbat puternic, anonim. Nu aș fi dat importanță acestui caz, dacă nu ar fi avut câteva elemente definitorii pentru vechii lucrători în servicii.
Cum de apare acest individ in contextul scandalului Bodnariu, e ușor de presupus: pentru că strada virtuală e la fel de periculoasă ca și cea reală. Provocatori există peste tot și, tare mi-e teamă că, profitând de dorința unora de a ieși in față, lucrătorii pricepuți să nu împingă lucrurile intr-o direcție periculoasă.
Acum totul pare frumos, înălțător, cauza e dreaptă și poporul e de partea adevărului. Oare așa stau lucrurile, in realitate? Sau așa vor lupii să pară, adulmecand turma de oițe?
Lupii nu sunt Ionescu, Tutac sau „familia lărgită”, cum îi numea pastorul de la Chicago pe Bodnarii, nici liderul baptiștilor români din America. Ei sunt jucătorii inocenți, împinși în față de forțele oculte care ne guvernează în fiecare zi.
Noua Ordine Mondială nu acceptă demonstrații cu iz religios, iar dacă o face, trebuie să aibă un scop. Cel mai periculos este discreditarea mișcării evanghelice în ansamblul ei. Cum? Foarte simplu!
Gândiți-vă la demonstrația din ziua imediat următoare tragediei de la Colectiv: oamenii arătau admirabil și aveau ceva de zis. Ulterior, au apărut fețe noi, dubioase, galeriile de fotbal, protestatarii de profesie, o așa-zisa stradă care nu mai avea opinie, care încurca borcanele și asfalta ideile.
Istoria ultimilor 25 de ani din România e plină de exemple de demonstrații deturnate. Biserica, la randul ei, a fost minata din interior de vechea securitate, iar dosarele au rămas neatinse. Ele pot fi folosite ca mijloc de șantaj chiar și in zilele noastre.
Apoi, o fi devenit biserica, peste noapte, un soi de Albă ca Zăpada, neintinata de la un capăt la celălalt? Biblia spune că nicio biserică nu va rămâne pe stânca in ultimele zile, înainte de venirea Domnului. Traim zilele alea? Eu cred că da!
Liderii actuali sunt împinși din spate fără să-și dea seama că drumul poate fi fără întoarcere. Când ți se deschid usile puterii lumești, trebuie să te gândești la inchiderea porților cerești.
Poate mă înșel, dar România, la ora actuală, în gradul de mizerie la care au ajuns majoritatea cetățenilor ei, coruptă la vârf și analfabeta la bază, are nevoie doar de o scânteie pentru a repeta istoria trecută: unirea așa-zisei bisericii oficiale cu statul, antisemitismul și discreditarea minorității evanghelice.
In a doua parte a acestei postari am să vă dovedesc, practic, cum gândesc și cum lucrează acești oameni care ne numesc sectanți, dar susțin, chipurile, cauza dreaptă a familiei Bodnariu.
Ionescu se joacă iresponsabil cu focul în America, iar in România noastră balcanică vechii dușmani sunt gata să dea foc bisericii: e rost de pradă bogată.

Preambul la ce va urma, vă dau două citate dintr-un comentariu primit azi:
„Deconspurarile” tale nu fac altceva decat sa ne exprimam mai transant. Nu ne intimidezi. Pana cand o factiune baptista isi permite sa arunce cu gunoi asupra altora iar cand sunt luati si ei in vizor joaca rolul de victime precum curvele?

Ai doar sustinerea unui bosorog curvar din Michigan, a carui trecut este cunoscut… Ala a facut puscarie si acum vrea statuie? Asta da religie. Sute de preoti nu au vrut sa fie adulati de oameni pt ca au suferit si acum bosorogu asta vrea statuie!”

Nu vă suna cunoscut? Mie da!

(va urma)

Apocalipsa lui Ionescu

Despre politicieni, diplomație și negociere.  Teoria biluțelor.

