Post-Walden

DSC_3492

În această seară, la câteva ore după postarea noului episod din memorialul Walden, am primit un mesaj de la el din care am să citez câteva fragmente:

”Dragă Rasvan, întâmpin o serie de probleme majore ce-mi periclitează securitatea, atât familială, cât și personală. Mi-aș asuma un risc în plus, dându-ți detalii…  M-am decis să fac o pauză, să nu povestesc evenimentele hunedorene ale anului 1977…  Doresc din toată inima să revin cu detalii zguduitoare, care vor provoca „nevralgii” acute aici, în diaspora…  Mă opresc pentru un timp. Sunt precaut, sunt vigilent și mă încred în Mântuitorul meu, în Mângâietorul meu personal, Cel care m-a ajutat și mă ajută în permanență să fiu biruitor!  Sincerely, Walden”

Nu a fost prima epistolă în care mi-a spus că se simte amenințat. Într-o zi, în timp ce lua o Cola în oraș, la o masă alăturată s-a așezat un individ pe care-l cunoștea. Acesta l-a fixat cu privirea și, în final, i-a sugerat să o lase mai moale cu aparițiile pe blog. Pe vremea aceea, Marinel Blaj nu primise niciun document de la Walden și nu începuse serialul lui paralel și perpendicular cu al meu.

Așa neterminată cum pare, povestea lui Walden arată destul de postmodern. Nu există un sfârșit, personajele sunt interpretabile în fel și chip, nu moralizează excesiv și e suficient de alandala scrisă încât să fie vie, proaspătă și (in)credibilă.

Rolul meu a fost minor: să-i pun diacritice, să-i fluidizez, pe ici, pe colo, fraza și să-i înlocuiesc unele cuvinte care sunau bine în americănește și rău pe românește.

Walden, spre bucuria mea, a înțeles și nu a zis nimic.

(În fotografie: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cu munții Făgăraș în plan îndepărtat. În acei munți au luptat bărbații adevărați ai neamului nostru împotriva comuniștilor, în timp ce familiile lor erau torturate de scuritatea populară. Într-un episod din ”Memorialul durerii”, realizat de doamna Lucia Hossu-Longin, Octavian Paler spunea: suntem un neam care nu știe să-și cinstească așa cum trebuie eroii căzuți în lupta anti-comunistă, spre deosebire de unguri, polonezi și cehi. Avea dreptate!)

Sacrificiul. Despre ultimul film al lui Cristi Ţepeş

Scopul artei, scria Andrei Tarkovski, în cartea sa „Sculptând în timp”, este acela de a-l pregăti pe om pentru moarte, de a-i curăţa şi de a-i afâna sufletul, de a-l face capabil să devină mai bun.

Cristi Ţepeş a murit de prea multă inimă, la volanul maşinii cu care voia să ajungă acasă, la soţie şi copii. Cristi Ţepeş a murit de oboseală.

Petru Lascău, pastor penticostal din Arizona, scria, pe 13 decembrie 2015, că a vorbit cu realizatorul TV, Cristi Ţepeş, de mai multe ori, în ultimele două săptămâni:

În utimile două săptămâni cred că am vorbit cu el de mai multe ori la telefon. Priveam la ceas și constatam că la el, la București, era ora 3 noaptea. Îl rugam să se ducă la culcare. Nu putea să doarmă de pasionat ce era pentru ceea ce lucra.

Pentru Petru Lacău era bine: fusul orar lucra pentru el.

Cristi Ţepeş a fost un copil mare:

N-am întîlnit bărbat mai sensibil! Niciodată!”,

scria Marius Cruceru, după aflarea veştii că cineastul evanghelic a murit subit.

Om mereu cu sufletul la gură, Cristi Ţepeş îţi vorbea, în primul rând, despre Isus:

Zîmbea și mă acoperea ca o dună. Apoi vorbea de Domnul Isus. Mai înainte de orice.” (Marius Cruceru, în “Bocet pentru Cristi Ţepeş”).

