Un drac în zeghe sau în frac e tot un drac

Mă gândeam, zilele astea, uitându-mă, ca prostit, la cohortele de borfaşi care se perindă pe la DNA şi sunt arestaţi pentru o zi, două sau nouăzeci şi nouă.

Mi-am amintit de vremurile vechi. De acum treizeci de ani, de pe vremea când gaşca asta abia se forma, în regimul comunist, deprinzând cunoştinţele fundamentale despre şpagă, delapidare şi minciună.

M-au trimis comuniştii să muncesc la ţară. La medicină nu mai existau examene de promovare. Cei care au rămas la oraş, au plătit sume fabuloase, au avut pile politice sau au fost copii de securişi şi turnători.

Când am plecat din Bucureştiul unde mă născusem, unde am făcut şcoală şi am trăit 27 de ani, am ajuns în fundul Moldovei, unde se pune harta în cui. A apărut o mare problemă: să nu-mi pierd buletinul.

Să ai buletin de Bucureşti era o chestie, nu ştiu dacă vă mai amintiţi de faza asta! Dar nu era un moft. Substratul era tragic.

În momentul în care părăseai casa părintească, statul, adică împuţitul ăsta de stat care s-a perpetuat, aproape neschimbat, cu obiceiurile şi oamenii lui, educaţi la şcoala şpăgii, a delapidării şi minciunii, începea să se foiască. Nu erai proprietar în locuinţa ta, aşa încât venea ICRAL-ul şi-ţi număra camerele.

Două persoane în trei camere? E prea mult! Vă băgăm un chiriaş! Aşa încât, părinţii trebuiau să dovedească că eu n-am plecat de tot, că n-am murit, că mă voi întoarce, că mai am, încă, buletin de Bucureşti.

La ţară, primarul, om cu zece clase, care ulterior şi-a omorât nevasta şi s-a spânzurat şi el de grinda casei, îmi amintea: tovarăşu medic, da cu buletinul ăla ce se mai aude? Nu-l schimbaţi? Văd că nu vă place pe la noi!

După el a venit altul, alt primar, tractorist, un imbecil cu urechi clăpăuge, care nu putea să conjuge un verb la persoana întâi. Îmi arăta prin semne: când îl schimbi, bă, când îl schimbi? Mârlanul nu suporta bucureşteanul.  

Bietul tata! Până le revoluţie, timp de nouă ani, cât am fost în exilul forţat în Moldova, a trăit cu teama asta: că-i vor băga pe cineva în casă.  Administratorii de bloc erau, fără excepţie, turnători la securitate. Dacă li se punea pata pe tine, erai terminat. Nu mai conta că eşti medic, cercetător într-un institut al academiei române: dracul te vedea.

Iar dracul ăsta a rămas acelaşi. Doar că şi-a pus o haină nouă. Acum e un drac cu frac. Şpaga, delapidarea şi minciuna sunt la loc de cinste. 

Numerele necâştigătoare la ex-tragerea de ieri

Patru bucăţi morţi şi patru răniţi grav la magazinul evreiesc. Nu sunt cam multe victime? a ricanat blonda… Domnişoară, noi luptăm cu terorismul. A la guerre comme à la guerre! a spus ionescu, popescu sau georgescu la digi24 tv, devenit un loc de promenadă al foştilor, actualilor şi viitorilor lucrători în serviciile mai mult sau mai puţin secrete.

Pe france24 tv, blonda se mira de altceva: de ce mor teroriştii?  adică de glonţ, de dronă sau de închisori volante? şi de ce nu-i prinde nimeni niciodată? Pentru că ei pun în pericol poliţia franceză, a lămurit-o javert sau jean valjean.

A fost ca-n Butch Cassidy and the Sundance Kid, ultima fază, cînd ies Redford şi cu Newman cu pistoalele pe uşă. Cu Thelma and Louise, când se aruncă în văioagă cu maşina de tocat. Sau cu teroriştii din revoluţia română, care au ieşit după 22 şi am murit noi.

Franţa e vîrful de lance în lupta cu ISIS, a  spus javert sau jean valjean, un soi de zgonea de-al lor, (de)dat la carte. Dacă nu intram noi în Mali, cine intra?  Americanii? varză,  eşec după eşec… Irak, Afganistan…

Vive la France! De Gaulle se bucura.

Etnia noastră cea de toate zilele

Nu pot să judec lucrurile la nivel global. Măcar că e vorba de lipsa unei minime perspective istorice, și tot ar fi ceva.