Petrică, noi cunoaștem mulți politicieni și noi știm că politicianul nu răspunde decât la un singur stimul: presiunea maselor, mișcarea de mase.

i-a spus Cristian Ionescu lui Petru Amarei, în cadrul unei emisiuni moderate de acesta, la o televiziune de nișă din Chicago (RCTV/RTN), în urmă cu două zile.

Dacă doi politicieni sunt într-o cameră, la negocieri, ei vor negocia, uneori, chiar sub formă de compromis: două biluțe la mine, două biluțe la tine.”

a continuat el. Compromisul în cazul Bodnariu nu e negociabil.

Trebuie să existe presiune politică și diplomatică, dar fără negociere, a mai spus el.

Rolul maselor. Purificarea taberei.

Știu că sunt acuzat de radicalism eu însumi și că sunt un om mai îngust”,

a mărturisit, într-un moment de transparență controlată, pastorul Ionescu.

Pentru că

au apărut voci care au zis: domnule, compromiți cazul”,

Cristian Ionescu a hotărât să facă ordine în casă:

Am vrut,împreună cu familia (Bodnariu. nota mea), să purificăm tabăra noastră și să nu intre în echipa aceasta de acțiune decât oamenii care sunt cu inima 100% de partea acestui caz.

Din fericire, până în prezent,

masele au răspuns instantaneu.”

Guverne ucigașe. Organizații drăcești și satanice.  

Cristian Ionescu a dat o definiție a avortului și a explicat de unde vin relele:

Guvernele occidentale, și orientale, de acum, încurajează uciderea. Suntem prea mulți oameni pe terra. Uciderea criminală a celor mai vulnerabile ființe, și mai nevinovate ființe din lumea aceasta, în locul unde ar trebui să fie în cea mai mare siguranță: în pântecele mamei.”

De ce tac norvegienii?

S-a  întrebat Ionescu și tot el a răspuns:

Știu ei de ce tac!

Un pastor norvegian, cu care a discutat la telefon, a mărturisit că nu spune adevărul pe internet, de frică să nu-i fie răpit copilul, în vârstă de 7 ani, de către Serviciul de Protecție norvegian.

Cele trei oportunități. Mărturia publică și vehementă

Eu judec cazul Bodnariu ca pe o oportunitate”,

a mai zis Ionescu.

Până la urmă,  oportunitatea se făcură trei: oportunitatea de unitate a comunității, oportunitatea la mărturie și oportunitatea de a demonstra că Dumnezeu e suveran și atotputernic, că va face minuni și că încă mai lucrează cu oamenii.

Vorbind despre oportunitatea mărturiei, Ionescu a adăugat:

În toată perioada avem o platformă de pe care să propovăduim prioritățile Împărăției lui Dumnezeu și să o facem cât mai public și cât mai vehement.

Cele patru demersuri: politic, diplomatic, mediatic și spiritual

Vorbind despre primele trei demersuri (politic, diplomatic și mediatic), Cristian Ionescu a spus:

Am fost implicat în toate până acum, le-am dat suficient spațiu.”

A apelat la

”brațul legal, prin avocați și prin instituții de apărare a drepturilor familiei”.

Rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor:

Diplomaticul, legalul au spus: lăsați-ne un pic! Nu începem cu presiunea asta! Am spus: bine, nicio problemă.

și a trecut la ultima soluție din strategia sa în trepte:

Să ne ducem și să punem presiune publică prin demonstrații de stradă”.

Demersul mediatic a început încă din prima zi a acestui caz”,

a mărturisit Ionescu.

Demersul spiritual, înțelegând prin asta postul și rugăciunea, face parte din program, alături de celelalte trei demersuri, mai lumești.

Pe mine nu mă interesează care din aceste demersuri va aduce rezultatul dorit”,

a mai spus Ionescu.