Zguduit de drama familiei Bodnariu din Norvegia, Cristi Ţepeş s-a pus în situaţia lor, creştineşte:

Dragule, şi eu am şase copii şi nu pot să-mi imaginez ce ar însemna să râman fără ei…”,

i-a mărturisit lui Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu, românul naturalizat în Norvegia, căruia Serviciul de Protecţie al copilului i-a luat cei cinci copii, pe data de 16 noiembrie 2015.

Suferind creştineşte cu cei care suferă şi bucurându-se cu cei ce se bucură, Cristi Ţepeş a fost un artist de o mare sensibilitate, căutând să tragă cu ochiul la lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, cu florile şi oamenii:

Îmi povestea cum petrecea nopţi în şir pentru a prelucra diferite materiale: interviuri, călătorii, evenimente printre oameni sau natură (a petrecut ore şi zile în şir pentru a surpinde minunea transformării bobocilor în flori)”,

scria Ligia Seman, în “Cristi Ţepeş, o viaţă de nemurire”.

Petru Lascău a fost cel care i-a sugerat lui Cristi Ţepeş să plece în Norvegia şi să facă un reportaj cu familia Bodnariu:

Când i-am sugerat să plece în Norvegia să le ia un interviu mi-a spus că este gata oricând.” (Petru Lascău, în “La revedere, dragule Cristi”, din 13 decembrie 2015).

Petru Lascău l-a informat pe Cristian Ionescu:

Zilele trecute, discutând cu pastorul Petru Lascău, m-am bucurat când mi-a spus de posibilitatea unui documentar filmat de Cristi Țepeș în Norvegia.” (Cristian Ionescu, în “Cristi Țepeș: Ultimul documentar”, din 13 decembrie 2015).

Interviul se transformase, deja, într-un documentar.

Despre intenţia lui Cristi Ţepeş de a pleca în Norvegia a aflat şi Daniel Bodnariu, care se întreba de unde ştia cineastul de telefonul său:

M-a sunat la telefon, nici nu stiu de unde a aflat numarul meu si imediat s-a oferit sa ne ajute, sa plece in Norvegia, sa faca un film.” (Daniel Bodnariu, în “Cristi Ţepeş a fost un balsam pentru rănile noastre”, din 13 decembrie 2015).

Documentarul ajunsese, deja,  film.

Ca să-l poată face, Cristi Ţepeş a trebuit să plece în Norvegia, să schimbe trei avioane şi, de la ultimul aeroport, Bergen, să meargă  5 ore cu maşina, pe drumuri cu serpentine, foarte frumoase, dar pe distanţe foarte mari,  după cum mărturisea el, pe data de 9 decembrie 2015, într-o emisiune de la Radio Vocea Evangheliei. Ultima sa misiune (şi emisiune), de altfel.

În drum spre familia Bodnariu, Cristi Ţepeş a trimis un mesaj lui Petru Lascău, din Arizona.  Îl ruga să se roage pentru el. Îl copleşise oboseala:

Duminică dimineața mi-a trimis un mesaj din drumul spre familia Bodnariu: ”Te rog să te rogi și tu să ajung cu bine. Acum plec spre casa din vestul Norvegiei (Bergen). Sunt foarte obosit. Mulțumesc! Cristi”. (Petru Lascău, 13 decembrie 2015)

Cristi Ţepeş a petrecut 31 de ore în Norvegia. Nici la întoarcere, drumul nu a fost mai bun:

Călătoria lui Cristi Țepeș nu a fost lipsită de peripeții, mai ales la întoarcere când legăturile de zbor au făcut să călătorească vreo 12 ore mai mult decât s-a anticipat.” (Cristian Ionescu, în matrialul citat anterior).