Nu mai vorbesc de limitele geografice, care, în ceea ce mă privește, sunt cu desăvîrșire îngustate. Se spune că de la firul ierbii sau de la călcâiul broaștei nu poți să faci predicții.

Cu alte cuvinte, nu știu cum se simt alții, dar, în ceea ce mă privește pot spune că alegerea lui Iohannis în fruntea țării m-a bucurat și, într-un fel, m-a ajutat.

Gașca locală (asta ca să subliniez, încă o dată, implicarea sentimentală strict delimitată) a căzut într-un soi de stupoare, benefică, de altfel, pentru sănătate, mai ales că ea coincidea cu postul Crăciunului.

După un lanț de beții care păreau fără sfârșit, a urmat mahmureala. Chestia nu va dura mult. Am observat-o și după primele zile de la revoluție. Greii recuperează repede. Se adaptează noilor cerințe. În fond, nu s-a schimbat, încă, nimic.

Deja sătul până în gât de citit ziare, revenirea mea la normal, la cărțile care se tot adună și pe care le tot amân, pierzând vremea cu prostii, este un lucru de mare ajutor pentru un iohannizat ca mine.

Pentru pasionații de istorie, cred că nu mai e nevoie să insist: Lucian Boia merită citit.

Cei care s-au familiarizat, deja, cu scrisul lui Neagu Djuvara, trec de la șampania franțuzească la cognac-ul bun, de la mama lui. De la jocurile de artificii ale unuia, la rigoarea caldă, relaxată, a celuilalt. După istoria mincinoasă de pe vremuri, avem de unde alege, mulțumim lui Dumnezeu.

Dacă-mi permiteți: o singură remarcă. Comparându-i pe cei doi, Neagu Djuvara aduce vorba, acolo unde este cazul, de masonerie și de rolul Lojelor în marile evenimente prin care a trecut țara, în timp ce Lucian Boia nu suflă o vorbă despre asta. Oare de ce?

Și pentru că n-am scăpat, încă, de ecourile neplăcute ale campaniei comunist-naționaliste dusă de psd-iști, citez un mic fragment din cartea lui Lucian Boia despre ”Suveranii României”, ca să ne scoatem tâmpeniile din cap.

E vorba despre ce înseamnă a fi sau a nu fi român:

Ciudat cum judecă unii români apartenența cuiva la un grup etnic sau național, punând accentul- complet fals- pe origine, și prea puțin pe identitatea culturală… Trebuie înțeles că etnia ține de cultură, și nu de biologie. O persoană care, de la naștere, ar fi deplasată în cu totul alt mediu cultural decât cel de origine va aprține cu desăvârșire mediului respectiv.”

Ce frumos spune Boia, nu-i așa? Mărturisesc că m-a uns la inimă, știind ce amestecătură genetică imposibilă zace în mine.   🙂

Este un adevăr pe care bețivanii lui Ponta și de pretutindeni nu-l vor pricepe niciodată. Dar, din fericire, istoria n-a fost scrisă cu alcool.

Îmi amintesc ce-mi scria, cândva, prietena mea de departe, Mia Ursan: pentru generația de tineri care s-au născut și au fost educați în America, toate scandalurile legate de lichelele noastre înduhovnicite, de Țonii și Parațonii istoriei noastre comuniste, nu reprezintă nimic.

Deși români, ei au devenit, prin educație, americani. Au altă perspectivă istorică, în mare parte culturală, care i-a salvat de trecut.

De trecutul ăla urât, de care generația mea nu va scăpa, probabil, toată viața. Vorbesc de viața de aici, nu de aia viitoare.