Ce este strada. O metaforă

Că strada este a ambasadei Norvegiei din Washington sau București, strada este virtuală. Strada este holul unui parlament. Strada este sala unui tribunal. Oriune trebuie făcut totul pentru această familie.”,

a afirmat el, metaforic.

Vorbirea de rău. Apocalipsa și conspirația globală

Întrebat de cineva, generic:

Vorbești de rău o țară întreagă? „

El a răspuns:

„Da! Da! Vorbesc de rău un continent întreg!

Trăim într-o vreme în care nu putem avea încredere în guvern.

Dacă citești cartea Apocalipsei, spunea el,

Trebuie să constați că există o conspirație mondială, globală, guvernamentală.

Pentru ca

Toate proorociile biblice să poată fi aduse la îndeplinire”,

în mod inconștient:

Ei nu știu că le împlinesc, dar le împlinesc!

Cristian Ionescu nu iubește guvernele, indiferent care ar fi acelea:

Suspiciunea mea este cu guvernul. Suspiciunile mele sunt împotriva guvernului, nu împotriva omului de rând.

În final, cel mic și de rând are dreptate

Și vreau să repet un lucru: până când guvernul nu demonstrază că are dreptate, voi asuma că dreptatea este de partea celui mic.”,

Ar fi bine ca acest discurs să rămână o glumă bună de Crăciun. Când vorbește, Ionescu seamănă cu Mr. Bean:

ionescu 1

ionescu 4

ionescu 5

Luat în serios, consecințele sunt greu de anticipat, iar după predica recentă de susținere, de la Timișoara, a pastorului baptist Samy Tuțac,  ajung și eu la vorba omului mic și de rând: un necaz nu vine niciodată singur.

 

Gabi Bogdan îmi scrie în limbi

Greșeala mea la numărătoarea fiicelor lui Cristian Ionescu nu a trecut neobservată de Gabi Bogdan, prieten de arme al lui Ionescu Botezatorul din Chicago.

După episodul trist în care dnul Gabi s- a luptat cu zmeul gramaticii din zi și până în noapte, simțindu-se biruit de spurcata arătare,  a luat-o cu vorbirea în limbi. A ales engleza. Acolo nu există conjugarea verbului auxiliar a avea, atât de încurcată ca la română,  limba sa maternă.  Acolo „ați” nu-i dă cu rest, „a-ți”, în ciuda sfaturilor mele disperate că nu primesc mărunțiș de la el.

Așa că nenea Gabi a ales engleza:

So, someone has 9 children, therefore he didn’t read Shakespeare..
My friend, you are a pathetic human being….and I am saying that with compassion.

Acum, nu stiu cât de patetic pot fi, dar, dacă tot vorbim de lucruri sfinte, te intreb și eu, nene Gabi: s-a dat dezlegare la Shakespeare, la voi, în postul Crăciunului?,  pentru că una e să colinzi cu lerul, și alta cu Lear-ul. Nu de alta, dar poate mă colinzi pe englezește și unul vorbește,  altul traduce. Cum e biblic  la vorbirea-n limbi.

În afară de mine,  patetic este și un nerv cranian și două simfonii ce poartă acest nume, una de Beethoven, cealaltă de Ceaikovski. Sper să aibă destulă compasiune și pentru ele Bogdan al nostru, pentru că plâng,  sărmanele, de câteva veacuri. Eu mai am rabdare.

 

Cruciada lui Cristian Ionescu împotriva Norvegiei, a occidentului și a păcatului, în general (1)

Cruciada împotriva păcatului, a occidentului corupt și, mai ales, a Norvegiei, cu serviciile sale sociale și cu legile sale anapoda au devenit țintele principale ale domnului Cristian Ionescu, pastorul unei importante biserici penticostale românești din Chicago.

Motivul care a declanșat întreaga operațiune a fost cazul Bodnariu, o familie mixtă, soțul fiind român, iar soția norvegiană, cărora le-au fost luați cei cinci copii de către Serviciul de Protecție a copilului din Norvegia (Barnevernet).

Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, domnul Cristian Ionescu a dat un comunicat către armata virtuală de credincioși majoritar penticostali:

Credem că acest caz ar putea să fie o platformă importantă de apărare și promovare a valorilor creștinismului autentic și de revitalizare a credinței dată sfinților o dată pentru totdeauna, în mijlocul unui occident păgânizat”.

De ce consideră Cristian Ionescu credința sa ca adevărată și de ce occidentul s-a păgânizat și nu lumea întreagă, până la urmă, rămâne un mister, dar am convingerea că în zilele următoare el va lămuri chestiunea.

Mobilizarea credincioșilor a început în data de 19 noiembrie, când Cristian Ionescu a dat alarma:

Cu inima strânsă am aflat acum două zile despre cazul Bodnariu din Norvegia. Este o situație disperată, un caz devenit tipic în lumea occidentală.”

Pentru ca masa să priceapă că e în pericol și să o motiveze să își strângă rândurile, Ionescu le trece pe sub nas dușmanul:

…Este evident că scopul protecției copilului este să ia copii… este un atac demonic împotriva familiei…”.

Or, când e vorba despre lupta împotriva diavolului, soldatul își ia ranița și pleacă pe front să lupte cu păcatul.

Cum era și normal, înainte de toate, primul ordin a fost mobilizarea la rugăciune:

Apreciem forurile virtuale care popularizează și mobilizează la rugăciune pentru această familie.” (19 noiembrie)

Am spus mai demult și acum repet: nu există o armată mai docilă și mai ușor de manipulat decât masa credincioșilor, indiferent dacă aceștia sunt creștini, musulmani, hinduși sau mai știu eu ce.

Esențial e să-i faci să priceapă că sunt în pericol, că fac parte dintr-un grup aparte, că dreptatea e de partea lor și că lupta individuală e sortită eșecului.

Acesta va fi un război spiritual de proporții și de durată”, afirmă Cristian Ionescu pe 1 decembrie.

Dușmanul este reprezentat de stat și de guvern:

…atunci când ai de-a face cu un guvern, cu un stat…”,

trebuie să ții cont în permanență și de dușmanul invizibil,

…de acțiunile întreprinse în spatele cortinei.” (1 decembrie)

Deși pare aiurit, Cristian Ionescu nu e ageamiu în manipularea maselor. Fie că o face instinctiv, fie că a studiat dinainte cum stau lucrurile, tipul acționează ca la carte.

Pentru ca enoriașii să fie aduși la starea de masă, trebuie să-i silești, cumva, să adopte direcția pe care o indici tu și niciodată alta. În acest sens, lozincile devin indispensabile.

Trebuie să deștepți în masă gustul acțiunii, să crești această stare, până ajungi la paroxism, așa încât individul să se simtă frustrat că stă degeaba, că nu luptă cu păcatul:

Vă înțelegem frustrarea…”,

le spune Cristian Ionescu,

”…pentru cei care au ajuns la capătul răbdării și cer acțiuni mai tranșante, proteste și manifestări, suntem în aceeași stare de spirit și simțim nevoia să facem mai mult”.

O armată de cruciați nu este o adunare de libertăți individuale, ci dimpotrivă: soldatul trebuie închis între niște idealuri înalte și strict delimitate sau, cum spunea Canetti, el devine prizonierul adaptat zidurilor sale.

Cu timpul, habotnicii lui Cristian Ionescu au considerat limitele impuse ca pe o ambianță naturală, căreia trebuie să i te adaptezi, ca să devii tu însuți.

În acest sens, să-i dăm din nou cuvântul lui Cristian Ionescu:

Poporul lui Dumnezeu trebuie să se pregătească spiritual: sfințenie, post și rugăciune și umplerea cu Duhul Sfânt.” (1 decembrie)

Sau, tot el, pe 30 noiembrie:

…un dublu test al unității noastre nezdruncinate în jurul unei cauze juste, a unor oameni nevinovați și, de asemenea, un test al maturității noastre.