Imediat după întoarcere, Cristi Ţepeş s-a apucat de lucru:

A început imediat să lucreze la editare și ne-a oferit primele imagini cu Marius și Ruth lângă cei cinci ciorapi de Crăciun, în fața unui șemineu trist ca privirile din ochii lor.” (Cristian Ionescu)

Pe 12 decembrie, Cristi Ţepeş a vorbit la telefon cu Daniel Bodnariu:

Ieri am vorbit cu el la telefon de trei ori, îmi spunea că mai aşteaptă de la Marius nişte poze cu copiii lui.” (Daniel Bodnariu, în 13 decembrie 2015)

Cristi Ţepeş adusese cu el un material bogat, rezultat din

orele de mărturii filmate cu vecini, cunoscuți, prieteni, imagini ale soților Marius și Ruth Bodnariu”. (Cristian Ionescu)

Emoţiile şi oboseala s-au adunat în inima mare şi bună a lui Cristi Ţepeş şi, în drum spre casă, aceasta a cedat.

La câteva ore după ce inima artistului a încetat să bată, din Chicago s-a auzit vocea îngrijorată a lui Cristian Ionescu, care se întreba cine va duce treaba până la sfârşit:

Încă nu este timpul să întrebăm de secvențele filmate în Norvegia și cine va continua editarea acestui material, dar considerând că este ultima cauză pentru care s-a consumat neobositul său suflet, putem declara că fratele nostru drag, Cristi Țepeș și-a încheiat alergarea pe acest pământ la fel de demn și nobil după cum a trăit!” (Cristian Ionescu, pe 13 decembrie 2015).

Într-o pagină de o zguduitoare frumuseţe,  Marius Cruceru, copleşit la aflarea veştii că prietenul său nu mai este, a dat un strigăt lung:

NUUUUUU, NUUUUUU, Doamne, nu pe Cristi!”,

(Marius Cruceru, Bocet pentru Cristi Ţepeş)

amintindu-mi de un tablou celebru al pictorului expresionist norvegian Edvard Munch.

Mergeam pe strada cu doi prieteni. Soarele apunea şi am simţit o urmă de melancolie. Dintr-o data cerul s-a făcut roşu sângeriu. Când mă uitam mai atent la norii în flăcări, am auzit un ţipăt puternic, nesfârşit, trecând prin natură„. (Edvard Munch, despre Strigătul, “The Scream”)

Tabloul se află expus la Oslo, în capitala Norvegiei.

Strigătul lui Cristi Ţepeş pluteşte în noi şi printre noi, ca un afinţit roşu, sângeriu.

The_Scream

(Sursa fotografiei: Wikipedia)

Primul Război Fundamentalist Islamic împotriva omenirii (4) Versetele satanice

Care e povestea versetelor satanice?

Mecca și Medina erau grupuri de tabere în jurul unei oaze. La început, nu aveau nici măcar un zid înconjurător.

Societatea nomadă era plină de reguli și era conservatoare. Binele grupului era mai presus decât libertatea individuală.

La început, lumea nomadă fusese matriarhală. Existau familii mari, la care se adăposteau și orfanii. A urmat un proces de transformare. Orașul a devenit patriarhal. Au apărut nedreptățile de tot felul.

La Mecca, se înălțau temple în cinstea a trei zeițe: Al-Lat, Al-Manat și Al-Uzza. Ele erau reprezentate ca niște lebede înaripate. Semnănau cu niște îngeri.

Orașul Mecca se îmbogățea de pe urma caravanelor de negustori. Negustorii se opreau și aduceau ofrandă celor trei zeițe. Cu alte cuvinte, ei plăteau o taxă.

Templele au ajuns sub controlul celor mai înstărite familii din Mecca. Zeițele înaripate erau sufletul economiei din oaza respectivă.

În cetrul orașului Mecca era o clădire, cunoscută sub numele de Cubul, sau Ka’aba. Acolo se găseau întruchipările a sute de alți zei. Nu exista o specializare a fiecărui zeu în parte: unul cu ploaia, altul cu războiul, etc., ceea ce le-a scurtat existența.

Ofrandele erau aduse cu un scop precis: sănătatea copilului, viitorul afacerii, secetă, scandal sau vreo poveste de amor.

Cea mai importantă zeitate din Cub era Al-Lah și era un soi de bărbat al zeiței Al-Lat. Al-Lah devenise foarte popular.