DIASPORA. Despre o geografie a disperării. Cum au votat românii la Getafe

La 20 de minute de Madrid, în Getafe, la Centro Civico s-a ales secţia de votare nr. 219.
Dupã turul întâi, unde la ora 14 nu erau nici 50 de persoane, m-am gândit cã totul va fi facil, deşi auzisem de incidentele de la Paris, Munchen, Londra… însã nu îmi imaginam ce va fi la noi.
Am ieşit de la bisericã, la ora 13.30,  iar la 14.15 eram la Centrul Civic. O coadã imensã ce se întindea peste 400 de metri (atât în interior cât şi la exterior), câte 5-8 rânduri. Amcãscat ochii mari, şi m-am asezat la rând.Imediat ni s-au dat declaraţi de completat, cã nu am votat în alt loc, în timp ce primeam informaţii din interiorul clãdirii şi de pe facebook.
Din interior lumea ieşea încet anunţàndu-ne cã erau doar 3-4 stampile, iar de pe facebook aflam despre cozile imense din Vallecas ( consulat), Arganda, Alicante, Badajoz, Alcala de Henares…
La noi erau din toate zonele României (Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Bistriţa, Cluj, Alba, Satu Mare), dar şi din ale Spaniei: Quintanar de Orden, Arganda, Toledo, Madrid, Getafe… Pinto.
-”Iohannis i-a scos pe oamenii la vot”,  imi spune o prietenã. Nu am crezut pânã nu am vãzut.
Peste frig (erau sub 10 grade), peste plânsul bebeluşilor aduşi la vot, alãturi de pãrinţi, peste faptul cã unii ( ca noi) ieşiserã direct de la bisericã cu stomacul gol… lumea a stat pânã la final şi a continuat sã vinã la vot chiar dacã nu au intrat.
La ora 18 am votat, iar prietenele mele la 18.45. Erau 6 stampile! Nu ştiu de unde le-au scos!!!
Am ieşit! Înãutru erau peste 500 de suflete, iar afarã tot atâtea sau chiar mai mult. Se înnoptase bine şi pierdusem slujba de duminicã seara. Dar am putut vota.
La ora 20 se anunţa cã Iohannis este preşedinte cu un scor de 50,9% fãrã Diaspora. Era un semn bun.
O sorã mã anunţã cã la Centru Civic a început sloganurile: ” Vrem sã votam!” şi  “Hoţii! Hoţii!”

A meritat?

P.S.:
Felicitãri celor de la Paris! Sunteţi eroi!

TABITA

Garduri în cer

Campania murdară a lui Ponta m-a adus la vot. Decisivă a fost vizita acestuia la Universitatea Emanuel din Oradea.

Eminența cenușie, omul care se presupunea că are o coloană care ducea la cer, a făcut hernie politică de disc. N-au (formulat oficial) nicio scuză. După război mulți viteji s-arată, zicea o vorbă populară. Vor urma versete bibelou în talaș sfințit.

Niciun politician n-a îndrăznit, de la revoluție încoace, să învrăjbească populația după felul ei de închinare. Singurul care a pus botul la icoană a fost Ponta. Minunea e că lumea nu s-a păcălit. Drepți contra strîmbi,  așa a făcut Ponta campania.

A compromis, încă o dată, o instituție care mergea bine în sondaje: BOR-ul. Să faci ce zice popa, nu ce face popa. De data asta n-a mai ținut figura. 

Penticostalii l-au invitat la nuntă, baptistul Otniel Bunaciu s-a pozat cu Ponta. Paul Negruț, cu cinci kile de cuvînt sfînt într-o mînă, radia sodă caustică și  mătrăgună din cealaltă.

Generația facebook a dansat, dar nu s-a mai rugat. A amuțit ”Tatăl nostru” de la colț de stradă, de la Revoluție. Dumnezeu a fost discret.

Asta nu înseamnă că mașinile vor merge nesfințite sau că sfînta Parascheva va rămînea de capul ei în campaniile electorale.

Ponta a vopsit doar gardul. Cursa discriminatorie spre cer abia a  început. 

DUMINICĂ. Diaspora a trezit România!

Am votat și eu la ambasada la Paris, am ajuns la 8h25 și deja de la metrou ieșeau oamenii în puhoi. Toată după masa a plouat și am votat la 18h55.
Suntem uzi până la piele și răgușiti de atâta strigat “hoții, jos Ponta, demisia Meleșcanu, Ponta diaspora nu te vrea”. Nesimțitul de Meleșcanu ce ne trimite la vot la Nancy ca e un frumos oraș art nouveau, auzi ce tupeu.
În primul tur am stat dimineata o ora la coadă, acum Meleșcanu a venit la Paris sa “organizeze” frumos votul și am stat exact 10h jumătate ca vitele în ploaie, nici sa beau nu am îndrăznit ca nu puteam merge la toaleta. O zi de post neprogramată
Sper să nu fie în zadar mai ales ca nu am mai votat la prezidențiale din 1990 dar acum mi-am zis că nu trebuie să revenim înapoi în 1990.
Domnul să aibă milă și îndurare și de România.

CORNELIU

Mulţumim, Corneliu!

Diaspora a trezit România. Prietenii noştri de acolo, cei care au votat, uzi pînă la piele, obosiţi pînă la sfîrşeală. Este o minune. Dumnezeu s-a îndurat de noi!