Armata lui va acționa:

… coerent și vehement (în limitele bunului simț),…, organizat, eficient, demn și creștinește, atunci când vom înțelege că este cazul.” (30 noiembrie)

Care sunt limitele bunului simț în caz de vehemență, numai el știe!

În conducerea unei armate este esențial să dai ordine în aceeași direcție, să nu le schimbi caracterul, să ai același discurs în toată perioada, oricât de paranoic ar părea acesta celor din afară. În 21 noiembrie vorbește despre ”sistemul fără scrupule”,

care

ar putea declanșa traume și pagube spirituale, emoționale, sociale și chiar materiale

și despre

…răpirea copiilor din brațele mamelor lor…

cu

…profesionalismul și imperturbabila determinare a plutonului trimis de serviciile sociale”.

Într-o astfel de societate, este clar că nu mai au loc familiile creștine…”.

Aici nu e vorba despre o rememorare a atrocităților naziste din al doilea război mondial, ci despre Norvegia contemporană (!).

Pe 30 noiembrie revine cu același discurs, considerând că este vorba despre:

…un caz de abuz flagrant al autorității girate de legile absurde ale acestei țări, cu privire la creșterea și educarea copiilor în familie.

Cu alte cuvinte, armata lui Cristian Ionescu nu se luptă doar cu dușmanul invizibil, cu păcatul și cu diavolul, ca argument generic, ci cu legile unui stat european contemporan, cu ”autoritățile norvegiene” (el așa le numește, autorități norvegiene), care

…au început o campanie agresivă de convertire a acestui caz într-unul mai comestibil opiniei publice, adică pe baza acuzației de abuz.

Educația armatei lui Cristian Ionescu a fost făcută din timp, de-a lungul anilor și poate voi avea prilejul să mai vorbesc despre asta.

Recunoscut ca un conservator feroce, un adept al basmalei purtate în adunare, un adversar declarat al dansului și, mai ales, al tangoului la tinerii creștini și, în general, al formelor de artă ”lumească”, Cristian Ionescu nu trăiește în vreun stat african sau în jungla amazoniană, ci în mijlocul unui mare oraș american, Chicago, bucurându-se de avantajele civilizației occidentale corupte, cu un salariu confortabil și apt să stabilească alianțe cel puțin ciudate cu foști adversari ideologici (cazul liderului baptist conservator Paul Negruț fiind mediatizat la timpul potrivit de Cristian Ionescu), sau să impună condiții draconice unor instituții penticostale din țara de baștină, România.

Cu alte cuvinte, soldații săi știu foarte bine ce au voie să facă și ce nu. Pedepsele pentru nesupunere sunt grele, cerești, iar pentru autorități va fi și mai rău:

Deși față în față cu o problemă de imagine care nu prevestește nimic bun pentru Norvegia și sistemele sale sociale, autoritățile preferă să joace tare…”. (30 noiembrie)

După ce a înspăimântat masa și a identificat victima (familia Bodnariu), Cristian Ionescu a început să dea comunicate.

Inițial, ele se refereau la numărul tot mai mare de semnături de adeziune:

În aceste zile, peste 20.000 de persoane au semnat petiția… și numărul crește de la o zi la alta.” (27 noiembrie),

după ce, în 21 noiembrie, erau 10.000, iar în 23 noiembrie, peste 17.000.

Împreună cu Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu și cumnatul lui Ruth Bodnariu, părinții rămași fără copii, Cristian Ionescu formează un soi de Stat Major, care vorbește, în 2 decembrie, de

”…un plan organizat de acțiune…”,

și despre

demonstrații în fața ambasadelor sau consulatelor Norvegiei în România, restul Europei, chiar Norvegia și Statele Unite.”