Mohamed ibn Abdullah era un orfan, din familia Banu Hasim. Avusese o copilărie grea și fusese crescut de unchiul său, numit Abu Talib.

Când a ajuns la adolescență, Mohamed l-a însoțit pe unchiul său în călătoriile negustorești. Așa a ajuns cu el în Siria.

În timpul acestor călătorii, Mohamed a întâlnit creștini, adepții sectei nestoriene. De la ei a aflat istoriile din Vechiul și Noul Testament. După capul acestor nestorieni, Hristos s-a născut într-o oază, sub un palmier. Mohamed a preluat tema și a pretins că i-a insuflat-o arhanghelul Gabriel. În sura Maryam, el a scris că Maria l-a născut pe Isus sub un palmier, într-o oază.

Mohamed a devenit un negustor dibace și cinstit. La vârsta de 25 de ani s-a căsătorit cu o femeie bogată și mai bătrână decât el, pe care o chema Khadjia. Timp de 15 ani a avut parte de fericire conjugală și prosperitate în afaceri.

La 40 de ani, l-a lovit dorul de ducă și s-a retras într-o peșteră de pe muntele Hira, să trăiască ca un pustnic. Acolo pretinde că s-a întâlnit cu arhanghelul Gabriel, care i-a poruncit să recite niște versuri.

Crezând că i-a luat mintea foc, Mohamed a luat-o la fugă, dar nevasta și prietenii l-au întors din drum, ca să verifice ce vrea Dumnezeu de la el.

Așa a devenit Mohamed mesagerul lui Dumnezeu și a fost prigonit. A fost nevoit să plece la Medina. Acolo a devenit un conducător militar priceput, a făcut legi și a condus treburile orașului.

Sistemul de valori al Coranului reprezenta codul pe cale de dispariție al arabilor nomazi. Teologia propovăduită de el, deși era, în esență, conservatoare, a fost îmbrățișată de săraci și de mulțimile deziluzionate. În acest fel, din conservatoare, ea a devenit, paradoxal, de-a dreptul revoluționară.

Există mai multe culegeri de legende despre viața profetului Mohamed. Ele se numesc hadith. Una din aceste povestiri este de-a dreptul fascinantă și ne lămurește ce a fost cu versetele satanice.

Într—o bună zi, profetul a coborât de pe munte, recitând  în gura mare sura 53, numită an-Najm, sau Steaua. Această sură conținea următoarele cuvinte:

”Ce credeți despre Al-Lat și Uzza și Manat, a treia după ele? Acestea sunt lebede, ce zboară sus și în mijlocirea lor să se nădăjduiască.”

Ulterior, după un timp, care putea să fie zile, săptămâni sau luni, profetul s-a întors de pe munte rușinat și a cerut să se înlocuiască versetele din sura 53, cu altele, complet opuse:

”Ce credeți despre Al-Lat și Uzza și Manat, a treia după ele? Acestea sunt numai numiri pe care le-ați numit voi și părinții voștri. Dumnezeu n-a trimis asupra lor împuternicire.”

Mohamed a pretins că prima variantă a surei i-a fost insuflată de diavol, care i-a apărut sub chipul arhanghelului Gabriel. De aici le vine numele de versetele satanice.

Care a fost adevărul?

Templele celor trei zeițe erau importante din punct de vedere economic, așa cum am arătat. Ca să înceteze prigonirea musulmanilor și Mohamed însuși să capete un loc în consiliul orășenesc, a pus în Coran prima variantă, cea în care Mohamed vorbea frumos despre zeii potentaților.

Care a fost cauza care a dus la schimbarea surei nu se știe. Mohamed a dat-o cotită cu ispitirea diavolului. El a mărturisit că a fost ispitit și s-a lepădat de ispită: ”Am inventat lucruri împotriva lui Dumnezeu și i-am pus în gură cuvinte pe care El nu le-a rostit.”

Salman Rushdie a auzit povestea în copilărie și a fost fascinat de ea. Ulterior, când a devenit scriitor, a exploatat magistral tema într-un roman pe nume ”Versetele satanice” (1), din care partea a doua, ”Mahound”,  merită citită cu atenție.

În cartea sa de memorii (2), el face un rezumat al poveștii, din care am luat și eu ideile principale de mai sus.

Ce a urmat?

Salman Rushdie a fost condamnat la moarte de un lider islamic, ayatollahul Khomeini, pentru că a luat numele profetului în deșert. Au urmat ani de prigoană, în care scriitorul a fost ascuns de serviciile secrete britanice în diverse locații, cărțile sale n-au mai fost publicate decât cu mare teamă și întârziere, iar viața sa de familie a fost, practic, distrusă.

Mai trist a fost felul în care s-au lepădat de el contemporanii, cunoscuții, criticii de artă, editorii. O lume de lași, așa cum sunt și cei care au condus Uniunea Europeană de ani buni încoace, tolerând toate mofturile, agresivitatea și intoleranța indivizilor care au musulmanizat Europa.

Oamenii care l-au admirat înainte au ajuns să-l condamne pe Rushdie pentru curajul său de a gândi cu voce tare.

Închei cu un pasaj amar din cartea sa de memorii, în care scrie despre sine la persoana a treia:

”Rushdie era un câine. Rushdie, conform comentariilor făcute în particular de multe persoane de vază- inclusiv prințul de Wales, care a emis aceste comentarii la un prânz cu prietenii lui…-, nu inspira prea multă simpatie. Rushdie merita tot ce pățise și trebuia să facă ceva ca să șteragă marele rău pe care-l comisese. Rushdie trebuia să înceteze să mai insiste cu ediții de buzunar, cu principii, cu literatura și cu faptul că avea dreptate. Rushdie era profund urât și prea puțin iubit. Era o efigie, o absență, ceva subuman. Singurul lucru pe care Rushdie-această creatură- trebuia să-l facă era să-și ispășească păcatul.”

Iar toate astea se petreceau în Anglia Elisabetei, nu la Teheran…

  1. Salman Rushdie, Versetele satanice, pag. 111-157, ed. Polirom, 2007.
  2. Salman Rushdie, Memorii, pag. 53-58; 280-281, ed. Polirom, 2012.

 

 

 

China anticreştină

China nu este o ţară democratică, ea nu respectă libertatea de conştiinţă sau libertatea religioasă dar a fost găsită demnă de a fi ţara organizatoare a Jocurilor Olimpice din acest an. Demonstraţiile religioşilor tibetani de zilele trecute, care cereau comunităţii mondiale să boicoteze Jocurile au creat poate impresia că aceştia sunt singurii care au de suferit pentru credinţa lor.

Creştinii sunt martirizaţi acolo de mulţi ani, ei alcătuiesc o biserică subterană activă despre care se spun lucruri uimitoare.

Este normal ca budiştii să demonstreze pentru libertate religioasă, în timp ce noi oferim imaginea unui creştinism lipsit de substanţă, de trăire şi de vlagă? – pentru că asta arătăm în prezent tinerilor pe care vrem să-i păstrăm lîngă Cuvîntul Lui.

LIU HUIWEN este un creştin de 39 de ani care a fost arestat în urmă cu un an, pe 28 aprilie 2007, pentru că a distribuit, în timpul unei înmormîntări dintr-un sat în care majoritatea o constituie musulmanii, un pliant intitulat “O scrisoare pentru prietenii musulmani.”

liu.jpg

Citește în continuare „China anticreştină”