Analizând situația din punct de vedere strategic, generalul Cristian Ionescu decide că

Eficiența și impactul acestor acțiuni va depinde de câteva condiții.”,

pe care le înșiră, punct cu punct (amintiți-vă ce vă spuneam înainte de rolul lozincii în fidelizarea masei!):

Numărul mare de participanți…, dotarea cu afișe concrete și relevante…, comportamentul și atitudinea ireproșabile, reprezentând o cauză a Împărăției lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, deja din 2 decembrie nu mai e o cauză lumească, obiectivă și punctuală, ci a devenit cerească și sfântă, o adevărată cruciadă în numele credinței adevărate, cum o numea el.

Planurile de acțiune sunt făcute ”împreună cu familia și echipa de consultare”, fără ca Ionescu să sufle vreo vorbă despre componența acestei mistrioase… echipe. (30 noiembrie)

Încă din 27 noiembrie, Cristian Ionescu vorbea despre acțiuni ”care vor avea un impact maxim”, despre

…puterea pe care o putem avea atunci când cauza noastră este dreaptă…”,

cu condiția ca masa ”să respecte principiile scripturilor”, să păstreze ”demnitatea de copii ai lui Dumnezeu” și, evident, ”să fim uniți”.

Lozinca funcționa încă de atunci!

Prima dată când s-a a vorbit despre ”echipa care coordonează desfășurarea cazului nostru” a fost în 27 noiembrie și cel care a dat mesajul a fost Daniel Bodnariu, fratele și cumnatul familiei, pastor asistent într-o biserică penticostală din București.

Tot atunci, el sfătuiește oamenii să se adreseze personal pastorului Cristian Ionescu,

…pentru orice informație sau dacă aveți vreo inițiativă…”.

(va urma)

 

 

 

 

Blestem și binecuvântare

Astăzi am primit un mesaj pe unul din telefoanele mele. E cel vechi, pe care-l folosesc din ce in ce mai rar. Cartela nu se mai poate adapta la cele noi.

Am primit mesajul la ora 09:30:53, de la 4075 2584248. Omul nu s-a semnat.

Iată ce-mi scria:

„Satano te blestem in numele sfintului lui israel amin.”

Litera î din „sfintului” era scrisă cu î din i.

Nu știu de ce m-a blestemat persoana respectivă și dacă are vreo legătură cu ultima postare despre cartea lui Amos Oz, „Evreii și cuvintele”.

Proorocul Isaia, de exemplu, Îl numește pe Dumnezeu Sfântul lui Israel in cel puțin 25 de versete din 18 capitole.

În iarna anului 2012, Amos Oz a fost invitat in România.  In conferința de la Ateneu, găzduită de Gabriel Liiceanu, marele scriitor israelian a vorbit despre fanatici. Printre oamenii cu care nu se poate dialoga, el îi includea și pe „religioși”.

Tot atunci, făcea diferențierea între solitudine și singuratate (poate voi reveni asupra acestui subiect), între omul izolat, insulă,  și condiția pe care o accepta, de om peninsulă.  Asupra acestui subiect a scris și în cartea amintită de mine, „Evreii și cuvintele”. Voi reveni, cu alt prilej. Amos Oz e un scriitor care merită toată atenția.

Și eu mă consider un „om-peninsulă”. Păstrez legatura cu oamenii, dar și distanță intre noi. Nu-mi place mulțimea și nu-mi plac fanaticii. Amos Oz scria că în Prima Cruciadă au fost spintecati mii de evrei, în numele… credinței.  Nici eu nu iubesc cruciații.

Sunt convins că am fost blestemat de un fanatic creștin,  neaoș și de moda veche. Poate pentru că am făcut publicitate unei cărți despre evrei sau pentru că am spus, a nu știu câta oară,  că am o mare simpatie pentru ei.

Cred că antisemitismul n-a murit, ci dimpotrivă.  Oricum ar fi, blestemul a avut efect: am revăzut Isaia.

Fii binecuvântat pentru asta, tu, 40752584248!