Martirii creştini ai prezentului (II). Astăzi, Indonezia şi Etiopia

Indonezia

PROTESTELE EXTREMIŞTILOR ISLAMICI AU OPRIT SERVICIILE DE SLUJIRE A DOUĂ BISERICI în Sumatra şi insula Java din Indonezia. Potrivit Compass Direct News, iubita lor Biserică evanghelică BETHEL, lângă Pekanbaru, din provincia Riau de pe insula Sumatra şi-a încetat serviciile după ce 60 de demonstranţi din moscheea locală au cerut închiderea ei, pe 15 februarie 2008. Protestatarii, conduşi de Harry Cahyiano şi Victor Ramaddan, au spus că luptă împotriva bisericii, pentru a nu i se permite acesteia să se extindă. Islamiştii au scris pe zidul bisericii “să nu li se permită extinderea fără autorizaţie” Rev. Alex Ritonga a declarat pt Compass Direct News ca biserica lui era singura într-un sat de 14 moschee, toate moscheile fiind fără autorizaţie. El a adaugat că biserica lui a fost înregistrată la AUTORITATEA AFACERILOR RELIGIOASE locală şi li s-a spus că nu e nevoie să aibă permis pentru a-şi extinde construcţia. Aceste proteste recente împotriva bisricilor din Indonezia sunt ultimele constrângeri împotriva credincioşilor pentru a opri slujirea. Foarte multe biserici au fost închise în 2007. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să apere pe creştinii din Indonezia. Cereţi lui Dumnezeu să le dea moduri creative de a continua slujirea chiar daca bisericile lor au fost închise.

Iosua 1:9 Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbăteaza-te? Nu te înspaimînta şi nu te îngrozi, caci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”

padurea.jpg

Pădurile tropicale de la Riau sunt arse şi sunt plantaţi palmieri în locul lor, folosiţi pentru producerea uleiului alimentar şi ca alternativă energetică, biodisel. Este un dezastru ecologic major, pentru că aceste păduri tropicale sunt plămînii planetei noastre.

Citește în continuare „Martirii creştini ai prezentului (II). Astăzi, Indonezia şi Etiopia”

Martirii creştini ai prezentului (I) Astăzi, despre martirii creştini hmong din Laos.

Laos

Compass Direct News comunică: 58 creştini arestaţi, 9 conducători de biserici trimişi la închisoare

Pe 22 februarie 2008 oficialii din Laos au arestat 15 familii creştine Hmong în cartierul Bokeo. Potrivit CDN arestările au fost făcute cu o zi înainte ca o curte să condamne pe 9 dintre conducătorii de biserică la 15 ani de închisoare pentru

“conducerea bisericii, întâlniri care au crescut dincolo de nivelul acceptabil pentru oficialii comunişti”.

Compass a raportat că,

“ în ziua de dinaintea condamnării, autorităţile din Laos au sosit în localitatea Bai Sai Janrern, cartierul Bokeo cu şase camioane cu care au fost duse departe 8 familii creştine. Autorităţile au arestat de asemenea cel puţin 7 familii din Localitatea Fai la 3 mile mai departe.”

În total , familiile arestate au 58 de creştini hmong.

O sursă creştină a spus celor de la Compass:

“se pare că prind pe toţi creştinii Hmong refugiati din Vietnam ca să-i trimită înapoi. Ce se va întâmla cu ei este marea noastră îngrijorare si marea noastră teamă.”

Potrivit raportului înaintat de cei de la Compass , 9 conducători creştini condamnaţi la 15 ani în închisoare pentru slujire creştină (preoţie) au fost arestaţi în iulie 2007 în timpul unui raid militar şi poliţienesc asupra suspecţilor rebeli, atac ce a lăsat în urmă 13 morţi, toţi creştini nevinovaţi.

Vocea Martirilor rămâne alături de credincioşii din Laos şi vă încurajează să vă rugaţi pentru credincioşii acestia care au fost arestaţi pentru credinţa lor în Isus Hristos. Cereţi de la Domnul să le dea putere şi curaj de a-şi ierta persecutorii.

Isa 40:31 dar cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”

 

Populaţia hmong provine dintr-un grup etnic din Asia, care a locuit iniţial în sudul Chinei şi din sec. XVIII a început să emigreze în Laos, Vietnam, Tailanda şi Myanmar. Dacă rămîneau în China ar fi fost exterminaţi în genocidul din care au scăpat prin îndurarea lui Dumnezeu.

 

hmong-fetele.jpg

Citește în continuare „Martirii creştini ai prezentului (I) Astăzi, despre martirii creştini hmong din Laos.”